Monthly Archives: September 2010

Cool marketing idea –

It’s always inspiring to see an entrepreneur hit upon an idea that solves two problems at once. Case in point: New York-based Solve Media. Combining websites’ need for user authentication with advertisers’ ongoing need for consumer attention, the company has launched a captcha-style tool that addresses both ends.

Rather than the nonsensical text or words in difficult-to-read fonts used by most captcha tools — typically requiring about 14 seconds for users to negotiate — Solve’s Type-Ins tool achieves website user verification by asking users to type in advertising text instead. The ad is simply placed where the cryptic text would be, and users must enter into a box the text presented within quotation marks — typically a brand message. (For security, slight variations in pixelation mean that no two Type-Ins are the same, according to a report in AdAge.) The process takes only 7 seconds using Solve’s system, yet advertisers are guaranteed to have the user’s attention for that full time. The result, according to Solve, is no less than 1,200 percent greater message recall than is typically achieved with a banner ad.

Ads get remembered, websites verify their users, and ad revenue gets shared between Solve and its publisher partners. Advertisers and web publishers: what’s not to like? 😉

Website: www.solvemedia.com

de aici http://springwise.com/marketing_advertising/solvemedia/

Andrei Plesu – Lehamitea şi entuziasmul

de aici http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/lehamitea-entuziasmul

Am întîlnit, de curînd, o tînără juristă, proaspăt întoarsă de la o specializare în străinătate. Mi-a explicat, cu o bună dispoziţie înduioşătoare, că s-a întors cu ideea că trebuie să facem ceva, că ţara trebuie salvată şi că ea, personal, este gata să se angajeze într-un efort radical de reformă. Am vreo idee? N-aş vrea să stăm de vorbă despre asta? Există cu siguranţă soluţii, şanse de redresare, oameni capabili. Numai să vrem! Ascultam şi simţeam cum mi se adîncesc cearcănele. Am mai primit, în ultima vreme, proiecte de reajustare naţională. Unele coerente, cele mai multe romanţios-utopice. Unele izvorîte din exasperare, altele – dintr-o iritantă supraevaluare a competenţelor proprii, altele cvasimistice. În toate aceste cazuri, dar mai ales în cazul tinerei juriste cu care stăteam de vorbă faţă către faţă, eram stingherit să reacţionez obosit, sceptic, demobilizator. Dar îmi era imposibil să cauţionez o specie de entuziasm pe care, după ’89, l-am împărtăşit şi eu, dar care s-a dizolvat, încet-încet, într-o luciditate mai curînd amară. Nu că mi-am pierdut orice speranţă, nu că m-am resemnat să supravieţuiesc marginal, fără participare şi fără iluzii.

Dar nu (mai) cred în reţete grandioase, cu rezultat garantat, nu (mai) cred în posibilitatea unei reaşezări durabile a lucrurilor prin viziuni paşoptiste şi personalităţi providenţiale. N-am argumente solide – cel puţin deocamdată – pentru a credita resursele de solidaritate, vigoare sufletească şi dinamism civic ale unei populaţii risipite interior, sleite de lipsuri, hărţuite de tot felul de „zbierători şi dibaci“, înrăite de lupta pentru subzistenţă. Uneori, oricît m-ar întrista ceea ce simt, mă întreb dacă nu oblojim, în fibra noastră, un virus (mai vechi) al disoluţiei, dacă nu stăm sub steaua sumbră a unei ratări istorice, a unei „moşteniri de nenoroc“ – cum spune undeva Iorga, într-o pagină de călătorie prin Haţeg. N-am putut deci să-i spun tinerei juriste decît atît: feriţi-vă de tonul mesianic. Lucraţi conştiincios în ograda priceperii dumneavoastră, fără planuri de mîntuire universală, fără aşteptări nerealiste. Mă tem că, la această oră, soluţia nu poate veni de la mari aglutinări de energie, de la organizaţii militante, partide, „grupuri de iniţiativă“, apeluri eroice. Trebuie mai curînd să reîncepem de la buna îndărătnicie a responsabilităţii individuale, de la onestitate privată, hărnicie, exercitare tenace a propriilor aptitudini. A-ţi face un program de viaţă din cinste şi competenţă, „a-ţi face bine treaba“, a te concentra pe lotul tău de obligaţii profesionale şi morale e, deocamdată, mai productiv decît a te epuiza în acţiuni de masă, în activism public, în vervă agitatorică. Cîteva milioane de cetăţeni conştiincioşi pot schimba ţara în mai mare măsură, cred, decît o echipă de „manageri“ euforici.

E totuşi straniu că entuziasmul excesiv, scuzabil prin juvenilitate şi bună-credinţă, n-a reuşit să mă contamineze, dar că oboseala mea cronică a fost mai curînd vindecată de reprezentanţii taberei opuse: aceea a nevroticilor, a pesimismului neptunian, a lehamitei. Entuziaştii au, măcar, în priviri, o anumită lucire de candoare. Vor ceva, sînt gata de atac, aspiră la o rezolvare. Victimele lehamitei plimbă peste lume o privire obturată de cataractă. Nu se poate trăi pe bază de suspin. Nu se poate delega tot ce e eşec personal, sau comunitar, asupra soartei neprielnice. Lehamitea, cunoscută de monahi drept „acedie“, oboseală a inimii, suspensie a reperelor, „noapte duhovnicească“ e un fel de a-ţi trăi, anticipativ, dispariţia. Da, ştiu, avem o ţară „grea“, românii sînt cum sînt, săracii îşi asumă, inerţi, sărăcia, iar bogaţii sînt prostiţi de avere, strada arată jalnic, salariile scad şi preţurile cresc, guvernul e îngălat, preşedintele e simultan prea autoritar şi prea slab, dominat de umori dezordonate. Majoritatea televiziunilor exală o miasmă de mahala, prea mulţi gazetari scriu prost, isteric şi ieftin, prea mulţi români trişează sau fură. Învăţămîntul e mediocru, spitalele sînt în faliment, cîrciumile sînt pline. Da, avem oricînd suficiente motive de disperare. Dar lehamitea nu e un leac, o ieşire onorabilă. Preferabil ar fi un acces de iritare vitală, un scurt moment de furie trezitoare. Întîi, împotriva propriei noastre netrebnicii. Apoi, împotriva lehamitei înseşi. Aflu din dicţionare că „lehamitea“ e un cuvînt de provenienţă bulgărească (liha-mi-ti, „mi-e silă, m-am săturat“). Avem o mulţime de lucruri de învăţat de la vecinii noştri. Nu era musai să ne blocăm într-o lamentaţie.

Youtube friendly

Mesaj fain de eroare de la Youtube.

500 Internal Server Error

Sorry, something went wrong.

A team of highly trained monkeys has been dispatched to deal with this situation.
If you see them, show them this information:

mu9DcAPVpg_SHo4v9JlqC_YYRYWyCOa8vwY0ZSexeT0ACwMCcLeufnhIJXOf
bBRg7Nz_kj5tw9FUgTrmwqqRQWYp2IXn61ihGSyBclaTPM86f1i378Bkvo0v
ROGwh04UiKNyIpUPhU08tqI3GViwSXho4-OTcDQtjlxWWFkjh5YLtJOqpvLd
vDwFxzDn-ttR8G2eMeLCGC_Cs0istwDgmD8tqZbegms3E6z95aGz5CwpP9A1
28n27Sr6deK9l6jCrd5muPpInZYa9aRzS8hbENA7t6yULEcA8yy4NeBjmGQO
N3uHSNKp2518HV4v6jNrmQYN4Idj8oqTl0zEQcqiSjF3Z5Lpaz9ErLPj8sML
TqIUVWU5ZoqHiUzjIwxUDYMDzyd5cqqn4rK0wZLxBn-NZHTeXqKTtZlshnwR
QlBSkFLvmCG0xXZhO2zXpXHf9K2G52ROZb0ck_QLfefzHd6wGdVMOFyyMT2n
6ArgkzCGOrZ-mhcsBtzLl4oAxRhyApF5TpkaU_eccEmW5D1CFbdtkY5a-LKG
6naFn8UmUk4gQpdJSHDvJdckFb9nZ5ofHh9fwzbeMYAjUv3gFNS-BYsxvTok
1rWv54f55BKQWPaQ8As6fE1X-FBXD72SQ0z0Nm9vS6bIXqBOimGvzrBNn0XD
jZSIfSh5AMf1XfDRdF6exaAIeX2XNOFtMRXzO4zRYytZVvY7BmwqlT54OAcF
CoyiQDF993rs4iIl92Cs8rYimcs7QnLdBMiIbOvyBpif3DoSKwd1G84n0e1q
yL0Gqm_6z0EErE7njw3kuWL1R2Fgky8gFQH8_dP7f98rcayR1n5CMKA4rwlG
kCeFrcP7np5A5gTclTlCVAZjIf87SlfPxBUNYMOEvwWdmv3AL8eo52Wzqsr-
_0VhI6JQbBbM7ZTLIkmwv1D5fnmJNZYX99z2pQnxkYE2Skdm-38xqIbvWrAq
15LqwzKmlCSPngeeMAcr6sLOyS8p1nwFwjJVO-BG9Mmn9cgIBTLvn245F0Ca
TulOkeliSjQRo7JgA59LQpIXrBaQkUXZIe8ZncilrTARf26EuJpAD_y2vYt3
wZ5IT68otfcBijHhbvolAYs3CLj9B6iOl0xnthoasJyzmwEyA0PR64JmNfDP
Pv7b_NhyUtqbZYg725dfL1hCGF5Cdbqtq99goDQrDQ-hZA0HRhk5rVHaE

Cristian Sima, despre SOV

“Ipocrizia e omagiul pe care viciul il aduce virtutii” – Francois de la Rochefoucauld. Fascinatia romanilor pentru epopeea maleficului magazioner din Roman ar putea parea la o prima analiza similara cu cea a americanilor pentru Bernard Madoff, cu cea a italienilor pentru Raul Gardini sau, poate cel mai mult, cu cea a indienilor pentru Ketan Parekh.

Cu aceste trei nume s-ar putea pune bazele unui dictionar contemporan al infamiei. Iata cum ar suna articolele dedicate lor intr-un astfel de dictionar:

  • Bernard Madoff – Fost presedinte al NASDAQ, intemeietorul unui fond de investitii bazat pe schema Ponzi care a ajuns in faliment in 2009 si a prejudiciat clientii cu 65 mld dolari (considerand si profiturile generate). Condamnat la 150 de ani de inchisoare.
  • Raul Gardini – Finantist italian, autorul ascensiunii si falimentului colosului energetic Enimont, rezultat din fuziunea ENI-Montedison, acuzat de coruptie in perioada Mani Pulite. S-a sinucis in 1993 in momentul in care a primit avizul de incepere a urmaririi penale din partea procurorului Antonio di Pietro. Presa italiana a epocii l-a atacat puternic pe Di Pietro si grupul de procurori Mani Pulite si a incercat sa-l martirizeze pe Gardini.
  • Ketan Parekh – Broker indian, scolit in America, autorul celebrei Ketan Parekh Scam, o actiune de manipulare a Bursei din Mumbay constand in prabusirea indicelui Sensex cu 176 de puncte pe 1 martie 2001, urmata de o crestere cu 177 de puncte. Opt persoane s-au sinucis din cauza pierderilor suferite, in timp ce alte cateva sute au dat faliment, la fel ca si cateva banci mici. Condamnat de justitia indiana, a reusit sa iasa dupa doar doi ani si actualmente este consilierul personal al guvernatorului bancii centrale a Indiei.
Alaturandu-si numele celor de mai sus, Sorin Ovidiu Vantu s-ar afla intr-o selecta companie. Deosebirea radicala dintre autointitulatul speculator si ceilalti trei este scoala. La ei, pana si escrocii sunt foarte bine instruiti. Contrar anumitor zvonuri, Vantu nu a cumparat niciodata vreo actiune cotata pe vreo piata reglementata din Romania sau din alta parte. A vandut in schimb aproape totul pe piete reglementate.

A cumparat la kilogram cupoanele PPM (Programul de Privatizare in Masa, creatia lui Vacaroiu) si a adunat actiuni Petrom de la ignorantii sindicalisti ai lui Luca; le-a vandut apoi pe piata reglementata de la BVB si tot cumparand ieftin cand pretul in piata era de minim 5-10 ori mai mare a descoperit ca are nas de speculator.

In anii ’90 a inteles ca, daca discrepantele dintre el si intelectualitate sunt si vor ramane ireconciliabile, exista totusi inca cel putin 1 milion de romani mai prosti, mai lacomi si mai creduli decat el. Acestora le-a servit pe tava FNI-ul, garantat de CEC. Purtati pe aripile Vantului de dulcele miraj al imbogatirii rapide, 300.000 de romani si-au varsat economiile la picioarele Stimabilului Domn (apelativ de maxima curtoazie folosit de SOV cu obstinatie, pana la caducizare). Pana aici nimic deosebit fata de epopeea Madoff cu a lui schema Ponzi sau fata de miracolul Enimont. In toate cazurile, oameni extrem de lacomi, mai mult sau mai putin instruiti (patroana companiei L’Oreal, Lilianne Betancourt, a pierdut la Madoff circa 2 mld de dolari) au fost fermecati de povestea micului Fat-Frumos care crestea intr-o zi cat alti copii in 10 ani, ignorand partea in care, dupa o saptamana, eroul implineste 70 de ani si moare. Basmele cu Fat-Frumos, susurate precum picatura chinezeasca de povestitori talentati si bine platiti, vor exercita aceeasi fascinatie si in viitor, pentru ca memoria e scurta iar aviditatea mare.

Povestea lui Gardini s-a incheiat cu un glont izbavitor, a lui Madoff si Parekh cu inchisoarea, dar epopeea lui SOV continua, apropiindu-se mai degraba de epopeea lui Ghilgames decat de cea a lui Al Capone (lupta lui Ghilgames, regele Urukului, impotriva lui Enkidu, uriasul salbatic trimis de zei sa salveze fiicele nepastuite ale cetatii, nu s-a terminat cu victoria nici unuia si astfel cei doi au devenit prieteni nedespartiti).

Dupa episodul FNI, Vantu avea urgent nevoie de un facelift si, mai ales, de o armata de PR cu varfuri de lance redutabile. Micile sicane din timpul anchetei FNI l-au convins ca numai stapanind un imperiu media poti sa lupti cu sanse egale in astfel de vremuri de restriste. Cum Nasii celebri au nevoie de Voci celebre, in lipsa unui Frank Sinatra, nas’ Vantu si-a gasit vocea prin metamorfozarea celui mai cunoscut poet roman in cel mai promitator jurnalist roman, Mircea Dinescu. Acesta ii va ramane loial Nasului doar atata timp cat, sub aspect financiar, nu va gasi ceva mai lucrativ si, inainte de toate, mai sigur, pentru a-si putea continua linistit la Cetate viata de mosier scapatat, dar filantrop.

Batranul de acum poet si tanarul mosier ne spunea zilele trecute ca si-a lasat la SOV acasa ultimul volum de versuri in manuscris. Cred ca asteapta cu nerabdare recenzia pe care SOV i-o va face in urmatoarele 29 de zile. “Cand are timp liber, SOV se joaca de-a Titu Maiorescu”, declama poetul. Oare de-a Maiorescu criticul sau de-a  Maiorescu prim-ministrul se joaca SOV? Nu e oare Vantu adeptul teoriei sociologice a formelor fara fond, baza a Junimismului politic?

De fapt, SOV are multe asemanari cu marele om de cultura, mai putin cultura, desigur. Doar el a pus bazele Convorbirilor Literare postdecembriste cand i-a dat lui Dinescu un milion de dolari pentru a intemeia ziarul Gandul. A luat astfel nastere Junimea soviana, in frunte cu CrucisaTorulPotemkin al presei romanesti. “Oamenii cu multi bani colectioneaza timbre sau tablouri celebre, eu colectionez oameni celebri. Voi ramane in Romania pana cand si cel din urma cetatean al acestei tari va fi mandru ca a fost contemporan cu mine”, declara la acel moment noul Robert Maxwell al presei romanesti.

(n.a.) Robert Maxwell: evreu de origine cehoslovaca, intemeietor al unui imperiu mediatic britanic, finantator al Mossad-ului. Aflat in pragul falimentului la data mortii sale, se pare ca a fost lichidat de Mossad ca urmare a  santajului exercitat asupra serviciului secret israelit. Varianta oficiala este cea a mortii prin inec.

Momentul nasterii ziarului Gandul este un mic episod din povestea Junimii SOViane, dar este unul de rascruce in evolutia presei romanesti postdecembriste.

Crucisatorul crease la Adevarul o scoala de jurnalisti smecheri si descurcareti, care s-au dezlantuit odata cu mutarea la Gandul. Spre deosebire de vechiul patron Taher, care le cerea si performanta economica, adica profit, noul stapan le lasa libertati financiare inimaginabile, astfel incat ocupatia lor mai veche – santaj pentru publicitate – s-a transformat rapid in santaj pentru avantaje personale; marii jurnalisti au devenit repede micii oameni de afaceri, mai ales de afaceri cu statul si cu multinationalele (vezi 112, Motorola STS etc).

Cum insa milionul de dolari de la SOV s-a evaporat foarte repede, ziarul cu crucisator cu tot a ajuns in mana lui A.Sarbu. Ceilalti junimisti au fost insa repede recuperati la RTV. Asa a ajuns la RTV Bogdan Chirieac, analist de renume mondial in politica externa si ghid ONT al campaniilor electorale; tot asa si “micul comunist”, cum ii placea domnului Patriciu s-o alinte pe Corina Dragotescu, cea care si-a desavarsit pregatirea economica sorbindu-i cuvintele marelui petrolist care ne-a invatat pe toti cum poti sa faci la o companie pierderi din ce in ce mai mari din 2005 pana cand un stat strain ti-o cumpara cu miliarde (Dinu Patriciu a invatat-o pe Corina Dragotescu cum statul roman e un prost administrator al rafinariei de pe malul marii dar statul kazah nu e).

Lor li s-a alaturat A. Ursu, un alt admirator al solutiilor economice propuse de cel care a creat bestiarul Romaniei postdecembriste: rechinul, balena si caracatita; echipa a fost completata de mai tanarul junimist Val Valcu, spaima multinationalelor farmaceutice. Toti au fost formati la scoala si in spiritul Adevarului.

(n.a.) Am fost martor la nasterea afacerii Gandul, aflandu-ma la SOV acasa, la Otopeni. Ma luase cu el  Mircea Dinescu si a fost singura data cand am vorbit cateva ore cu  SOV. Mi-a propus sa colaboram la crearea si gestionarea unui fond de investitii cu emisiune continua, care sa cumpere cu banii acumulati certificate la Fondul Proprietatea. Eu as fi fost la carma, el omul din umbra. I-am spus ca ma voi gandi si de atunci ma tot gandesc. In acelasi an am intrat actionar la Hotnews si primul articol publicat pe acest site a fost Gone with the Wind – o poveste romaneasca. Daca mi-am inceput activitatea de jurnalist amator cu Vantu, sper sa nu mi-o termin tot cu el.

Marea coruptie multinationale-partide politice avea nevoie la inceputul mileniului trei de carausi in afara oricaror banuieli. Jurnalistii realizau sinapsa ideala intre economic si politic. In campania din 2000 acesti vajnici aghiotanti si-au facut cu virf si indesat datoria, impartind tainul primit tot arcului politic, cate ceva la fiecare, dar proportional cu sondajele. Fostul ghid ONT a fost doar deschizator de partie.

Modestii jurnalisti creati in laboratorul Crucisatorului s-au implinit financiar foarte repede dupa 2000, au inlocuit valizele cu conturi cifrate si swifturi inteligente si implicit le-au crescut pretentiile. Cei mai lacomi au fost dati peste bord si compromisi in fata opiniei publice. Atunci cand Crucisatorul si alti redactori cinstiti i-au trecut pe linie moarta, SOV i-a primit, ramanandu-le loial pentru toate serviciile aduse “cresterii economice spectaculoase a Romaniei deceniului I”.

Mircea Dinescu, tot in campania de mitizare a lui SOV, il acuza pe Traian Basescu ca nu a fost loial cu cei care l-au propulsat in campania din 2004, spre deosebire de SOV care, in plina criza economica, dupa ce pierderile imperiului media au atins cote ingrijoratoare, a continuat sa-si manifeste loialitatea platindu-si obligatiile financiare catre toti junimistii. Mircea, ai perfecta dreptate, perdantii raman mereu loiali, castigatorii niciodata. In lumea asta pe care ati creat-o loialitatea si ipocrizia merg de mult la brat, iar “ipocrizia e omagiul pe care viciul il aduce virtutii”. E cinic din partea sotului adulter sa-i spuna sotiei “te iubesc”, dar e o dovada de precautie.

Cum presa scrisa nu mai facea profit nici macar cu santaj, televiziunile de stiri ramaneau singurul refugiu al junimistilor. Talk show-urile s-au inmultit ca ciupercile. Moderatori tineri, in permanent razboi cu limba romana, au realizat ca poti sa faci cariera in televiziune fara sa citesti nimic altceva decat cateva ziare si pagini web. Era nevoie doar de mult tupeu. Majoritatea invitatilor lor ori nu citisera nici ei nimic, ori erau deja batrani junimisti care nu si-ar fi dat foc singuri la valiza pentru un pleonasm sau un anacolut al colegilor mai tineri. La urma urmei erau platiti toti de acelasi patron, care le cerea doar tupeu si perseverenta. Si erau atat de bine platiti incat nimeni nu se amesteca in politica editoriala; stiau singuri ce au de facut.

De curand i-am replicat unui moderator de la RTV: “Nu intelegeti pentru ca nu ati citit nicio carte de macroeconomie”. A ramas siderat ca cineva ar putea sa discute si pe seama unei carti si a recunoscut cu nonsalanta ca nu citise niciuna, dar exprima opinii si mai ales certitudini. Pentru ca o alta tara a noilor moderatori e ca au doar certitudini si niciun dubiu, iar fara dubiu nu poate demara nicio investigatie spectaculoasa.

La B1 TV, de asta data, am fost intrebat de un moderator de 19 ani ce-i recomand sa faca cu 100.000 de euro si cum sa-i investeasca; i-am recomandat sa se duca la scoala si sa-i cheltuie pe toti pentru a se instrui. Intr-o alta emisiune, Robert Turcescu ii explica patronului media Dan Voiculescu ca nu pot exista doua alternative. Cum Voiculescu a prezentat o teza de doctorat fara bibliografie, Turcescu ar fi trebuit sa inteleaga ca nu exista nicio alternativa la lecturile scolare obligatorii.

In cei 5 ani de cand Mircea Dinescu m-a adus in platourile talk show-urilor televizate am ramas o singura data placut impresionat, cand, asteptand sa intru in emisie, am remarcat-o pe Melania Medeleanu citind Imparatul mustelor, romanul laureatului Nobel pentru literatura W. Golding. O fi fost exceptia care confirma regula. Mai sunt cativa moderatori care recomanda carti la televizor in ultimele secunde ale emisiunii. Sper ca le-or fi si citit.

CrucisaTorulPotemkin face foarte bine cand demonstreaza public incultura clasei politice si, mai ales, a actualilor guvernanti, dar ar face la fel de bine daca i-ar pune si pe ciracii lui sa citeasca. Investigarea afacerii Watergate nu ar fi dus la demisia unui presedinte american daca Bernstein si Woodward ar fi fost tupeisti, dar inculti, iar la noi nu se va putea face jurnalism de investigatie de calitate decat dupa ce toti ziaristii nostri vechi sau noi vor fi citit “Toti oamenii presedintelui” si multe alte carti din lista de lecturi obligatorii.

Nota autorului: Nu am avut nicio relatie contractuala cu Realitatea TV, am raspuns invitatiilor de a participa la emisiunile acestui post la fel cum am raspuns si in cazul altor televiziuni

via http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7783840-sov-junimistii.htm

Banii n-aduc fericirea – Happy Planet Index

Rezultat al unui studiu guvernului Marii Britanii despre, 5 pasi care te duc spre fericire.

Intretine relatii
Intretine relatii cu oamenii din jurul tau. Cu familia, prietenii, colegii si vecinii. Acasa, la munca, la scoala sau in comunitatea locala. Gandeste-te la conexiuni ca pietre de temelie ale vietii si investeste timp in dezvoltarea lor. Intretinand conexiunile ziua iti va fi mai bogata.

Fii activ
Fa o plimbare sau o alergare. Iesi afara. mergi cu bicicleta. Joaca-te un joc. Mergi in gradina. Danseaza. Exercitiile te fac sa te simti bine. Cel mai important, descopera o activitate fizica ce-ti place, sa fie pe masura ta.

Fii atent
Fii curios. Surprinde frumosul. Remarca lucrurile iesite din comun. Savureaza momentul, indiferent ca mergi spre serviciu, mananci pranzul, sau vorbesti cu prietenii. Fi atent la lumea din jurul tau si la ceea ce simti. Reflectand la ceea ce simti te va ajuta sa apreciezi lucrurile importante pentru tine.

Invata in permanenta
Incearca ceva nou. Redescopera o pasiune mai veche. Inscrie-te la un curs pentru ea. Repara o bicicleta. Invata sa canti la un instrument sau cum sa-ti gatesti felul preferat. Seteaza-ti o provocare ce te va bucura cand o implinesti. Invatarea de lucruri noi iti da incredere in tine si totodata e si distractiv.

Daruieste
Fa ceva frumos pentru un prieten, sau un strain. Multumeste cuiva. Zambeste. Ofera-te voluntar.

Click aici pentru clip remarcabil direct in limba romana, sau direct mai jos pe subtitles.

de la el http://www.nicmarks.org/

buna dimineata?

Legea – inscripţie pe o cruce

Cristian Tudor Popescu, http://www.gandul.info/puterea-gandului/legea-inscriptie-pe-o-cruce-7120008

via Tolo http://www.tolo.ro/2010/09/06/ctp-despre-disolutia-umanului/

O fiinţă umană se apropie de altă fiinţă umană, o ia de gât şi o dă gospodăreşte cu capul de perete. Îi mai trage celui căzut un şut în plină figură şi-şi vede de treabă, adică se duce să danseze. Celălalt îşi vede şi el de treaba lui, se duce purtat pe braţe, în comă, la reanimare. Atacatorul a făcut totul public, în câteva secunde, cu o rutină liniştită, ca şi cum ar fi apăsat pe clanţă, ar fi deschis o uşă şi ar fi închis-o la loc.

Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României. Femei, poliţişti, tineri, bătrâni, loviţi cu sălbăticie mecanică, umpluţi de sânge, călcaţi în picioare pentru că mergeau prea încet, pentru că deschid gura când vorbesc sau pentru că erau pe-acolo. O uriaşă nepăsare ucigaşă faţă de om, pentru care legea nu mai e decât un epitaf. Citate din textele de lege corespunzătoare decesului ar trebui scrise pe morminte ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa.

În jumătatea de veac de când trăiesc în Bucureşti n-am văzut vreun accident grav pe Magheru sau pe Ana Ipătescu. Acum, în inima României, maşini care rup cu 100 pe oră stâlpi şi copaci, morcovi negri de metal, intră pe trotuar şi omoară oameni care nici n-au când să ştie că mor. Maşinile, având la volan, se pare, câte un biped, se năpustesc asupra grupurilor de nuntaşi de pe marginea drumului, asupra inspectorilor aflaţi în parcare, ajung cu roţile din faţă pe masa din sufragerie în casele de lângă drum, spulberă femei, copii şi bebeluşi de o lună pe trecerile de pietoni. Ce să-i mai spui copilului, să aibă grijă pe unde traversează?

Ţara noastră are febră/De pietoni călcaţi pe zebră, ar trebui să sune nişte lirică contemporană angajată, de recitat la şcoală.

Şi nu e vorba doar de gipuri, beemveuri sau audi. Inşi cu loganuri, ba chiar cu dacii stinghere ca a mea, se suie pur şi simplu pe tine, vor să piei din calea lor unde-oi şti, prima regulă de circulaţie este dă-te la o parte că trec eu. Femeile la volan beneficiază în mod regulat, că au greşit sau nu, de valuri de obscenităţi desenate cu gura şi cu mâna. L-aţi văzut pe junele avocat, nu interlop, nu urmărit general, avocat oprit de poliţişti, cum îi anunţa că l-au deranjat, că n-are timp de ei? Dar pe insul care, stopat în ultimul moment pe Autostrada Soarelui, în vreme ce circula ca urina boului după 9 beri, răspunde reporterului că i se rupe lui de lege, o să scape şi de data asta şi o să conducă din nou cu alcoolul în cap, că aşa îi place lui?

Fenomenul de disoluţie a autorităţii, despre care începeam să scriu cu 12 ani în urmă, se apropie tot mai mult de culme. El generează altul, şi mai hidos: disoluţia umanului, la scara întregii societăţi. Într-o ţară în care şeful statului e un promotor al şpriţului la volan, al capului şi dosului de labă în gură şi în care presa e încadrată la ameninţări pentru siguranţa naţională, cetăţenii devin cel mai mare pericol la adresa siguranţei naţionale a concetăţenilor lor. Derbedeismul instalat de ani de zile la cel mai înalt nivel eliberează, prin rezonanţă, rezervele de agresivitate şi urâţenie lăuntrică ale acestei naţii. Până să-i termine guvernul, românii se grăbesc să se lichideze între ei. Cool.