Părinte Teofil, în ce constă criza religioasă care se manifestă astăzi in lume? Care sînt cauzele ei şi cum ar putea fi înlăturate?
—    Cred că ea constă într-o lipsă de interes religios, într-o diferenţă faţă de religie, într-o totală sau parţială neangajare în religie, în faptul că majoritatea oamenilor, chiar dintre cei consideraţi credincioşi, deci aparţinători unei Biserici sau unei grupări religioase, trăiesc doar social în religie, nu religios în societate.
Cauzele crizei religioase sînt multe. Dintre ele cred că mai importante sînt: comoditatea, orientare materialistă a omului modern, neîncrederea, generată de mulţimea religiilor din lume şi de diversitatea de concepţii în sinul aceleiaşi religii, precum şi de neputinţa de a se demonstra palpabil adevărurile religiei.
Omul modern nu se mai închină unui „dumnezeu necunoscut”, nici celui pe care îl propovăduieşte Biserica, pentru că, în general, el nu se închină; pentru că n-a învăţat şi nici nu vrea să înveţe să se închine. Omul zilelor noastre, devenit îndestulat de toate, se opune tacit religiei sau nu este deschis pentru religie, pentru că religia îi cere anumite privaţiuni.
Cînd se arată dispus să se încadreze în religie, omul modern îşi alege uneori religia cea mai comodă, religia care nu-i cere efort sau îi cere mini¬mum de efort, dar îi promite maximum de profit. Aşa se explică îndrepta¬rea unora spre grupări religioase, spre secte, care le promit mîntuirea şi chiar îi declară mîntuiţi şi nu le cer decit să creadă în Hristos şi să acţioneze apoi, în mod spontan, pentru realizarea binelui, iar aceasta ca o consecinţă a mîntuirii, nu ca un efort în vederea mîntuirii.
în condiţiile amintite mai sus, omul din vremea noastră aderă cu greu la religie; iar în cazul că aderă la religie, trăieşte în ea şi prin ea „nu¬mai parţial”, nu se predă pe sine total lui Hristos.
Astfel stînd lucrurile, nu-i de mirare că Biserica Ortodoxă, Biserică ascetică prin excelenţă, nu are mulţi trăitori adevăraţi, nici chiar între cei socotiţi ortodocşi. Şi aceasta pentru că experienţa religioasă vine după un efort îndelungat. Intîi e datoria şi apoi vine bucuria. Or, oamenii de astăzi doresc satisfacţii imediate, altfel nu se angajează.
Cred că singura modalitate de a se interveni pozitiv pentru o viaţă religioasă autentică, în stare să mobilizeze mai mulţi oameni în acţiuni religioase, ar fi exemplul pozitiv al celor care sînt deja angajaţi în trăirea religioasă şi mai cu seamă putinţa lor de a dovedi celor din imediata lor apropiere că credinţa în Dumnezeu este o valoare chiar pentru viaţa de acum, că fericirea este posibilă prin religie