În ciuda pitorescului ei, viaţa politică românească i se pare lui Andrei Pleşu “cumplit de repetitivă”. “În România pare că se întâmplă tot timpul lucruri enorme ca şi când nu s-ar întâmpla nimic. De fapt nu se întâmplă nimic sub masca lucrurilor extraordinare”, a spus scriitorul, în timpul unei conferinţe din ciclul “Cultura bate criza”.

Joi seara, aula Bibliotecii Centrale Universitare era arhiplină, iar o doamnă îşi făcea datoria să te avertizeze de la intrarea în clădire că “nu mai sunt locuri nici în picioare”. Am zâmbit, am intrat, am ocupat un loc pe scară şi n-a trecut mult timp până am râs de-a binelea, laolaltă cu câteva sute de oameni. Cu câte o frază neaşteptată, cu câte un cuvânt pe care nu l-ai fi putut ghici din celălalt, deşi locul lui era acolo, Andrei Pleşu provoca din timp în timp în sală unul dintre cele mai frumoase râsuri sincron: moderat în decibeli, bine potrivit cu al vecinului şi din inimă. Întrebat, de pilă, de către moderatorul Sorin Alexandrescu dacă n-ar trebui ca românii să fie mai serioşi, mai nemţi, mai olandezi sau mai islandezi pentru a o duce mai bine, scriitorul a replicat: “Măcar mai bulgari”.

Pe parcursul serii, Andrei Pleşu a vorbit despre firea românească, despre rolul intelectualilor în politică, despre exilul la Tescani, despre Revoluţie sau despre felul în care România ar putea să iasă din criză.

• A explicat de ce în jurnalul său, “Note, stări, zile”, care include perioada 1968-2009, nu-i loc de realitate politică. “În jurnalul meu mi-am interzis să introduc prea multă contingenţă. Vreau să scriu despre lucrurile care mă privesc. (…) Nu mai vreau să trăiesc într-o lume în care principalele personaje se numesc Ciutacu, Băsescu, Gâdea, Diaconescu“, a povestit omul de cultură, care s-a declarat incapabil să-i ia în serios pe mulţi dintre politicieni, dintr-un motiv foarte simplu: nu vorbesc corect româneşte.

• Scriitorul consideră că intelectualii sunt prea “dubitativi”, au prea multe “dileme”, pentru a putea face politică: “Nu pot să îmi închipui un Parlament sau un Executiv în care să fie Constantin Brâncuşi, George Enescu, Balzac şi Mallarmé. Eşec total”.

• Andrei Pleşu a spus că nu mai crede în oameni salvatori pentru România şi că fiecare individ ar trebui să se concentreze să îşi facă bine treaba, pentru că de aici va veni schimbarea: “Noi suntem un popor de dirijori”, a remarcat el, fiecare român fiind convins că el ar putea să conducă strălucit ţara. “De câte ori nu am auzit: “Dă-mi mie 3 luni şi zece inşi şi o să vezi ce fac”. Şi, după ce ai declarat asta, te duci şi te îmbeţi”. Scriitorul a vorbit despre o fotografie pe care nu a putut să o uite: la inundaţii, nişte ţărani din Moldova stăteau cu apa până la genunchi, cu pantalonii suflecaţi şi beau o bere. “La noi totul începe printr-o aşezare la un aperitiv, o comandare de ţuică, iar prima replică e “Criză, mon cher””, a adăugat Andrei Pleşu.

• Însă nu-şi pierde încrederea în români. “La CNSAS, toată lumea caută informatori, turnători. (…) Dar au existat oameni absolut nesemnificativi socialmente care au avut o atitudine incredibil de demnă în timpul comunismului. (…) E cazul unui profesor de română dintr-un sat căruia i s-a cerut să semneze un angajament cu Securitatea. Răspunsul lui în scris a fost “Nu sunt capabil de aşa ceva”“, a povestit Andrei Pleşu.

• Totodată, acesta a adus vorba despre rezistenţă prin cultură: “Până să vină Herta Muller la Bucureşti eram un combatant al ideii de rezistenţă prin cultură. Cei care spun că au rezistat prin cultură abuzează de cuvântul a rezista. Rezistenţa franceză nu a însemnat a citi Rousseau, ci un fel de a-ţi risca viaţa“, crede Andrei Pleşu. Cea mai eficientă rezistenţă făcută în România a fost, în opinia sa, cea a gospodinelor. “Venisem de la Tescani pe 22 decembrie şi femeia de serviciu a familiei vecine a intrat ca un fulger în cameră şi a spus: “La colţ se dau măsline şi nu e nimeni”. Ăsta e rezultatul multor ani de rezistenţă”, şi-a amintit omul de cultură, înveselindu-i pe spectatori.

• Andrei Pleşu a povestit că pe 21 decembrie se afla la Tescani şi i-a văzut la televizor pe Mircea Dinescu şi Ion Caramitru spunând lucruri “incredibile”. Doi ţărani care vindeau ouă au intrat şi ei în camera în care se afla televizorul şi când s-au uitat la scenele de pe ecran s-au pus în genunchi şi s-au închinat. “Trăită aşa, Revoluţia pare altfel”, a conchis scriitorul.

• Exilul de la Tescani este descris de Andrei Pleşu drept “o perioadă excepţională” a vieţii sale, în care făcea ce voia. Primea din când în când un telefon, iar convorbirea se întrerupea după primele cuvinte ale interlocutorului. “Aveam prieteni subversivi care voiau să vorbească cifrat. Primul care nu înţelegea eram eu”, spune acesta, amintindu-şi că multă vreme nu a avut habar cine îi trimitea vederi semnate Şcoala Ardeleană.

sursa http://www.gandul.info/news/andrei-plesu-nu-mai-vreau-sa-traiesc-intr-o-lume-in-care-principalele-personaje-se-numesc-ciutacu-basescu-gadea-diaconescu-rezistenta-de-la-biblioteca-7732532