Frumos zice Catalin Tolontan.

Pe 1 Decembrie, sărbătoare naţională şi urgentă, a cărei dată nu întîmplător se scrie 112, observaţie făcută nu de un analist, ci de un cîntăreţ, Vunk cu melodia “Vrem o ţară ca afară”, pe acest 1 Decembrie românii primesc de la Mircea Lucescu cîteva gînduri care te lasă paf!

“Aţi auzit că Ferguson a spus: <Sînt prea bătrîn ca să mă retrag?>”, e întrebat Lucescu de un ziarist al Gazetei. Ferguson are 69 de ani. Lucescu va împlini 66 la vară, în iulie. Şi Lucescu răspunde: “Aşa sîntem noi antrenorii. Ca şi actorii, nu ne putem retrage pentru că nu vrem să ajungem să plimbăm cîinii precum Brigitte Bardot. Am nevoie de fotbal ca să mă ţină viu. Iar, cînd o să mor, vreau să mor pe teren”.

Cu un salariu de peste 3 milioane de euro pe sezon, cu 8 titluri de campion în România, Turcia şi Ucraina, cu palmaresul întregit de promăvările, dar şi de retrogradările din Il Calcio, cetăţean al lumii de la Breaza şi pînă la Brescia, pretutindeni are o casă, un tablou şi un muzeu de văzut, Mircea Lucescu şi-a făcut singur o viaţă “ca afară”.  Nu-şi imaginează nici un “exit” din ea! Ca un Truman Capote adorînd să-şi scandalizeze semenii, pretinde, cu trufia relaxată a bătrinului meseriaş, că mai are oameni şi echipe de încărcat. “Şi antrenorii cum se încarcă?”, îl provoacă, zîmbind Theo Jumătate. Urmează un dialog de 40 de minute în care se trece prin fotbal şi artă, prin Hagi şi Răzvan, şi se încheie cu idee că “există oameni care nu se încarcă dormind, ci aşa cum pot ei, prin muzică, literatură, politică, social…”.