Partea 1.
Partea 2.
Partea 3.
Partea 4.
Partea 5.
Partea 6.
Felicitari daca ai reusit sa urmaresti tot!
Sursa:
Partea 1.
Partea 2.
Partea 3.
Partea 4.
Partea 5.
Partea 6.
Felicitari daca ai reusit sa urmaresti tot!
Sursa:
Hristos a inviat!
Bonus, ca suntem in mijlocul Pastelui, linkuri atemporale.
2011.04.18
2011.04.19
2011.04.20
2011.04.21
2011.04.22
2011.04.23
Demult, trăia un bătrân, om cu fiica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.
– Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
– De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune”?
– Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
– Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci fapte bune, eşti de folos celorlalţi, dacă ai credinţă, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. în felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!
“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.” (Sfântul Simeon Noul Teolog)
Sursa.
Cat despre Romania: Se pare ca de Paste avem asigurat circul: Vantu, Popa, Necolaiciuc, Dinel Staicu demisia lui Botis, sa vedem cum stam cu painea. Orlando mi-a luat vorba de pe limba.
Sarbatori fericite si linistite!
Cata.
PS sa nu uitati ce zice aici pilda din Pateric, legat de tainuirea faptelor bune!
Sursa foto.
Mai jos discursul de 2 minute, in care cantaretul va spune o poveste foarte frumoasa.
Tu stiai istoria ce o zice?
Continue reading
S-a terminat cu bine maratonul de astazi, Viena, 17 aprilie 2011.
Felicit toti participantii, mai ales romanii ce-au participat. Lista lor aici.
Organizare foarte buna, ca si data trecuta.
Multa logistica pusa cu spor in miscare pentru 30.000+ de alergatori, si 300.000 de spectatori pe strazi. Repet 300.000 de oameni ce incurajau miscarea.
Tata, multumim pentru suportul si emotiile ce le-ai “indurat” .
Bravo in plus pentru:
– Daria si Alex ce-au terminat primul lor semi-maraton. Mi-au promis ca la urmatorul o fie mai rapizi!
– Mircea Morariu, primul lui maraton terminat, foarte bine! Si pruncilor lui, Tudor si Maria Morariu ce-au alergat cursele pentru copii.
– Andrei Contan ce-a terminat bine semi-ul, sunt convins ca se gandeste la maraton deja.
– Felicitari lui Alin Tanase, apropiatul meu timisorean, sportiv amator, ce-a scos un timp foarte bun la maraton, 2h46. Din cate stiu eu, e cel mai bun timp timisorean de cand urmaresc competitiile! OffSubject, puteti incerca competitia ce-o organizeaza si el: Maratonul Montan Hercules.
Eu am avut o cursa interesanta, deloc rapida. Al 6-lea maraton alergat. Recordul personal e 3h49. Acum am scos 4h17. N-am mai tras in ultima treime a cursei. Ba mai mult am avut si reprize la pas, in total cred vreo 10-15 minute. Pana acum la nici un maraton nu am mers la pas, chiar si apa o beam din mers. Am putut chiar sa contemplez cursa mai bine, analizand fenomenul din interior si participantii. Experienta cursei asteia, ma face sa afirm cu indarjire, ca orice om sanatos ce se antreneaza 3-4 luni, 2-3 alergari pe saptamana, poate termina un maraton in jurul a 5h. Mai la pas, mai in alergare, si tot il termina.
Mai jos, cursa mea pe GPS.
Felicitari inca o data celor ce s-au incumetat, puteti afla rezultatele tuturor participantilor aici.
2011.04.11
2011.04.12
2011.04.13
2011.04.14
2011.04.15
2011.04.16
PreScriptum
Maratonul de duminica va fi transmis video live pe net aici vienna-marathon.com
Uneori ştim ce este mai bine de făcut, dar nu izbutim să punem în practică. Adesea, acesta este cazul deciziilor de An Nou. Le luăm deoarece ştim că ar fi mai bine pentru noi să slăbim, să ne menţinem în formă sau să petrecem mai mult timp cu copiii. Problema este că o astfel de hotărîre este, în general, mai uşor de încălcat, decît de urmat. De aceea, pînă la sfîrşitul lui ianuarie, majoritatea oamenilor şi-au abandonat deja angajamentele de An Nou. John Stuart Mill, în apărarea sa clasică a libertăţii, susţinea că fiecare individ este cel mai bun cunoscător şi protector al propriilor interese.
Dean Karlan – profesor de economie la Universitatea Yale – a examinat mai multe modalităţi de a ajuta o parte din populaţia filipineză cea mai săracă să-şi atingă scopurile. A descoperit că, asemeni oamenilor de pretutindeni, aveau dificultăţi în a rezista tentaţiei de a cheltui puţinul pe care îl aveau, chiar dacă au recunoscut că ar fi mai bine să economisească pentru un ţel care ar putea să facă o diferenţă substanţială în viaţa lor. Cînd li s-a oferit acces la tranzacţii bancare, au economisit o vreme, după care şi-au retras banii înainte de a-şi fi împlinit obiectivul. Însă, atunci cînd li s-a oferit un cont de economii care îi penaliza dacă retrăgeau numerar înainte de atingerea scopului pe care ei înşişi îl specificaseră, mulţi au ales acest tip de cont, chiar dacă dobînda obţinută nu era mai mare decît la un cont care le permitea să retragă bani oricînd vroiau. Folosirea contului care îi penaliza pentru retrageri înainte de termen i-a ajutat să îşi atingă obiectivele. Apoi, Karlan s-a orientat spre alte zone în care oamenilor le lipseşte autocontrolul. El a descoperit că, atunci cînd vor să se lase de fumat, oamenii au şanse mai mari de reuşită dacă aranjează să piardă bani în cazul în care nu reuşesc. În urma unui studiu, 30% dintre cei care riscau o penalizare şi-au atins obiectivul, în comparaţie cu doar 5% din grupul celor nepenalizaţi.
Cît de multă transparență e prea mult?
Karlan şi-a discutat cercetările cu colegii de la Yale. Ei s-au întrebat cum pot oferi oamenilor stimulente mai puternice pentru Continue reading
Uita-te la prezentarea video de mai jos, ca sa vezi unde a ajuns bio ingineria:
Tu ce crezi, mergem in directia buna?
Link direct in limba romana aici, sau pe subtitrare, mai jos. Continue reading
S-aveti o duminica frumoasa!
Mai jos aveti linkurile pe care le-am selectat pentru voi, din saptamana ce a trecut.
2011.04.04
2011.04.05
2011.04.06
2011.04.07
2011.04.08
2011.04.09
2011.04.10
Pe 17 aprilie o sa alergam la Viena 100+ de romani.
Lista lor mai jos.
Cei ce nu v-ati miscat deloc, macar un gand bun pentru noi?
Felicitari celor ce s-au inscris si antrenat!
Ma bucur pentru voi.
Nu stiu cati exact vor participa datorita “mediatizarii” facute de mine, insa am invatat cate ceva din experienta promovarii.
Mai tare ma bucur pentru ei, la participarea lor stiu c-am contribuit putin si eu.
Mult respect pentru: Mircea Morariu la maraton, cu ai sai prunci Tudor Morariu la 4.7 km si Maria Morariu la 1km. La semi-maraton Daria Petru, Alex Doszlop si Andrei Contan.
Ii incurajez pe Roby Mark, Sergiu Nistor si Vlad Stan ce au inceput sa alerge si sunt convins ca se gandesc la astfel de evenimente pentru viitor.
Imi pare rau de Eliza Stoianov ca s-a trezit prea tarziu sa se inscrie, cand nu mai erau locuri.
Tineti aproape o sa repetam experienta.
Astazi am facut ultima alergare serioasa inainte de maraton. Am tras putin mai tare, cu o medie de Continue reading
Te plangi ca scoala din Romania te nemultumeste?
Vrei sa faci un MBA si nu ai bani?
Cauti resurse de invatare si nu te descurci?
Vrei sa inveti la scoli de calitate, la universitati straine?
Pe internet exista cursuri video gratis online, examene gratuite.
London School of Business, Harvard, Standford, Yale, MIT toti iti dau acces la o multitudine de resurse.
Doar cine nu vrea nu se imbunatateste!
Domenii disponibile?
Afaceri, biologie, astronomie, finante, istorie, arta, sport, literatura, cred ca orice, doar sa cauti.
Am incropit o lista mai jos de site-uri cu resurse. Spor la munca! Continue reading