N-ati vrut sa va duc la conferinta de la Arad, din 20martie cu Plesu si Liiceanu.
O conferinta de cateva ore cu incarcare de frumos.
Eu v-am invitat aici.
Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, Duminica, 20 martie, 18:00, la Arad: “La ce bun cultura?”. Ziceti care vreti sa mergem, eu vreau sa merg: Aradon.
Nu-i nimic, va pun mai jos un citat din ultima carte (cred) Andrei Plesu, ce puteti s-o cumparati din multe locuri “Despre frumusetea uitata a vietii“

Educatia religioasa

Pana la un punct, educatia religioasa se suprapune cu educatia pur si simplu. Cu buna crestere. In noaptea Invierii, lucrul acesta se verifica an de an. Curtile bisericilor se umplu de tot soiul de insi care nu stiu unde se afla, nu stiu ce se petrece in locul in care se afla si nici cum trebuie sã se poarte in imprejurarea cu pricina. Sunt simultan necatehizati si needucati. Te intrebi, inevitabil, de ce-au venit. Raspunsul e vadit: au venit sã se distreze. Biserica e o versiune a discotecii. Atmosfera e cool, gasca e in forma, viata de noapte e super-viata! Nu-i vorba ca si publicul „obisnuit” pare sã fi uitat regulile minimale ale reculegerii. Se umbla de colo colo, se dau semnale de regrupare catre rudele sau prietenii de la alt capat al curtii, se vorbeste, se impinge, se traieste agitat, pragmatic, ca la gara sau ca la piata. (Trec peste precaritatile tehnice ale organizarii, Cu difuzoare subrede, efecte de microfonie, fire razlete ale statiei de amplificare etc.) Nu poti sa nu te gandesti ca toate acestea sunt, intre altele, si efectul unei secularizari neinteligente, propagandistice, incapabile sa-si evalueze matur efectele. Se vorbeste cu atata incult parapon despre religie, incat nu e de mirare ca tot ce tine de sfera ei ameninta sa sucombe in barbariec comportamentala si ignoranta.
E drept, nici slujitorii Bisericii nu par pregatiti sá reactioneze adecvat. Invatamantul religios e practicat, adesea, la un nivel inadmisibil, Cu accente rudimentar apologetice, ridicol etniciste, straine de orice subtilitate, de orice gratie teologala. Nevrednicia unor dascali e la fel de vinovata de paloarea educatiei religioase ca si discursul laicizant la moda. E nevoie de o reforma tenace si profunda pentru ca studiul religiei sa capete stil, bun-gust si gust bun.
Imi e, totusi, imposibil sä inteleg pe ce se bizuie alergia unora la ideea insasi a unei educatii religioase cuviincioase. Bine condusa, ea nu poate decat sä consolideze educatia pura si simpla, sa-i dea anvergura si temei. Ce e rau si urat in marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuala te poate face sa privesti chioras spre Upanisade si spre Conan, spre Canonul Buddhist si spre Biblie? Ce specie de anestezie sufleteasca poate anula savoarea marilor mistici de pretutindeni? Cat trebuie sa fii de simplificat launtric ca sa nu percepi amploarea nelumeasca a reflexiei teologice, a efortului ascetic, a aspiratiei ultime? Si cat de smintit trebuie sa fiu ca sa te simti atins in demnitatea ratiunii tale de vecinatatea lui Lao-tse, a lui Shankara, a Sfantului Augustin, a Magistrului Eckhart, a lui Pascal, a lui Vasile cel Mare sau a lui Grigorie Palama? Mi se va spune ca sunt mai „ecumenic” decat o ingaduie rigoarea confesionala si ca educatia religioasa autohtona pacatuieste tocmai prin refuzul unei astfel de deschideri. Se poate. Dar, pe de alta parte, e perfect firesc sã incepi cu „preajma” ta, sã deschizi mai intai usa frecventata de apartinatorii lumii tale. E firesc sã flu instruit mai intai asupra ambiantei in care te-ai nascut, pricepi metabolismul, istoria, rostul. Nevoia de a intelege ce inseamna slujba invierii, la care participi din copilarie,e, pana una alta, mai acuta decat nevoia de a intelege ritualurile vedice. Evident, cei de alta confesiune trebuie sá alba libertatea de a opta. Pentru ceilalti insa, a face din cultura religioasa o indeletnicire facultativa e sa le oferi o libertate riscanta. Aud mereu cã, prin educatia religioasa din scoala, se inculca „victimelor” o „ideologie” gata facuta, pentru care nu li s-a dat sansa liberei alegeri. E un principiu pedagogic aiuritor. Daca toti copiii ar fi invitati sã aleaga „liber” intre scoala si joaca, probabil ca majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se gasege nimeni care sä protesteze ca bietii elevi sunt obligati la o disciplina pe care n-au ales-o de bunavoie? Faptul de a invata ce inseamna liturghie, impartasanie,euharistie agnet, spovedanie, icoana s.a.m.d nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire. E plina lumea de atei nascuti in medii pioase. Ca sa nu mai spun ca, fara educatie religioasa, nici ateu nu poti sa fii cu adevarat: raman doar captivul unei irationale idiosincrazii. Vrem libertate de optiune? Atunci sä proclamam orice forma de invatamant drept facultativa. Nu m-a intrebat nimeni daca vreau sã studiez, in liceu, chimia organica. De ce m-ar intreba daca vreau sa studiez religia? La aceasta intrebare nu exista clar un singur raspuns: spre deosebire de chimia organica, religia e un „opium”… S-o trecem atunci, pe urmele lui Marx, la studiul opiaceelor. Deocamdata, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o „intoxicare” insidioasa, iar propaganda anti-religioasa, nu.
De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o instructie completa, dreptul de a fi liberi in cunostinta de cauza si, mai ales, dreptul de a fi bine educati nu prin decret social, nu pe baza de eticheta conventionala, ci prin participare la ordinea mai subtila a lumii, pe care secularizarea o pune, arogant si ignar, intre paranteze?
(scuzati typo erorile, textul e scanat+OCR)