Monthly Archives: August 2012

Studiu. Stiai ce miere cumperi din magazine? Si asta e falsificata :( Va recomand un producator de miere local.

Zilele trecute dau peste acest studiu pe net,
facut de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura Bucuresti.

I-l dau unui prieten, Daniel, ce stiu ca e in domeniu, si-mi raspunde ce vedeti mai jos.
Cu ocazia asta vi-l recomand, sa cumparati miere de la el.
Il sunati si va intelegeti cum ajungeti in posesia ei.
Eu m-am plictisit pana mi-a explicat cate sortimente exista.
Nu e marketingul punctul lui forte, dar daca vreti sa cumparati marketing, luati de altundeva.
(la final aveti o poza graitoare, cu un borcan de miere cumparata de la el)
Daniel Popovici, Timisoara
0724.498.861
0720.311.420

AS: el nu stie ca i-am facut public raspunsul, si ca-l incurajez 🙂

Cunosc aceasta lista. Dateaza de mai mult de 1 an si jumate, dar situatia prin magazine nu cred ca e alta.

Ideea e ca salcamul da putin polen si polenul altor specii in miere poate ajunge foarte usor din faguri (albinele pun pe perioade scurte nectarul in celule cu pastura/polen cules in perioade precedente).
Deci mierea de salcam poate fi OK daca indeplineste toate celelalte standarde de calitate.
Problema e ca nu are ce cauta glucoza industriala in ea. Doar pe piata romaneasca isi permit sa-si bata joc astfel de consumator.
Cea mai nesimtita situatie e la proba nr. 10 – spectrul polinic fiind absent denota lipsa totala a mierii din acest produs.
Proba 9 pare cea mai buna, urmata de probele 8 si 9, dar nu dau cantitatea de erloza si raportul glucoza/ fructoza (fructoza sa depaseasca 50% din glucide), nici umiditatea – pentru a face un comentariu complet al calitatii.

In alta ordine de idei, atat eu cat si alti producatori dam clientilor consumatori directi ce avem mai bun. Daca am o miere mai proasta, eu nu o imbin cu alta buna (cum fac procesatorii), ci o dau albinelor sa o manance iarna sau – cel mai adesea – o dau la en-gross, adica procesatorilor, care n-o refuza, ci o ambaleaza si ajunge in final pe rafturi in super market-uri. Eu de asta recomand prietenilor sa cunoasca personal producatorul de la care cumpara miere, ca sa nu cumpere resturi si gunoaie.

Apropos de rafturi – Exista apicultori care produc doar pentru en-gross si dau albinelor in timpul culesului glucoza industriala scotand miere gata “inmultita” (cu stirea cumparatorilor, care apoi o dirijeaja DOAR PE PIATA INTERNA, ca la export nu indraznesc), dar am auzit in anii apicoli mai prosti (cum a fost 2010) despre ambalatori care combinau mierea buna cu astfel de glucoza ca sa o inmulteasca. Ideea e ca “procesatorii” romani ar putea detecta orice fals, dar nu vor sa o faca, ci se folosesc de fals, ba uneori il fac chiar ei. Situatia sta asemanator si in industria carnii sau a laptelui.

Iti doresc un sfarsit de spatamana cu pace!

Dani

Putem antrena ochiul. Despre cate lucruri vedem sau nu

vedere buna sfant“Sa presupunem ca au intrat intr-o casa mare, cu multe lucruri, unelte, vase, doi oameni: unul cu vederea buna, iar altul bolnav de ochi. Cel ce nu poate vedea totul va spune ca in casa nu sunt decat dulapuri, paturi, scaune, mese si altele pe care le-a identificat nu atat cu ochii, cat pipaindu-le. Dimpotriva, cel cu ochi sanatosi vede chiar si cele mai ascunse lucruri si spune ca in acea casa sunt multe si nenumarate alte lucruri mici. Acestea, daca ar fi stranse gramada, ar egala sau ar intrece prin multimea lor pe cele putine, pe care le pipaie cel cu vederea slaba. Asa sunt sfintii, care sunt, ca sa zic asa, vazatori. Ei, avand cea mai mare dorinta de desavarsire, chiar pe acelea pe care ochii intunecati ai mintii noastre nu le vad, le surprind in ei repede si le osandesc foarte aspru. Cei ce nu si-au patat constiinta cu nici cel mai mic pacat, tot asa cum se vede bine un neg pe o piele alba ca zapada, se socotesc plini de multe pete […]. Dimpotriva, cei care isi acopera ochii inimii lor cu vesmantul gros al patimilor si, potrivit cuvantului Mantuitorului, “vad fara sa vada si aud fara sa auda si sa inteleaga” (Mt. 13, 13) abia daca vad in adancul inimii lor pacatele mari si aducatoare de moarte; cum ar putea ei sa vada cum se strecoara gandurile vinovate sau acele porniri ascunse si necurate ale desfranarii, care atata mintea prin usoare si viclene ispite. Ei nu pot sa-si priveasca cu vedere limpede robia sufletului lor”. (Sfantul Ioan Casian)
poza

Oxford, 1890, au stabilit regulile dialogului civilizat :) Apropos de politichia noastra. Ratiu presedinte?

Iar ca AS, unde era Romania, daca in 1990 iesea Ratiu presedinte? Clip de pe atunci.

REGULILE DIALOGULUI CIVILIZAT
(Stabilite de Universitatea OXFORD în 1890)

– În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă;

– Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată;- Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţin;

– Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la problema în sine;

– Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slabiciunea lipsei de argumente.

– Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii.

– Nu ai dreptate pentru că eşti un gânditor materialist, patron sau muncitor, ci dacă argumentele sunt convingătoare sau nu.“

via Cristi China.
Poza.

 

Oameni! Romania, 1950, fenomenul experiment Pitesti

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. DEX

Va recomand o lectura scurta, de 2 ore.
Fenomenul Pitesti – Virgil Ierunca. Puteti sa o cititi online (furata) aici sau sa o cumparati de aici.
Ori mi-o cereti mie.

E util sa stim ce se intampla prin 1950 in Romania.
Ce faceau romanii comunisti cu credinciosii, liberalii, taranistii, legionarii, cu oamenii pro monarhie …
Cum erau pusi prietenii sa-si bata prietenii?

Nu e incredibil ce s-a intamplat acolo.
E explicabil in momentul in care incepi sa privesti viata si prin prisma sufleteasca.
Aveti mai jos cateva citate de retinut.

Descrierea cartii la Humanitas:

Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Pitesti intre 1949 si 1952 merita un loc aparte in inspaimantatorul repertoriu al ororilor concentrationare ale veacului al XX-lea. “Fenomenul Pitesti” apartine aceluiasi registru, la care vine insa cu o trasatura specifica: utilizarea sistematica a torturarii detinutilor de catre alti detinuti. Ideea ii apartine pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939), specialist in delincventa juvenila si partizan al reeducarii detinutilor tineri cu ajutorul detinutilor mai vechi, aflati pe calea cea buna, dar facand parte din aceeasi clasa de varsta. Virgil Ierunca povesteste una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra. Detinuti torturati cu un sadism de-a dreptul extravagant — daca sadismul poate fi astfel –, tortionarii lor impunandu-le sa tortureze la randul lor, ca sa li se conteste insasi calitatea de victime. In ultima faza a ciclului, nefericitii sunt constransi sa-si tortureze cei mai buni prieteni, ca dovada a convertirii lor launtrice. Toata lumea a fost torturata, toata lumea a torturat. Cei morti acolo si cei care au supravietuit au fost privati pana si de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul sa intre in acest infern si sa-i devina istoric, pentru edificarea generatiilor viitoare.

PS
grupul “vandut” a fost mai apoi trimis prin tara la Gherla, Aiud, si alte inchisori, ca sa “infesteze” si acolo cu practica.

Are rost sa ne gandim ce insemna tortura?
Sau ce le faceau credinciosilor

Si totusi, un pasaj ce mi-a placut cel mai mult, despre Eugen Turcanu, il cappo di tutti capi.
Scurta lumina ce razbate din sufletul sau. Dumnezeu sa-l ierte!

Sufletul e dupa chipul si asemanarea Lui, plin de bunatate, noi il murdarim

Mai multe detalii aici fenomenulpitesti.ro sau experimentulpitesti.org

Interviuri cu supravietuitorii de acolo.

10 minute ce merita “irosite”

O ora de pe TV5

Despre autor

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920 la Lădeşti (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea şi la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. Obţine licenţa în litere şi filozofie la Universitatea din Bucureşti. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcţia lui Mircea Grigorescu) şi unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată şi ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Fapta, Viaţa românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăseşte România, obţinând o bursă a guvernului francez. Se stabileşte definitiv în Franţa, unde desfăşoară o bogată şi rodnică activitate culturală. Între anii 1952 şi 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor”) şi redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (C.N.R.S.), secţia filozofie, şi colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicaţii: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ şi la alte ziare şi reviste româneşti din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicţionare şi enciclopedii din Franţa şi Germania, dintre care menţionăm: „Literatura română”, în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română”, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români”, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română”, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori şi pictori români”, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).

Volume publicate în limba română: Româneşte (Fundaţia Regala Universitară Carol I, Paris, 1964); Piteşti (Editura Limite, Madrid, 1981 şi, sub titlul Fenomenul Piteşti, la Editura Humanitas, Bucureşti, 1990); Subiect şi predicat (Editura Humanitas, Bucureşti 1993); Dimpotrivă (Editura Humanitas, Bucureşti, 1994). Ediţii critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil.

Multumesc Florin Dobos pentru clip.

Ieri o sarbatoare minunata. Stiai lucrurile astea despre istorie? Dar ca Marin nu vine de la Maria? Etimologia

Mai jos aveti frumoasele intamplari de la Adormirea Maicii Domnului.

Insa pe langa istorie, am mai aflat un lucru frumos ieri.
Etimologia numelui de Marian si Marius, nu au originea comuna cu Maria.
Astfel, va citez dintr-un prieten avizat.

O opinie avizata gasesti in “Mica Enciclopedie onomastica”. Iti trimit atasat o poza dupa pag.202 – vezi la jumatatea paginii se atrage atentia asupra greselii de a asocia numele de Marin cu numele de Maria. La pg. 203-204 se mentioneaza ipoteza derivarii lui Marian din Maria, dar se explica faptul ca Marian provine de fapt de la Marin, un vechi nume de origina romana, care provine de la latinescul “marinus” (adica marin, provenit din mare sau care tine de mare). In Oltenia se stie bine ca numele de Marian provine de la Marin – de altfel chiar lui Marian al nostru, am auzit ca Lili sau alti cunoscuti de-ai lor din T Severin ii spun uneori Marin. Ti-as fi pozat si pag. 203-204, dar din pacate am tot imprumutat cartea asta pe la div.persoane si acuma vad ca paginile respective lipsesc.

pag 202

Adormirea Maicii Domnului in Sinaxar.
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la
Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: “Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: “Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
Sursa.

Ponturi pentru o viata frumoasa, de la o campioana olimpica romanca

Sunt ciuri buri, comparativ cu dansa, dar va spun ca are dreptate.
Organizatoarea maratonului Bucuresti.
AS: sotul doamnei RĂCILĂ von GRONINGEN, Steven, e presedintele Raiffeisen Romania, si totusi, are timp sa faca miscare.

Sportul îţi dă energie – din Dilema Veche
interviu cu Valeria RĂCILĂ von GRONINGEN, campioană olimpică la canotaj.

Locuieşte într-o casă impresionantă, are doi băieţi ca brazii şi un soţ fost canotor în lotul olimpic al Olandei, actual preşedinte al Raiffeisen Bank România. Îmi arată palmele pline de bătături de la ramele pe care a pus din nou mîinile de curînd.

Acum ies cu Doina Ignat pe apă, ne antrenăm pentru că vrem să participăm la mondialele de seniori de la Duisburg, în Germania, în septembrie. Și am început să ne antrenăm, dar zilele astea e mult vînt și sînt valuri mari, ceea ce e foarte neplăcut.

Ați făcut tot timpul canotaj sau ați mai avut și pauze?

Am făcut pînă în 1985, apoi am întrerupt, dar de sport nu m-am lăsat niciodată. Am alergat la 20 de maratoane și la semimaratoane, organizez Maratonul Internațional București, deci am rămas în contact cu sportul, fără de care nu pot. Dacă nu mă antrenez o săptămînă, nu mă simt bine. Din fericire, pot să fac sport împreună cu soțul meu (care a participat și la un ironman triathlon anul trecut), iar în week-end alergăm împreună, la fel și seara. Alergăm vreo zece kilometri în Herăstrău. Acum s-a asfaltat și e mai bine pentru alergători, dar din nefericire sînt și mulți bicicliști care nu prea știu să meargă și pot să te lovească. Știu oameni care aveau peste o sută de kilograme iar acum aleargă două maratoane pe an și arată fantastic. Cînd faci sport, ai și mai multă grijă de tine, ești atent la ce mănînci și la ce program ai, nu pierzi nopțile prin baruri, nu fumezi, ai alt mod de viață.

Sînt totuși o mulțime de oameni care se plîng că, deși ar vrea să facă mai mult sport, nu au timp, sînt prea ocupați, prea obosiți de serviciu și alte obligații, și nu mai au energie destulă și pentru sport.

Dar sportul îți dă energie. Tocmai asta e, dacă faci sport, vei avea mai multă energie. Iar timpul, dacă vrei cu adevărat, ți-l faci. Uite, de exemplu, soțul meu are o muncă foarte intensă, pleacă la 8 dimineața, vine la 8 seara, cîteodată are de lucru și mai tîrziu. Totuși, ca să te antrenezi pentru un ironman (adică 4 km înot, 180 de km pe bicicletă și 42 de km alergare, toate într-o singură zi, una după alta) trebuie să ai foarte mult timp, pe care el reușește să și-l facă. O soluție ar fi, de exemplu, să nu te uiți seara la televizor (oricum nu ai ce vedea) și, în schimb, să faci o oră de mișcare, nu contează ce. Alergarea e poate cea mai indicată, îți iei tenișii și alergi în jurul blocului sau te plimbi ori urci niște scări, faci flotări. Și nu e un timp pierdut, eu, de exemplu, cînd alerg, gîndesc, fac planuri…

Există însă și o teorie printre ai cărei adepți am descoperit că se află și Neil Armstrong (primul astronaut ajuns pe Lună), care spune că bătăile inimii fiecărui om sînt limitate și că, dacă-ți mărești ritmul cardiac prin exerciții fizice, inevitabil vei ajunge mai repede la această limită, numărul bătăilor se va consuma mai devreme.

Oamenii care au ideea asta ar putea să nu facă ceea ce se cheamă cardio, să facă orice alt gen de mișcare ce nu presupune creșterea ritmului cardiac. Noi, sportivii de performanță, de pildă, avem inima mărită față de un om care nu a făcut sport. Inima este un mușchi pe care, dacă nu-l antrenezi, se atrofiază, deci noi trebuie să facem mișcare în permanență, ca să-l ținem în formă. Am colegi care au ajuns la operație pe inimă pentru că s-au lăsat de sport, n-au mai făcut nimic. E important ca acel mușchi să rămînă cît de cît antrenat toată viața. Acum sînt foarte multe teorii, dar eu știu oameni care au făcut sport pînă la 80-90 de ani. Am avut maratoniști de 78 de ani, există oameni care aleargă și la 90 de ani. Și nu trebuie să alergi cu puls de 160. Îți faci un control medical și faci efortul în funcție de vîrsta pe care o ai și de cît poate organismul tău. Aici totul e foarte personal și nu trebuie să exagerezi. În plus, deși eu cred că nu strică nimănui ca măcar de două ori pe săptămînă să-și facă inima să pompeze mai mult, se pot alege și genuri de mișcări la care pulsul nu ajunge sus. Flotări sau genuflexiuni, orice, ca să ai puțin tonus. Cînd mă uit pe stradă, mă sperii să văd cum arată lumea. Copii la 12-13 ani obezi. Sigur, acum viața merge repede, nu mai e timp de gătit și de altele iar pe stradă găsești tot felul de lucruri nesănătoase.

Dincolo de toate astea, vreau să o iau cu începutul și să vă întreb cum a fost în 1984, la Olimpiada de la Los Angeles, cînd ați cîștigat medalia de aur la schif simplu și cînd România a ieșit pe locul al doilea pe națiuni ca număr al medaliilor de aur. Și cum a fost în 1980, la Moscova, unde ați luat o medalie de bronz.

A fost poate perioada cea mai frumoasă a unui sportiv, a fost perioada mea de glorie, mai ales în 1984 cînd toată delegația s-a întors cu foarte multe medalii. E adevărat că atunci n-au participat celelalte țări ale blocului comunist.

Nu era Republica Democrată Germană, țară foarte puternică la canotaj pe vremea aceea.

Da, dar eu eram oricum printre primele trei din lume în acea perioadă și cred că aș fi cîștigat acolo, chiar și dacă erau RDG-istele. Noi munceam pe atunci enorm, cred că mai mult decît trebuia…

Credeți că, în perioada care a urmat, canotajul și sportul românesc, în general, au intrat într-un declin?

Nu știu dacă e declin. După fiecare Olimpiadă, unii se lasă, alții încep. La cea de acum, avem totuși peste o sută de participanți. Sînt sportivi care ne reprezintă la foarte multe discipline și sînt sigură că România va lua și de data asta multe medalii. Bineînțeles că nu mai e ca în sistemul de tip comunist, cînd intram în cantonamente din toamnă pînă în primăvară, cu doar o săptămînă liberă la mijloc. E altfel. Acum au apărut și alte atracții. Pe vremea aceea nu erau cluburile de azi, discotecile, Internetul. Dar, pe de altă parte, acum motivația ar putea fi mai puternică pentru că premiile sînt mult mai mari la o astfel de competiție. Acum, un campion olimpic primește o mașină și vreo 30 de mii de euro. Pe vremea noastră, recompensele erau infime. Fiecare sportiv era angajat undeva și făcea sport beneficiind de așa-numita scoatere din producție. După fiecare concurs, primeam foarte puțini bani. Dar cred că noi nu făceam asta pentru bani. E adevărat că exista și toată propaganda care ne băga în cap în fiecare zi ce trebuie să facem și cum să facem. Dar nu putem să ne lamentăm acum, să tot vorbim de cum era pe vremea aceea, pentru că cine vrea să facă sport poate să facă și acum tot așa cum putea și atunci. Astăzi, sportivii care intră în lotul de performanță au condiții mai bune decît atunci. Camerele de la Snagov ale fetelor de la canotaj de acum sînt un lux față de cele pe care le aveam noi. Ceea ce lipsește acum, și e foarte grav, sînt cluburile sportive. Problema nu e la vîrf, ci jos, acolo unde trebuie selectați și încurajați copiii. Eu cu maratonul ăsta al Bucureștiului încerc să încurajez sportul de masă. Și constat că evenimentul crește în fiecare an și acum avem și o cursă de un kilometru pentru copii. E foarte important pentru ei și sînt mîndri cînd primesc cîte o medalie. Fiecare primește acolo cîte o medalie. Trebuie știut că așa, de exemplu, a fost selecționată și Gabriela Sabó cînd era mică, la o acțiune sportivă la Bistrița Năsăud.

Pare că în România e nevoie ca sportul de mase, mișcarea să fie încurajate și promovate mai mult decît în alte părți?

Da, și eu cred că trebuie început în școli, în primul rînd, să nu se scoată ora de sport pentru ca să se facă în schimb alt obiect, matematică sau mai știu eu ce. Ora de sport e vitală pentru copil. Educația sportivă pleacă din școală și din familie. Un copil cu un tată care nu stă decît în fața televizorului riscă să fie și el la fel, se va învăța leneș și va mînca numai cipsuri în fața televizorului. Pe de altă parte, părinții nici nu trebuie să-și forțeze copiii să facă ceva împotriva dorinței lor sau ceva pentru care nu au aptitudini. Nu mulți au calități pentru marea performanță. Uite, eu degeaba am încercat cu pianul pentru copiii mei. Nu s-a lipit de ei, nu le-a plăcut, au făcut doar atît cît să aibă niște noțiuni de bază, să cînte două cîntecele, dar nu au mers mai departe. În schimb, le-a plăcut mult baschetul. Iată, el e băiatul meu cel mic care are doi metri și cinci centimetri și face canotaj de performanță. Studiază în Olanda și face canotaj la un club de studenți. Și chiar m-a impresionat săptămîna trecută spunîndu-mi: „nu vreau să mor pînă nu ies campion olimpic“. Și cred că, dacă îl ajută sănătatea, va ajunge acolo pentru că el vrea asta. Și important e să vrei. Dacă vrei, faci, și asta cred că e la fel peste tot în viață.

În cele mai multe profesii, punctul maxim se atinge la 40, 50 poate 60 de ani. Un sportiv ajunge de foarte tînăr în culmea gloriei. E o problemă că, apoi, destul de repede intervine inerenta scădere de performanță și, deși încă tînăr, știe că niciodată nu va mai putea ajunge acolo?

Da, dar nu trebuie să trăiești în trecut, trebuie tot timpul să faci altceva, nu poți să zici „am fost campion olimpic și acum zac toată viața, nu mai fac nimic“. Trebuie să continui să faci ceva, să fii util societății, să studiezi ceva. Gloria e efemeră. Și uite, mai toate colegele mele sînt implicate în diverse activități, și Gabriela Sabó, și Elisabeta Lipă, și Laura Badea. Sînt foarte active. De asemenea, mulți foști sportivi au mare succes în business, pentru că au o anumită determinare, știu ce-i aceea o competiție…

Cum ați ajuns la canotaj? De ce nu la caiac canoe sau la alt sport?

Acolo am fost selecționată. A fost o mare acțiune de selecție în toată țara, în 1977, imediat după cutremur. Atunci făceam atletism la Arad, aveam aceeași înălțime ca acum 1,80 m și doar 50 de kg, din care cauză nimeni nu mi-a dat prea multe șanse la canotaj, dar mie mi-a plăcut, am învățat tehnica și am mers foarte bine.

Ați avut momente cînd v-ați spus „nu mai pot, mă las“?

Zilnic. Dar trebuie să ai o motivație și un obiectiv în față, pentru care să te antrenezi. Iată, acum am aceste campionate mondiale de seniori din septembrie.

a consemnat Andrei MANOLESCU
Foto: L. Muntean

Sursa.
Poza.

De ce scriu atat de putin eu pe blog? Va raspunde un profesor universitar

Dupa ’90 f.multi intelectuali su luat calea manastirii.
Mai jos aveti un interviu de 8 minute cu un profesor universitar monah, Pr. Iona Patrulescu.

Incerc cel putin prin el sa va spun de ce mai mult tac, si va dau de la altii.

Idei din inregistrare:
– despre ce e constiinta
– acelasi sitem de valori ar trebui sa fie si in lume si in manastire
– civilizatia noastra exersata intelectual
– comoditatea e un cuvant frumos, ca sa mascheze un pacat, lenevia

Audio pe trilulilu sau aveti MP3ul la acest link.
poza

Romania si evolutia unor cifre economice sub presedintii ce i-am avut

Cifre interesante statistic doar, pentru ca nu putem scoate din contextul economic perioada.
Vorba lui Orlando:

Nu e ok comparatia, in primul rand pentru ca nu presedintele se ocupa de economie, ci guvernul, in al doilea rand pentru ca nu poti compara mere cu pere si cu gutui, toate sunt fructe dar vorbim de contexte politice/economice diferite (ex. Perioada imediat de dupa Revolutie vs perioada dinaintea si dupa aderarea la UE, nu le poti compara). Altfel datele sunt interesante dar strict statistic

click pt marire

Sursa.