LE: Mosion Gheorghe e numele complet, multumesc Augustin.

Prostutza mintea omului.
Daca vrei sa faci ceva, iti da motive s-o faci!
Daca nu vrei sa faci ceva, iti da motive sa n-o faci.

La fel e si cu Dumnezeu.
Daca-L cauti zicand, cred, ti se va arata, vei percepe.
De cauti motive sa nu-L vezi, nu-L vei vedea.

M-am intersectat cu nenea la multe concursuri!
Chapeau bas!
Citeste-i povestea mai jos.

Cel mai in varsta participant la Maratonul Timisoarei, aradeanul Ion Gheorghe , in varsta de 79 de ani a primit un premiu special de la organizatori. Batranul a anuntat ca va mai participa la doua maratoane in perioada urmatoare.

Ion Gheorghe s-a apucat de alergat la 52 de ani. Ca sa slabeasca. Acum are 79 si participe in continuare la concursuri. Si nu la orice proba, ci la probe de maraton. Duminica, in cadrul Maratonului Timisoarei, aradeanul a alergat in proba de semimaraton-21 de km si desi a ajuns la finish abia cand ceilalti participanti incheiau festivitatea de premiere, nu s-a lasat. Mos Ion, asa cum este alintat batranul de ceilalti concurenti a parcurs traseul in 2 ore,6 minute si 47 de secunde.
Veniti sa oficieze festivitatea de premiere, primarul Nicolae Robu si viceprimarii Sorin Grindeanu si Dan Diaconu au ramas special sa il astepte pe Ion Gheorghe pentru a-l felicita. Concurentul le-a explicat apoi, la microfon care este secretul sau:”Mananc ce imi place, beau ce imi place!”, a spus batranul, care a explicat cum a ajus sa alerge in probe de maraton: ”M-am apucat la 52 de ani de alergat ca sa slabesc. Pana atunci nu am avut treaba cu concursuri sau cu alergarile. Dar alergatul m-a ajutat mult. Am dat jos vreo 7-8 kilograme si dupa doi ani de alergari un plaman pe care il aveam bolnav s-a vindecat. La fel ca si psihicul meu, pentru ca nu am stat prea bine cu moralul dupa ce am vazut bolnavii de la spitalul de TBC”, a marturisit Ion Gheorghe.
Aradeanul a primit pe langa diploma de participare si un premiu special in bani. ”Ne vedem la anul!” a anuntat la final batranul care mai are programate doua concursuri in perioada urmatoare.Multumesc pt. articol Opinia Timisoarei si poza 2, CS Tibiscus.

Ca veterinar, am fost chemat sa consult un caine in varsta de zece ani, numit Belker. Stapanii cainelui, Ron, sotia sa Lisa si fiul lor Shane erau foarte atasati de Belker si sperau intr-un miracol. L-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasiere a batranului catel la ei acasa.In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura.

Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta. In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece.

In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste. Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire:

– Eu stiu de ce. Speriati, ne-am intors cu totii spre el.

Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare. El a spus:

– Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata mai buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?

Copilul de sase ani a continuat:

– Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa traiasca la fel de mult…

Multumesc Florina.
Poza.

– Sunt primite rugăciunile spuse numai cu buzele, dar netrăite interior cu inima?

– Sunt primite, pentru că nu-i poţi cere unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare.
Deci eu mă rog cum pot, şi Dumnezeu îmi primeşte rugăciunea, aşa cum a fost vorba despre tatăl fiului lunatic, când a zis cu lacrimi:
„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” (Marcu 9, 24).
Şi credea, şi nu credea.
Şi Domnul Hristos n-a zis: „A, păi dacă nu crezi cât trebuie, n-am ce-ţi face!…”, ci l-a ajutat în starea lui.
Nu putem ajunge la mult decât de la puţin, de la cât suntem.
Dacă facem ceva pentru mai mult, ajungem la mai mult.
Cum am spus, cu credinţa e cum e cu cultura.
Nu poţi să ajungi să faci geometrie analitică înainte de a face geometrie plană.

Pr. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei
Sursa.