Demult nu ne-am auzit, pentru ca tot mai putin imi vine sa vorbesc pe aici.
Va las cu niste maicute ce canta ingereste si sub colind, cu niste randuri din
Jurnalul Fericirii al Pr. Nicolae Steinhardt.
Corul de maici de la Manastirea Camarzani – Cel far de-nceput.
Clip aici, sau un playlist intreg cu 60 de colinzi, aici, spre curatire.
Sa ne vedem cu bine!

Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii (teologia mai bine decît zoologia ne dezvăluie tainele: Emil Cioran); ori un înalt cod de purtări (confucianismul, şintoismul); ori o terapeutică evazionistă (stoicismul, Yoga, zenul); ori un set de întrebări (taoismul); ori un act de supunere în faţa Unicului (iudaismul, islamismul). E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta. Nici o religie nu concepe îndreptarea păcatelor altfel decît pe drumul logic al compensării (iar în brahmanism şi budism teoria, prin samsara, e împinsă pînă la consecinţele cele mai absolute); numai în religia în care Dumnezeu nu primeşte jertfe, ci se jertfeşte El s-a putut ivi speranţa ştergerii totale şi instantanee a păcatelor, prin cel mai cutremurător şi mai anti-contabilicesc – deci şi cel mai scandalos act: iertarea.
Pr. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii (1994), p. 163

Icoana Nasterii Domnului Hristos via.
Text, reminder via PrCJ.