Complex imho, dar frumos.
Idei din articol:
– Daca ne pierdem simtul umorului, am iesi din istorie. Bascalia nu e umor.
– Despre oamenii buni din tara: Bucăţelele acestea de ţesut sănătos trebuie să se adune. Trebuie să se adune ca să facă întregul sănătos.
– Despre unii intelectuali, citat din Tutea: „Domnule Ţuţea, sunt personalităţi?”. „Măi, ăştia sunt asistenţi universitari. Personalitatea se jertfeşte. Când i-ai văzut tu pe ăştia să se jertfească?”

Via HotNews in Adevarul

In această viaţă este „în turneu” în România, după cum însuşi mărturiseşte, dar a găsit răgazul de a se opri puţin şi pe la „Adevărul”. Ca în fiecare an, înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Este Dan Puric, actorul, regizorul şi oratorul care umple săli de spectacole. Uneori stârneşte rumoare, alteori nervozitate în spaţiul public, însă de fiecare dată când vorbeşte captează atenţia auditoriului. Incontestabil, Dan Puric trezeşte mult interes şi cucereşte cu verva sa. „La masa Adevărului” s-a revoltat, a spus lucruri incomode şi – poate – susceptibile de nuanţare, dar a oferit cititorilor, cu generozitate, un exerciţiu de conştiinţă. Dan Puric a fost şi rămâne tonic, incitant şi molipsitor în râvna sa faţă de teologia trăită.

„Noi n-am luptat pentru fuga din ţară”

„Adevărul”: S-a schimbat ceva în România de la ultimul nostru dialog, din decembrie 2009?

Dan Puric: Nu numai că nu s-a schimbat nimic, dar lucrurile s-au agravat. Oricum, în noul lagăr neocomunist, noi trăim un timp istoric relativizat. Adică trăim o simultaneitate unde trecutul nu mai are importanţă. Şi nici viitorul. Este un fel de „Trăieşte-ţi clipa şi aia este!” Memoria este exersată, cel mult, până la ziua de ieri sau până la ce-am făcut azi-dimineaţă. Am constat un lucru teribil. E o eroare – nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata şi văd că omul a murit în ’45 zic „A fost fericit!” După ’45 încolo a venit viitorul şi a fost o involuţie, o cădere în timp extraordinară. Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace. Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupaţiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, aşa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică” din istorie. Foarte bună remarca.

Citiţi şi:

Dan Puric va juca într-un spectacol şocant, la Ploieşti

Asta pare a fi percepţia generală…

Nu. Clasa politică e criminală, inconştientă şi deci ea a jefuit. Să gândim în termeni economici! Hai să nu trântim aşa anumite chestii – cu datoriile plătite, cu trei miliarde de dolari pe care puteam să le recuperăm de la URSS, Liban şi Irak, iar noi, în 17 ani, am ajuns la peste 30 de miliarde de euro datorii. Şi datoriile cresc pe zi ce trece. Dar nu trebuie să judecăm această clasă politică, aşa, cu ură. Sunt totuşi români, sunt ai noştri, sunt din ghetou. Problema este de studiu de antropologie. Ei vor trece. Sunt nişte „ţepe”, nişte „găuri” istorice. Cum au ieşit? Eu cred că ăsta este rezultatul experimentului comunist. Ăştia sunt oamenii.

„Omul nou”…

Spuneam undeva că domnul Mihail Manoilescu, în „Rostul şi destinul burgheziei româneşti” are o remarcă extraordinară. Spune aşa: „La prima generaţie se poate naşte un savant, se poate naşte un inginer foarte bun, chiar un artist”. Asta nu merge la clasa politică. La clasa politică, zice domnul Mihail Manoilescu în cartea asta teribilă, scrisă prin 1942: „selecţia este fantastic de aprigă, îţi trebuie vechime”. Eminescu dădea o vechime de aproape 250 de ani. Din clasa aia boierească îţi trebuie o vechime. Cei de azi au apărut dintr-o dată, a apărut această generaţie spontanee. Generaţia aceasta spontanee, din 1947 încoace, este din ce în ce mai involuată, mai rea. Pentru că, zicem aşa: Dej, cu toate crimele făcute, avea grijă să scape de ocupaţia sovietică. Ceauşescu trăia ideologia şi vroia să facă o forţă naţionalist-comunistă. Dar ăştia de după 1990 încoace sunt incalificabili, inscanabili. Deci este o involuţie, ei nu se rafinează în timp, precum clasa boierească. P.P. Carp spunea: „Nimic pentru noi, totul pentru ţară”. La ăştia a fost o răsturnare de paradigmă: „Totul pentru noi, nimic pentru ţară”.

Trăim o prăbuşire?

Continue reading →

Via HotNews in Evz

Marie Rose Mociorniţă: “De Crăciun toţi oamenii sunt egali”

Autor: Alina Vătăman

Nepoata industriaşului Dumitru Mociorniţă povesteşte despre sărbătorile petrecute în Marea Britanie, cu plăcinte de cocă pudrate cu zahăr, şi despre cele din Canada, cu oameni care-şi fac, stereotip, cadouri.

Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Pentru Marie Rose Mociorniţă, fiica avocatului Ion Mociorniţă şi nepoata industriaşului Dumitru Mociorniţă, spiritul Crăciunului rămâne strâns legat de perioada petrecută în Anglia. “Îmi amintesc de concertele de Crăciun de la biserica din comunitate. Am locuit într-un oraş mic de lângă Oxford, care era şi foarte pitoresc, cu aer de Ev Mediu, iar casele acelea ca de turtă dulce cu zăpadă făceau parte din cotidian. Pentru concertul din seara de Ajun se repeta cu luni înainte, ceea ce însemna că spiritul Crăciunului începea să se facă simţit în avans. Este, până la urmă, o poveste despre inocenţă”, spune Marie-Rose.
Dar Sărbătoarea Naşterii Domnului mai înseamnă pentru ea tradiţionala plăcintă din cocă şi stafide calde pudrată cu zahăr, care era servită cu vin fiert tuturor celor prezenţi la biserică, imediat după concert.

“Era unul dintre puţinele momente din an când se depăşeau toate aceste bariere emoţionale şi sociale şi toată lumea se simte la fel”, îşi aminteşte doamna Mociorniţă. Crăciunul britanic este modelul său de Sărbătoare “aşa cum se petrece ea” – “Puţine cadouri şi fără fast. Oraşul, pomii şi casele decorate, familia şi prietenii. Pentru mine asta însemna Crăciun”.

“În Canada nu-mi plăcea ideea de Crăciun”

La polul opus însă, este cea de-a doua ţară adoptivă a lui MarieRose – Canada, unde se stabiliea împreună cu mama sa în anii ’70, gonite de un regim comunist care le luase tot.

“În Canada nu-mi plăcea ideea de Crăciun. Aici se decorau brazii şi se scoteau în stradă la vânzare încă de la jumătatea lui septembrie. Din păcate lipsea stare de spirit pentru că sunt foarte mulţi oameni care împart aceeaşi sărbătoare, deci sunt solidari în ceva şi atunci există acea înclinaţie către politeţe şi, să-i zicem, umanizarea societăţii. Ori, în momentul de faţă, străzile sunt lipsite de zăpadă, oamenii sunt preocupaţi de problemele economice şi tocmai de aceea spritul Crăciunului este întunecat. Mulţi se gândesc încruntaţi cum vor face faţă la masa de Crăciun şi la cadouri”, apreciază Marie Rose Mociorniţă ce a mai rămas din spiritul sărbătorii.

Un efort de sensibilitate şi prietenie

În ceea ce priveşte cadourile de Crăciun, tot perioada petrecută în Marea Britanie îi trezeşte cele mai puternice amintiri. “E greu de spus ce tipuri de cadouri cumpără oamenii. Este cert însă că fiecare face cadouri în funcţie de posibilităţi”, spune nepoata celui care a pus bazele industriei româneşti organizate. Pentru ea, cadourile sunt mai mult un efort de sensibilitate şi de prietenie decât un obiect de valoare.

Continue reading →

De cand a lansat Mic.Ro, reteaua de magazine/dube de cartier, primim o lectie de PR de nota 10 de la Dinu Patriciu si echipa lui. Cate articole am citit despre ele, nu-mi aduc aminte sa fi vazut despre vreun alt business.

Degeaba, fiecare cu parti bune si rele, ce are bun, are bun, trebuie sa-i recunoastem lui Patriciu partile bune.

In Capital inca un articol.

Ce mai vinde Patriciu la mic.ro

După ce și-a declarat intenția de a face câte un magazin mic.ro la fiecare 800 de metri, Patriciu a început să atace timid farmaciile, iar mai nou încearcă să vadă dacă românii își cumpără electrocasnice de la băcănie.

În ultimele zile, românii au putut vedea la intrarea în magazinele mic.ro o reclamă la un produs electrocasnic. Ai fi tentat să crezi că Patriciu a început să atace marii retaileri de produse de profil și să vândă aparatură electrocasnică la băcănie.

“Este o promoție legată de sărbători. În fiecare zi, ne aduce câte un produs”, ne spune o vânzătoare dintr-un magazin mic.ro, însă tonul vocii ne face să credem că vânzările nu sunt satisfăcătoare.

Vorba “Ideas,  a dime a dozen” in romana suna cam asa: Ideile au valoare mica. Implementarea lor e de nepretuit. Sau cu alte cuvinte. Idei au multe persoane. Putini sunt cei care sunt in stare sa le si implementeze.

Astfel de la Springwise, de aici, aflu de un business din Viena, unde consultantii isi spun parerea despre ideea ta, pentru 99$. Sa stii daca mai o tii in cap sau renunti la ea.

Spor la implementat!

Site-ul biz-ului www.feedbackers.biz

Finding quality feedback and advice on the feasibility of their ideas has always been a challenge for entrepreneurs. Traditional consulting firms remain out of reach, while free advice from friends and family can lack true objectivity. Hoping to fill this gap, Austrian feedbackers.biz offers quick, professional advice on new business ideas.

The company employs a team of consultants who will assess an idea within 24 hours as part of a USD 99 ‘Quick Check’. Potential clients fill out a contact form and they are then contacted for a detailed discussion of the idea in question. At this point, they may request feedbackers.biz to focus on a particular area, such as design or competitors. The service — which is available in English, French, German, Russian and Spanish — promises to evaluate each aspect of a business plan, from the strengths, weaknesses and risk factors associated with the concept to the accuracy of financial calculations. A ‘Close Look’ option is also available clients who seek more comprehensive analysis of their plans.

The main challenge for feedbackers.biz is to prove that its advice is valid. For example by including client testimonials and offering more information about its consultants. And how about publishing a sample analysis? In order to succeed, it will also need to be able to reassure potential clients that it won’t ‘steal’ their ideas. That said, there’s definitely a market for professional advice with reasonable and transparent pricing.

Spotted by Marc Zafiriadis

Din ciclul merita sau nu merita sa incerci sa “dai lectii”.
Mai jos e un articol cu niste reporteri ce au reclamat o spaga de 150 lei data unuia de la circulatie in TgMures.
Esenta nu e daca e adevarata sau nu.
Esenta e ca schimbarile sistemelor sunt cele mai eficiente atunci cand incercam sa ne schimbam pe noi. Pe noi, si mai departe exemplul nostru sa fie urmat (sau nu).
Schimbarea altora e fffffff grea.

Articolul original in Romania Libera aici, care are si inregistrarea audio.

%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%%
Experiment. Reporterii incognito au testat disponibilitatea structurilor anticorupţie ale Ministerului de Interne de a ancheta un autodenunţ
Ce păţeşti dacă reclami un poliţist pentru şpagă (AUDIO)
23 Decembrie 2010
de RAZVAN CHIRUTA, PETRICA RACHITA

Doi ziarişti de la România Liberă au urmărit, din postura de simpli cetăţeni, traseul unei plângeri pe care au făcut-o împotriva unui agent de poliţie de la Ordine Publică.

17 noiembrie – Contravenţia

Totul a început când ne-am rătăcit cu maşina prin Târgu-Mureş. Nu cunoşteam oraşul, iar hărţile învechite ale aparatului GPS ne-au încurcat şi mai mult. Fiind noapte, nu am văzut la timp indicatorul „Interzis” de la intrarea pe o arteră şi l-am depăşit cu aproximativ doi metri. Greşeala a fost remarcată imediat de un echipaj de poliţie de la Ordine Publică, care ne-a tras pe dreapta.

Am coborât din maşină şi am încercat să explicăm că nu încercasem să forţăm trecerea, ci doar comisesem o eroare. „Ne cerem scuze, nu ştim locurile, GPS-ul ne-a derutat, nu am vrut să intrăm pe contrasens, nu a fost rea-voinţă”, am spus.

Unul dintre poliţişti ne-a rugat amabil să intrăm în maşina noastră, până ia o decizie. Părea dispus să ne ierte.

După câteva minute, a venit la noi şi ne-a întrebat: „Cam în ce direcţie am vrea să o ia întâmplarea”. Iniţial, n-am înţeles ce vrea să spună, dar, intuind, am pornit reportofonul pe care-l aveam la noi şi din acel moment discuţia a continuat înregistrată.

Reporter: Dumneavoastră cum spuneţi?
Poliţist: Păi, ce doleanţe aveţi?
R.: Să nu îmi luaţi carnetul, vă daţi seama! Asta e cel mai important.
P.: Facem o sancţiune, bine? Fiţi atent aici cum facem. Vă iert, dar o să vă coste. Bine?
R.: Am înţeles.
P.: O să vă fac un avertisment pentru o altă încălcare a regulilor de circulaţie, dar plătiţi sancţiunea, da?
R.: Da.

Aceeaşi zi – Şpaga

Agentul, despre care am aflat ulterior că se numeşte Marius Jurge, a început să completeze procesul-verbal. Câteva clipe mai târziu, l-a introdus pe geamul maşinii noastre şi ne-a rugat să-l citim. Vroia neapărat să ne demonstreze că s-a ţinut de cuvânt. Ne acordase, într-adevăr, numai un avertisment pentru „nerespectarea semnificaţiei indicatorului «Acces interzis»”, acţiune pentru care nu se reţine permisul de conducere. Apoi, ne-a cerut să băgăm 150 de lei sub cotorul cu procese-verbale, drept recompensă.

Poliţist: Citiţi-l, vă rog. (n.r. – procesul-verbal)
R.: E în regulă.
P.: Deci, pentru că aţi circulat fără a respecta semnificaţia indicatorului, v-am făcut un avertisment. 150 de lei băgaţi acolo.
R.: Da.
P.: Aţi semnat şi acolo jos? Întoarceţi, da?
R.: Da, merci.

24 noiembrie – Reclamaţia la superior

La o săptămână de la respectivul incident ne-am întors la Târgu-Mureş cu gândul de a vedea cum reacţionează instituţiile statului la plângerea unui cetăţean obişnuit care se autodenunţă că a dat şpagă unui poliţist. Suma de bani era mică, iar speţa, uşoară, şi tocmai din acest motiv ne-am fi aşteptat ca lucrurile să curgă ca unse.
Am mers prima dată la şeful Brigăzii de Poliţie Rutieră Mureş, Lucian Archiudean. Aici am avut parte de prima surpriză. Comisarul ne-a explicat că îl ştie pe agentul Marius Jurge, care nu era la prima abatere. Totuşi, a lăsat Archiudean să se înţeleagă, agentul nu a fost sancţionat dur, ci doar mutat disciplinar de la un serviciu la altul. Comisarul a admis că pârghiile de acţiune în asemenea cazuri sunt limitate.

Lucian Archiudean: Nemernicul ăsta a fost agent de Poliţie Rutieră şi pe anumite chestii
l-am schimbat. Acum e la Ordine Publică.
R.: A, deci se ştie ce şi cum.
L.A.: Da. Vă spun sincer, eu n-am ce-i face. Sincer. Pot să mă duc la şefii lui direcţi, dar nu facem absolut nimic. Pentru că eu nici nu pot să-i spun. El îmi răspunde imediat că mă dă în judecată, că el are probe.

Lucian Archiudean a susţinut însă că cea mai bună soluţie ar fi să depunem o plângere penală împotriva agentului. Ba chiar ne-a încurajat să facem acest lucru.

Continue reading →

Exista nevoia -> se poate crea afacerea.
Si mai mult, prin scan-ul de mai jos, avem si dovada punerii in aplicare a tehnicilor de fidelizare.

Ii multumesc lui Cipri S. pentru poza de mai jos.

Un scan al unui abonament la un bordel de prin 1930.

O casă cu doar cîteva ochiuri intacte. Restul geamurilor sînt sparte, iar gardul n-are poartă. Povesteşte Ionuţ Balaban, ziarist de la Adevărul de Seară din Vaslui. În casă, din pat chicoteşte Paul Ciobanu. “E cel mai bun elev al nostru, nebun după română şi franceză”, îl descrie profesoara sa.

La 14 ani, Paul a scurtcircuitat ieri, pentru cîteva minute, site-urile de ştiri. Alături de încă 40 de copii din satul vasluian Băleşti, Paul a plecat pe jos spre şcoala din Deleşti. Au făcut aproape 4 kilometri pe un drum judeţean încrustat în zăpadă. Miercuri noapte, în Vaslui fuseseră minus 23 de grade, mai frig decît la Tampere, în Finlanda.

Dimineaţa, la 7, erau minus 15 grade. Motorul maşinii firmei plătite de inspectoratul judeţean a îngheţat, iar elevii au pornit spre şcoală în grup. Paul avea încălţări vai de ele, familia lui e săracă. Cînd a ajuns în clasă, n-a zis nimic nimănui, şi-a deschis caietul şi s-a apucat să scrie, dar profesoara l-a văzut ameţit, cuprins de un roşu încins. Degerase.

L-au dus la spital, cu degetele de la mîini şi de la picioare aproape imobile. Medicii l-au tratat, medicamente, unguente şi repaus, spre seară puştiul a cerut să meargă acasă, iar acum stă în pat, zîmbind către ziarist şi şoptindu-i că nu va sta liniştit cîteva zile, cum i-au recomandat doctorii, “pentru că-i place şcoala”.

Multumesc Catalin Tolontan