Petre Tutea:
O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică,
fată de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor.
Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.
Poza via Florin Dobos, sursa Sorin Onisor.
Urmariti limbajul trupului si mimica.
Da, toate astea se invata si la toastmasters.ro
Va ziceam eu mai demult aici de ce sa mergeti.
Via Calin Gilea.
Poza
Iata cine este Bogdana.
Un muncitor harnic.
O bloggerita de succes.
Ardeleanca ce mie imi place, cam de-o varsta cu mine.
Ceva sef la Google Romania in prezent, traduceti voi din CV ce anume 🙂
Om despre care va povestesc, pentru a vedea si o alta Romanie, decat cea ce va e obisnuita.
In povestile noastre, ea-mi da rime (rime, nu rîme) cerebrale, eu incerc sa i le intorc sufletesti 🙂
Va scriu postul, dupa ce v-am dat zilele trecute si variantele altor bloggeri, si cele ale Pr. Iustin.
Pentru a percuta ca nu e chiar asa sumbru viitorul cum pare.
Dumnezeu sa ne si ajute, ca suntem cativa ce ne facem treaba.
Incet, incet invatam spirit civic!
Apropos vot, si obligativitatea de a-l exercita.
Aduceti-va aminte ce va ziceam acum 2 ani de ce obligativitatea e obligatorie si musai, prin Adrian.
Bogdana va spune mai jos o perspectiva de la un occidental.
Spor la comunicat!
Acum exact doua saptamani, in Piata Universitatii, s-au strans o mana de oameni care protestau impotriva consecintei neasteptatea unei legi a sanatatii prost formulate: demisia singurului membru al administratiei care parea sa fi realizat ceva, dl Raed Arafat. Doua saptamani mai tarziu am vazut zeci, sute, in zilele cu “organizare” chiar mii de oameni adunandu-se la kilometrul zero pentru a-si striga numultumirea care, dupa ziua a 3a deja, nu mai avea nimic de-a face cu demisia lui Arafat. In ziua 2 am decis sa nu scriu nimic despre asta. In ziua 14 scriu despre ce am invatat.
Iaca mai jos procesul mental prin care am trecut, eu, un om practic, pragmatic, orientat catre proces finalizabil si un votant nedezirabil pentru ca inteleg anumite resorturi si am anumite asteptari.
In ziua 1 am inteles ca oamenii sustineau un posibil “erou”. Am vorbit cu prietenii mei mult despre nevoia unui erou in viata publica romaneasca, pentru ca in timpuri de orice fel democratia are nevoie sa isi gaseasca niste campioni (din engl. champion of: an ardent defender or supporter of a cause or another person), odata pierdute resorturile de a se manifesta plenar. Pe scurt, cat suntem la mall avem nevoie sa stim ca e un om pe care sa ne putem baza care se va ocupa sa avem cu ce si de ce sa mergem la mall. De ceva vreme votam in lehamite sau nu mai votam exact din lipsa acestui erou/campion.
Arafat avea potential de erou/campion si prin demisie a devenit martir. In ziua 1 deci, am refuzat sa ies in piata pentru ca sustinerea unui martir mi se pare futila. Cand manifestarile au inceput sa fie despre “nemultumire” m-am intrebat simplu “de ce acum?”. Masurile cele mai agresive de combatere a crizei financiare au fost implementate in 2009 si efectele s-au vazut aproape imediat. Daca ne ajunsese cutitul la sange, o facuse dupa un Craciun fara incidente si cu mai putine reportaje despre “batranii care nu au ce pune pe masa de sarbatori’. De ce un tipping point acum? Paranoia specifica m-a facut sa banuiesc ceva necurat la mijloc pentru ca e an electoral. Deci nu am iesit nici in ziua 2.
In ziua trei am stat de vorba cu niste oameni ca mine. Ei mi-au explicat ca trebuie sa fim “mai multi” si ca avem dreptul sa ne adunam sa spunem celor alesi ca nu ne e bine. I-am ascultat, am iesit cu ei in Piata si am stat acolo ca sa inteleg de ce iesisem.
Intre timp, in background, social media vuia. Am citit/vazut oameni enervati de lipsa de finalitate evidenta a manifestatiilor, oameni multumiti cu viata lor si care nu intelegeau ca poate nu toti sunt ca ei, oameni mandri de ce construisera cu mainile lor si care ii sfatuiau pe cei care “cereau sprijinul statului” sa se adune si sa puna mana sa munceasca, oameni care participau frenetic si fara discernamant, oameni care ignorau. Nu am primit lamuriri de la nimeni. Si aici am simtit lipsa unui erou. Un alt fel de campion. Un campion al claritatii mentale, al drumului corect de luat intr-o astfel de situatie. Pentru ca da, iaca, dupa 10 ani de apatie politica si bunastare personala si lipsita fiind de educatia civica necesara, nu stiam sa ma decid singura incotro sa inclin.
M-a lamurit un neamt, expat la o companie partenera care, in mijlocul unei sedinte mi-a servit o lectie de… nu stiu nici eu, de normalitate. Omul, cu familia provenind din Germania de Est, mi-a explicat entuziasmat ca pentru prima oara de cand stie el de Romania, a vazut un exercitiu democratic pur in aceasta tara. “La noi, atunci cand autoritatile fac ceva care ii nemultumeste pe oamenii de rand, se iese in strada. Fara pancarte, fara zgomot. Uneori oamenii stau pur si simplu adunati in piete, fara sa spuna nimic. Pentru ca asta e modul in care noi vorbim cu cei pe care i-am ales sa ne conduca. Si nu e necesar sa stim din prima pe cine vrem sa dam jos, sau ce vrem sa reparam. Important este ca acei oameni pe care noi i-am ridicat pentru a ne fi voci sa inteleaga din prezenta noastra ca nu e bine.”
Nu vreau sa dau jos pe nimeni, nu vreau sa “inscaunez” pe nimeni. Am de mancare si am un job. Am o masina si pot sa plec in strainatate, daca vreau, cel putin o data la trei luni. Inteleg insa doua lucruri: primul, ca vine o vreme cand te mai uiti si in jur si te gandesti daca lumii in mijlocul careia traiesti ii este la fel de bine ca tie, ca nu poti trai numai prin fortele proprii si pentru bucuriile proprii pentru ca nu traiesti in neant; si al doilea, ca uitandu-ma in jur, chiar daca am cele de mai sus, nu pot zice ca e bine. Ceva nu merge cu tara asta chiar acum, si daca nu merge, daca nu avem puterea sa reparam ce nu merge, ar trebui sa avem macar puterea si dreptul sa spunem LOR ca stim ca nu merge si ca asteptam de la ei sa faca ceva.
Asta am invatat. Si mi se pare mult. O fi putin?
Vorba vine am gatit 🙂 am pus ceva intr-o tigaie si am amestecat.
In loc de introducere, toate pozele se fac mari daca dati click pe ele 🙂
Acest post e rezultatul unor discutii cu doi MARI onlineri culinari.
Aveti ce invata de la ei.
Istoria:
In iulie vorbeam cu Doru Panaitescu despre cuvinte cu etimologie necunoscuta.
Vineri, in vizita la niste prieteni, mi se pune-o pofta pe mamaliga cu magiun.
Doamna, amabila, face rapid o mamaliga.
Iar eu pun pe Twitter poza asta, cu cei doi bucatari in cc.
Duminica, Adi Hadean, face un post dedicat acestui subiect.
Adi si Doru au niste posturi despre mancaruri foarte salivante 🙂
Vazand ca nimeni pe net nu zice ce e gâgăul, am zis s-aduc si eu putina valoare .ro-ului
Asta spune dictionarul de arhaisme si regionalisme.
Pe scurt: o mamaliga rece, o tai cubulete, si o pui peste niste ceapa calita in prelabil..
Daca tot e miercuri zi de post, am facut-o, cu ulei in loc de untura.
E una din mancarurile cu gust de copilarie.
Nici macar tata n-o mai face cu untura, atat e de grea.
Cate tzashpe feluri de mamaliga sunt si cum se face, va zice Doru, nu va mai zic eu.
O mancare rapida, ce poti s-o faci din “resturi”.
Tai mamaliga
Folosesti din ea cat iti trebuie
Tai ceapa
Am pus-o s-aici s-arate bine 🙂
Pui ceapa la calit
Foarte important, sa adaugi boiaua doar la sfarsit, altfel gatita prea mult devine amara.
Adaugi cubuletele de mamaliga
Amestesci fara sa le sfarami, si asezonezi cu sare
Te faci ca esti bucatar si o ornezi cu niste codite de rosii, daca nu ai niste patrunjel 🙂
O pui pe masa prietenului Vlad ce-a venit ca si cobai, fara sa stie ce-l asteapta 🙂
Mi-era ca altfel nu ma credeati.
Mancare grea, ar fi mers un vin rosu.
Pofta buna!
PS
Pozele facute cu un iphone, ne-prelucrate.
LE: comentariu de la matusa-mea pe mail 🙂
Am vrut sa fac un rezumat al celor 20 de minute.
Dar va fortez sa va “irositi” voi minutele pe el.
Si pentru cei mai suparati, va aduc aminte.
Nu exista om perfect, daramite organizatie din oameni perfecta.
Apropos de ce zice pe la jumatatea clipului, cu referire la un ipotetic Sf. Ioan papa lapte 🙂
Cine nu stie cine e Pr. Iustin Parvu, si ce a indurat dansul in comunism, pentru credinta sa, poate afla pe scurt de aici.
http://youtu.be/L90o_Nmq1w8
Eu n-am televizor, insa va las cu cateva articole selectate de Cristi Manafu despre ce s-a intamplat zilele astea.
Mai scriu si bloggerii una, alta.
Probabil o alta perspectiva decat ati vazut la TV.
Catalin Tolontan e suparat rau, dupa melodia ce le-o dedica.
Strigatul de incurajare venit din partea omului MAI.
Pentru mine e foarte tare! 🙂
L-au aratat la TV? 10 secunde are clipul.
Poza.
Iaca a trecut un an de la prima postare “oficiala” pe 7 ianuarie 2011, chiar daca l-am facut public pe 19 decembrie 2009.
Mi-am facut datoria fata de voi, si v-am dat ceea ce am zis in descrierea blogului.
Initial am pornit de la mai multe postari, insa 2 maxim 3 pe saptamana am vazut ca sunt digerabile.
Multumesc Dan Stefancu si Alin Birlibescu pentru contributia voastra la lansare.
Spre surprinderea mea placuta, intr-un an sunt peste 200 de oameni abonati.
Mai ales ca eu scriu putin.
Iar din februarie, peste 20.000 de oameni au accesat efectiv site-ul.
Daca-i punem si pe cei ce-au citit direct in mail fara sa mai vina pe site ajungem la mai multi.
Toate articolele le puteti citi si pe mail, nu ma intereseaza sa veniti musai pe site.
Varful vizitatorilor a fost cand am tradus discursul lui Steve Jobs, in ziua in care a plecat din lumea asta. Clip care a avut aproape 5000 de vizualizari pe YouTube in 3 luni.
Imi consuma timp, insa ma bucura feedback-ul de la unii, ca va plac lucrurile ce le pun pe aici.
Asa ca il duc mai departe, cu drag alaturi de voi!
Multumesc pentru atentie!
Sursa poza.
Astazi trebuia sa va spun gandurile mele la un an de cand blogul e oficial.
O sa vina in zilele urmatoare.
Un om drag mie a plecat din lumea asta si mi s-au schimbat prioritatile.
Mircea.
Dumnezeu sa-i ierte pacatele!
Sunt in drum spre Bucuresti.
Eu sunt ok, la el ma gandesc.
Care stiti ce inseamna rugaciunea, va rog pomeniti-l.
Sau care aveti pomelnice la Sf. Liturghii, treceti si numele lui.
Multumesc frumos!
Acest post nu trebuie citit!
Trebuie auzit!
Pur si simplu am vrut sa va pun un acord ce-mi place.
C-asa am vrut io!
Noapte buna!
Link.
