Sa fie intr-adevar inceputul leacului?

Românii care au descoperit leacul visat de o lume întreagă: „Realizarea unui medicament universal pentru cancer poate fi o chestiune de luni de zile” EXCLUSIV

Interviu cu Nicolae Ghinea şi Aurelian Radu, descoperitorii “amprentei” celulelor canceroase

• Lumea medicală, farmaceutică şi a pacienţilor bolnavi de cancer este în efervescenţă, după ce a făcut înconjurul lumii ştirea că două colective de cercetători, unul din Paris şi altul din New York, coordonate de doi români, au găsit, după mulţi ani de cercetări asidue, “amprenta” universală a cancerului, pe baza căreia maladia va putea fi uşor depistată şi tratată încă din stadii precoce.

După cum ne-au explicat cei doi cercetători, este vorba de o proteină-marker, receptor pentru hormonul hipofizar FSH, care se găseşte în toate cele 11 tipuri de ţesuturi canceroase studiate. Autorii descoperirii au explicat, în exclusivitate pentru gândul, cum s-a ajuns aici şi în cât timp consideră că s-ar putea materializa rezultatele publicate, în producerea unui medicament-panaceu pentru tratarea cancerului.

Cum s-a găsit un “cal troian” pe Skype

“Motorul” cercetărilor care au condus, în final, la studiul publicat de cel mai bine cotată revista medicală pe plan global – “The New England Journal of Medicine”, este doctorul în biologie celulară Nicolae Ghinea, în prezent director de cercetare la Institutul Naţional al Sănătăţii şi Cercetării Medicale din Paris (INSERM).

Ghinea se află la INSERM din 1990, fiind angajat pentru a studia traficul celular al hormonilor glicoproteici (FSH, LH, TSH) – exact cercetarea de care era interesat şi pe care, după cum susţine, nu ar fi putut-o desfăşura nicăieri în altă parte.
• În 1992, a publicat un studiu (în “Journal of cell Biology”), referitor la transportul de LH mediat de receptori la nivelul testiculelor de animale.

• În 2004, a verificat dacă mecanismul valabil în cazul LH se aplică şi pentru FSH (hormonul foliculostimulant). Se aplica. Iar atunci, i-a venit ideea de a folosi mecanismul de transport al FSH în eventuala depistare a cancerului la prostată. “Citisem un studiu de biologie moleculară, în care autorul emitea ipoteza că receptorii pentru FSH ar putea fi exprimaţi la nivelul celulelor canceroase, în cazul cancerului de prostată. Aşa că m-am îndreptat spre cancerul de prostată. Până atunci, nimeni nu mai încercase un asemenea experiment, dându-se puţină atenţie anticorpului pentru receptorul la FSH”.
Obţinând rezultate pozitive, i-a solicitat ajutorul fostului său coleg de la Institutul de Biologie si Patologie Celulară din Bucureşti, doctorul în biologie moleculară Aurelian Radu, aflat la şcoala de medicină Mount-Sinai din New York.

“Am discutat mult pe Skype. Noi am pornit cu speranţa că vom putea dovedi că receptorul pentru FSH poate fi utilizat la evidenţierea cancerului de prostată. Iniţial, am fost dezamăgiţi când am găsit markerul şi la alte tipuri de cancer. Pe urmă, văzând că e în toate tumorile, am realizat că, de fapt, găsisem un marker universal al cancerului, ceea ce era mult mai mult decât visasem” , dezvăluie Ghinea. Markerul universal va putea fi utilizat, după cum vom vedea, ca un “cal troian” pentru atacarea decisivă a celulelor canceroase.

Ghinea şi Radu aveau rezultatele încă din 2006

Din acel moment, a început o cursă contra-cronometru, pentru publicarea rezultatelor cercetărilor efectuate. “Noi ştim ceea ce acum ştie întreaga lume ştiinţifică, încă din 2006. Dar am mai efectuat foarte multe teste, confirmate de 5 anatomopatologi, care se regăsesc, şi ei, în studiul pe care l-am publicat. Studiul l-am trimis spre publicare pe 26 august 2009. Nu a fost respins, dar nici acceptat imediat. S-au cerut alte şi alte experimente şi abia în iunie, anul acesta, s-a aprobat publicarea în numărul din octombrie. Şi-apoi, într-o bună dimineaţă, m-am trezit că îmi bat la uşă cei de la televiziunea franceză, France 2. Credeam că s-au rătăcit şi vor indicaţii. Când colo, mi-au zis că au aflat de studiul nostru, că li se pare extraordinar şi ar vrea să realizeze un interviu.

S-a pornit o adevărată avalanşă, de două săptămâni sunt asaltat de mass-media. Pentru mine asta e deopotrivă măgulitor şi stresant, fiindcă nu sunt obişnuit şi nici nu mă aşteptam la o asemenea atenţie din partea presei”, mai spune descoperitorul “amprentei” cancerului.

Ce urmează?

Echipele coordonate de Ghinea şi Radu au studiat tumori recoltate de la 1.336 de pacienţi, reprezentând 11 tipuri de cancere: la prostată, mamar, la colon, pancreas, vezica urinară, rinichi, plămâni, ficat, stomac, testicule, ovare. În toate cazurile s-a confirmat prezenţa markerului şi e foarte probabilă confirmarea ulterioară în cazul celorlalte forme de cancer. Deja există rezultate parţiale încurajatoare în cazul cancerului limfatic.

Ghinea arată că, din punct de vedere medical, întrevede două căi de atac: fie blocarea proliferării vaselor de sânge care alimentează tumoarea, fie prin agenţi care coagulează sângele în vasele care alimentează tumoarea. Aşadar, pe când un medicament împotriva cancerului?

“Ne-am înzecit eforturile, pentru că, evident, suntem într-o cursă contra-cronometru împotriva cancerului. Dacă se mobilizează principalii producători de medicamente realizarea unui medicament universal pentru cancer poate fi o chestiune de luni de zile. Va mai dura însă cel puţin 2-3 ani până când medicamentul să poată fi administrat pacienţilor”.

Mesaj

“Nu suntem medici, nu tratăm pacienţi individuali”

Spre finalul discuţiei, doctorul Ghinea a insistat să subliniem că el şi colegul său Aurelian Radu nu sunt medici. “Nu avem calificarea să dăm informaţii folositoare pacienţilor individuali. După apariţia articolului şi a comentariilor în mass-media, am fost contactaţi de pacienţi din Franţa, România şi SUA, care au cancer şi care au sperat că îi putem ajuta. Din nefericire, nu îi putem ajuta direct în nici un fel. Tot ce putem face este să lucrăm cât putem de intens pentru a ajunge cât mai curând la stadiul aplicaţiilor la pacienţi. Agenţii care se vor injecta la pacienţi, şi care trebuie produşi de aici înainte, trebuie să satisfacă cerinţe mult mai mari decât pentru experimentele pe animale. Trebuie ca experimentele pe animale să răspundă la majoritatea întrebărilor de bază legate de acest subiect. Timp chiar mai lung va fi necesar ca să se studieze pe animale alte aspecte, care la acest moment nu sunt prioritare, dar se pot dovedi foarte importante. Am folosit în experimente pe animale un anticorp produs de celule hibridom şoarece/om, care sunt cele mai folosite pentru scopuri de cercetare. Acest anticorp nu poate fi însă injectat la oameni – este necesară construirea unor variante compatibile cu sistemul imun uman, numite “anticorpi umanizaţi”. Astfel de anticorpi nu sunt necesari imediat, ci într-o fază ulterioară când se va trece la aplicaţii la pacienţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Introdu numarul astfel incat suma sa fie corecta * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.