OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. DEX

Va recomand o lectura scurta, de 2 ore.
Fenomenul Pitesti – Virgil Ierunca. Puteti sa o cititi online (furata) aici sau sa o cumparati de aici.
Ori mi-o cereti mie.

E util sa stim ce se intampla prin 1950 in Romania.
Ce faceau romanii comunisti cu credinciosii, liberalii, taranistii, legionarii, cu oamenii pro monarhie …
Cum erau pusi prietenii sa-si bata prietenii?

Nu e incredibil ce s-a intamplat acolo.
E explicabil in momentul in care incepi sa privesti viata si prin prisma sufleteasca.
Aveti mai jos cateva citate de retinut.

Descrierea cartii la Humanitas:

Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Pitesti intre 1949 si 1952 merita un loc aparte in inspaimantatorul repertoriu al ororilor concentrationare ale veacului al XX-lea. “Fenomenul Pitesti” apartine aceluiasi registru, la care vine insa cu o trasatura specifica: utilizarea sistematica a torturarii detinutilor de catre alti detinuti. Ideea ii apartine pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939), specialist in delincventa juvenila si partizan al reeducarii detinutilor tineri cu ajutorul detinutilor mai vechi, aflati pe calea cea buna, dar facand parte din aceeasi clasa de varsta. Virgil Ierunca povesteste una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra. Detinuti torturati cu un sadism de-a dreptul extravagant — daca sadismul poate fi astfel –, tortionarii lor impunandu-le sa tortureze la randul lor, ca sa li se conteste insasi calitatea de victime. In ultima faza a ciclului, nefericitii sunt constransi sa-si tortureze cei mai buni prieteni, ca dovada a convertirii lor launtrice. Toata lumea a fost torturata, toata lumea a torturat. Cei morti acolo si cei care au supravietuit au fost privati pana si de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul sa intre in acest infern si sa-i devina istoric, pentru edificarea generatiilor viitoare.

PS
grupul “vandut” a fost mai apoi trimis prin tara la Gherla, Aiud, si alte inchisori, ca sa “infesteze” si acolo cu practica.

Si totusi, un pasaj ce mi-a placut cel mai mult, despre Eugen Turcanu, il cappo di tutti capi.
Scurta lumina ce razbate din sufletul sau. Dumnezeu sa-l ierte!

Mai multe detalii aici fenomenulpitesti.ro sau experimentulpitesti.org

Interviuri cu supravietuitorii de acolo.

10 minute ce merita “irosite”

O ora de pe TV5

Despre autor

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920 la Lădeşti (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea şi la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. Obţine licenţa în litere şi filozofie la Universitatea din Bucureşti. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcţia lui Mircea Grigorescu) şi unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată şi ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Fapta, Viaţa românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăseşte România, obţinând o bursă a guvernului francez. Se stabileşte definitiv în Franţa, unde desfăşoară o bogată şi rodnică activitate culturală. Între anii 1952 şi 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor”) şi redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (C.N.R.S.), secţia filozofie, şi colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicaţii: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ şi la alte ziare şi reviste româneşti din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicţionare şi enciclopedii din Franţa şi Germania, dintre care menţionăm: „Literatura română”, în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română”, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români”, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română”, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori şi pictori români”, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).

Volume publicate în limba română: Româneşte (Fundaţia Regala Universitară Carol I, Paris, 1964); Piteşti (Editura Limite, Madrid, 1981 şi, sub titlul Fenomenul Piteşti, la Editura Humanitas, Bucureşti, 1990); Subiect şi predicat (Editura Humanitas, Bucureşti 1993); Dimpotrivă (Editura Humanitas, Bucureşti, 1994). Ediţii critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil.

Multumesc Florin Dobos pentru clip.