Ca sa le faci pe toate si sa fii performanta, sa fie toata lumea multumita, incepand daca se poate cu tine insati, continuand cu sefii, apoi cu colegii, apoi familia (copiii, sotul, parintii, rudele) si prietenii si sa mai ai timp si pentru preocuparile tale fara legatura cu toti ceilalti, ei bine ziua ar trebui sa aiba vreo 40 de ore, iar tu o rezistenta fizica si psihica dincole de limitele imaginabile.

Constant, ajungi la concluzia ca, bine, nu le poti avea pe toate, dar macar pe rand, din cand in cand, trebuie sa iti faci timp pentru toti si pentru tot. Desigur, mitul mamei ideale, al sotiei ideale, al gospodinei desavarsite s.a.m.d. a fost demult demontat. Pentru toate, in lipsa de timp, dar cu resurse financiare, se gasesc solutii partiale – semipreparate sau catering, impartirea atributiilor domestice cu sotul, o bona sau bunica pentru a lua copii de la scoala etc.

Drama femeii, prinsa intre toate “atributiile” si “rolurile” enumerate, a fost analizata si disecata de nenumarate ori de diversi cercetatori, sociologi, psihologi sau de adepti ai feminismului. Cam de cand s-a descoperit ca femeia are si suflet si creier (acum vreo doua sute de ani asa ceva era mai greu de imaginat!) si prin urmare… drepturi, se tot pun intrebari. O femeie le poate avea pe toate? Desigur, ramane ceva, un ceva mai mare sau mai mic pe care mereu sa si-l doreasca si sa se simta nefericita daca nu-l are.

Daca are un job unde lupta sa se afirme, asta inseamna extra-hours (adica infinite ore suplimentare de munca de multe ori neplatita) de unde se poate alege cu o satisfactie profesionala intrinseca – “uite, am reusit sa fiu cea mai buna sau la fel de buna!”. Atunci poate lipseste familia si timpul pentru ea.

Daca este casatorita si are copii si se ocupa exclusiv de familie, numarul de atributii nu se mai sfarseste. Astfel, femeia care “sta” acasa indeplineste apropximativ urmatoarele joburi: menajera (curatenie, organizatul rufelor), stilist (cusutul, adaptatul sau tricotatul hainelor uneori, daca se pricepe si daca ii place), contabil (bugetul familiei, cumparaturi, plata facturilor), bucatar-cofetar-nutritionist (ca doar familia trebuie sa se hraneasca sanatos, variat si… ieftin!), infirmiera (prim ajutor in caz de accidente domestice, administrarea tratamentelor prescrise, ingrijirea copiilor bolnavi), educator (pentru lectiile copiilor si educatie in general), consilier psihologic (mai ales pentru adolescenti sau chiar pentru sot), agent de turism (organizeaza vacantele si timpul liber al familiei) etc. Totul se poate cuantifica in bani, si totusi, spunem ca femeia “sta” acasa. Ca sa parafrazez din seria animata “The Simpsons”: “A fi casnica nu se considera munca, de aceea nu se plateste”.

Ca sa nu fiu atat de radicala cu aceasta impartire, vreau sa cred, idealist si naiv, ca exista o cale de mijloc pentru fiecare femeie. Nu neaparat un echilibru fantastic in care sa le poti avea pe toate, dar orice femeie are dreptul la a avea o familia si orice femeie educata in acelasi timp are dreptul la o cariera, la realizarea profesionala. In fond, ce ramane dupa ce copii cresc si pleaca din casa parinteasca? Si ce ramane cand te apropii de pensie cu pasi marunti sau sanatatea nu iti mai permite sa mentii ritmul profesional?

Sylvia Ann Hewlett  in articolul “Executive Women and the Myth of Having It All” aparut in Harvard Business Review din aprilie 2002 (demult!) ne face o lista cu ce pot face femeile pentru a-si lasa deschise posibilitatile de a alege. Daca esti o tanara femeie care le vrea pe ambele cariera si familie, ai putea sa te gandesti la a face urmatoarele:

Gandeste-te cum ai vrea sa arate viata ta la 45 de ani. Daca vrei sa ai copii (intre 86 si 89% dintre femeile ambitioase doresc asta) trebuie sa fii hotarata si sa treci la actiune;

Da urgenta prioritate gasirii unui partener. Datele autoarei spun ca sunt mai usor de gasit parteneri cand o femeie are varsta intre 20 si 35 de ani;

Sa ai primul copil inainte de 35 de ani. Miracolul de a avea copii la limita varstei fertile este amenintat de nenumarate riscuri de a esua. Astfel, daca reusesti sa ai totusi un copil, s-ar putea sa nu il mai ai si pe urmatorul. Aceasta, de asemenea, poate atrage numeroase regrete;

Alege o cariera care iti va da darul timpului. Anumite cariere permit mai multa flexibilitate si sunt mai iertatoare cu intreruperile. Femeile-antreprenor, de exemplu, reusesc mai bine decat femeile-avocat sa combine cariera si familia – ambele mai bine decat femeile-corporatiste.  Secretul este evitarea profesiilor cu trasee de cariera foarte rigide;

Alege o companie care sa te ajute sa realizezi echilibrul intre viata personala si cea profesionala. Cauta fírmele care au politici de program redus sau flexibil, asa-zisele “job-protected leave” (posibilitatea de a intrerupe lucrul in diverse modalitati – concedii medicale sau concedii fara plata, fara a se pierde locul de munca).

Desi este o lista aparent simplu de realizat, autoarea insasi ne spune ca nu-si face iluzii ca va schimba lumea cu asta. Sa identifici ce poate face si ce isi doreste fiecare femeie este doar o jumatate din batalie. Cealalta jumatate ar fi sa convingi femeie ca are dreptul la ambele: cariera si copii.

Cumva persista perceptia ca o femeie nu este femeie pana cand viata ei nu este presarata cu sacrificii. Una din tinerele intervievate de Sylvia Ann Hewlett a spus: “ Cunosc cateva femei puternice care avanseaza ierarhic in firme de consultata, dar sunt singure sau divortate si par destul de izolate. Si cunosc o mana de mame angajate care incearca sa lucreze timp partial. Lucreaza program redus pentru a-si putea vedea copii, dar nu primesc proiectele bune si nici bonus-uri si mai sunt si barfite pe la colturi. Li se fac comentarii de genul – daca nu este pregatita sa se adapteze la programul clientului, atunci nu are ce cauta in profesia asta”.

Dezbaterea ramane deschisa in privinta balantei viata personala – viata profesionala. Discutii recente ma fac sa cred ca problema este universala si actuala.  Fiecare varianta vine cu avantaje si dezavantaje, orice alegere genereaza satisfactii si frustrari in egala masura. Teoria este frumoasa, dar angajatori mai flexibili, nu doar in declaratii, care sa puna pe primul plan bunastarea angajatilor si apoi profitul eu inca nu am intalnit. Intr-o organizatie deloc performanta in care am acceptat o vreme sa lucrez pentru “darul timpului”, mai degraba era apreciata pozitiv colega singura, care isi petrecea timpul “de lucru” intre cafele, tigari si telefoane si care statea la serviciu oricat, bifand ore suplimentare, decat eu, ca mama, care imi faceam treaba rapid, fara pauze si plecam alergand spre gradinita.

Multumesc HotNews

Fetele, va rog comentati-mi care e parerea voastra?