Iar ca AS, unde era Romania, daca in 1990 iesea Ratiu presedinte? Clip de pe atunci.

REGULILE DIALOGULUI CIVILIZAT
(Stabilite de Universitatea OXFORD în 1890)

– În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă;

– Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată;- Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţin;

– Părţile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la problema în sine;

– Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slabiciunea lipsei de argumente.

– Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii.

– Nu ai dreptate pentru că eşti un gânditor materialist, patron sau muncitor, ci dacă argumentele sunt convingătoare sau nu.“

via Cristi China.
Poza.

Mai jos aveti frumoasele intamplari de la Adormirea Maicii Domnului.

Insa pe langa istorie, am mai aflat un lucru frumos ieri.
Etimologia numelui de Marian si Marius, nu au originea comuna cu Maria.
Astfel, va citez dintr-un prieten avizat.

O opinie avizata gasesti in “Mica Enciclopedie onomastica”. Iti trimit atasat o poza dupa pag.202 – vezi la jumatatea paginii se atrage atentia asupra greselii de a asocia numele de Marin cu numele de Maria. La pg. 203-204 se mentioneaza ipoteza derivarii lui Marian din Maria, dar se explica faptul ca Marian provine de fapt de la Marin, un vechi nume de origina romana, care provine de la latinescul “marinus” (adica marin, provenit din mare sau care tine de mare). In Oltenia se stie bine ca numele de Marian provine de la Marin – de altfel chiar lui Marian al nostru, am auzit ca Lili sau alti cunoscuti de-ai lor din T Severin ii spun uneori Marin. Ti-as fi pozat si pag. 203-204, dar din pacate am tot imprumutat cartea asta pe la div.persoane si acuma vad ca paginile respective lipsesc.

Adormirea Maicii Domnului in Sinaxar.
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la
Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: “Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: “Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: “Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: “Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
Sursa.

Sunt ciuri buri, comparativ cu dansa, dar va spun ca are dreptate.
Organizatoarea maratonului Bucuresti.
AS: sotul doamnei RĂCILĂ von GRONINGEN, Steven, e presedintele Raiffeisen Romania, si totusi, are timp sa faca miscare.

Sportul îţi dă energie – din Dilema Veche
interviu cu Valeria RĂCILĂ von GRONINGEN, campioană olimpică la canotaj.

Locuieşte într-o casă impresionantă, are doi băieţi ca brazii şi un soţ fost canotor în lotul olimpic al Olandei, actual preşedinte al Raiffeisen Bank România. Îmi arată palmele pline de bătături de la ramele pe care a pus din nou mîinile de curînd.

Acum ies cu Doina Ignat pe apă, ne antrenăm pentru că vrem să participăm la mondialele de seniori de la Duisburg, în Germania, în septembrie. Și am început să ne antrenăm, dar zilele astea e mult vînt și sînt valuri mari, ceea ce e foarte neplăcut.

Ați făcut tot timpul canotaj sau ați mai avut și pauze?

Am făcut pînă în 1985, apoi am întrerupt, dar de sport nu m-am lăsat niciodată. Am alergat la 20 de maratoane și la semimaratoane, organizez Maratonul Internațional București, deci am rămas în contact cu sportul, fără de care nu pot. Dacă nu mă antrenez o săptămînă, nu mă simt bine. Din fericire, pot să fac sport împreună cu soțul meu (care a participat și la un ironman triathlon anul trecut), iar în week-end alergăm împreună, la fel și seara. Alergăm vreo zece kilometri în Herăstrău. Acum s-a asfaltat și e mai bine pentru alergători, dar din nefericire sînt și mulți bicicliști care nu prea știu să meargă și pot să te lovească. Știu oameni care aveau peste o sută de kilograme iar acum aleargă două maratoane pe an și arată fantastic. Cînd faci sport, ai și mai multă grijă de tine, ești atent la ce mănînci și la ce program ai, nu pierzi nopțile prin baruri, nu fumezi, ai alt mod de viață.

Sînt totuși o mulțime de oameni care se plîng că, deși ar vrea să facă mai mult sport, nu au timp, sînt prea ocupați, prea obosiți de serviciu și alte obligații, și nu mai au energie destulă și pentru sport.

Dar sportul îți dă energie. Tocmai asta e, dacă faci sport, vei avea mai multă energie. Iar timpul, dacă vrei cu adevărat, ți-l faci. Uite, de exemplu, soțul meu are o muncă foarte intensă, pleacă la 8 dimineața, vine la 8 seara, cîteodată are de lucru și mai tîrziu. Totuși, ca să te antrenezi pentru un ironman (adică 4 km înot, 180 de km pe bicicletă și 42 de km alergare, toate într-o singură zi, una după alta) trebuie să ai foarte mult timp, pe care el reușește să și-l facă. O soluție ar fi, de exemplu, să nu te uiți seara la televizor (oricum nu ai ce vedea) și, în schimb, să faci o oră de mișcare, nu contează ce. Alergarea e poate cea mai indicată, îți iei tenișii și alergi în jurul blocului sau te plimbi ori urci niște scări, faci flotări. Și nu e un timp pierdut, eu, de exemplu, cînd alerg, gîndesc, fac planuri…

Există însă și o teorie printre ai cărei adepți am descoperit că se află și Neil Armstrong (primul astronaut ajuns pe Lună), care spune că bătăile inimii fiecărui om sînt limitate și că, dacă-ți mărești ritmul cardiac prin exerciții fizice, inevitabil vei ajunge mai repede la această limită, numărul bătăilor se va consuma mai devreme.

Oamenii care au ideea asta ar putea să nu facă ceea ce se cheamă cardio, să facă orice alt gen de mișcare ce nu presupune creșterea ritmului cardiac. Noi, sportivii de performanță, de pildă, avem inima mărită față de un om care nu a făcut sport. Inima este un mușchi pe care, dacă nu-l antrenezi, se atrofiază, deci noi trebuie să facem mișcare în permanență, ca să-l ținem în formă. Am colegi care au ajuns la operație pe inimă pentru că s-au lăsat de sport, n-au mai făcut nimic. E important ca acel mușchi să rămînă cît de cît antrenat toată viața. Acum sînt foarte multe teorii, dar eu știu oameni care au făcut sport pînă la 80-90 de ani. Am avut maratoniști de 78 de ani, există oameni care aleargă și la 90 de ani. Și nu trebuie să alergi cu puls de 160. Îți faci un control medical și faci efortul în funcție de vîrsta pe care o ai și de cît poate organismul tău. Aici totul e foarte personal și nu trebuie să exagerezi. În plus, deși eu cred că nu strică nimănui ca măcar de două ori pe săptămînă să-și facă inima să pompeze mai mult, se pot alege și genuri de mișcări la care pulsul nu ajunge sus. Flotări sau genuflexiuni, orice, ca să ai puțin tonus. Cînd mă uit pe stradă, mă sperii să văd cum arată lumea. Copii la 12-13 ani obezi. Sigur, acum viața merge repede, nu mai e timp de gătit și de altele iar pe stradă găsești tot felul de lucruri nesănătoase.

Dincolo de toate astea, vreau să o iau cu începutul și să vă întreb cum a fost în 1984, la Olimpiada de la Los Angeles, cînd ați cîștigat medalia de aur la schif simplu și cînd România a ieșit pe locul al doilea pe națiuni ca număr al medaliilor de aur. Și cum a fost în 1980, la Moscova, unde ați luat o medalie de bronz.

A fost poate perioada cea mai frumoasă a unui sportiv, a fost perioada mea de glorie, mai ales în 1984 cînd toată delegația s-a întors cu foarte multe medalii. E adevărat că atunci n-au participat celelalte țări ale blocului comunist.

Nu era Republica Democrată Germană, țară foarte puternică la canotaj pe vremea aceea.

Da, dar eu eram oricum printre primele trei din lume în acea perioadă și cred că aș fi cîștigat acolo, chiar și dacă erau RDG-istele. Noi munceam pe atunci enorm, cred că mai mult decît trebuia…

Credeți că, în perioada care a urmat, canotajul și sportul românesc, în general, au intrat într-un declin?

Nu știu dacă e declin. După fiecare Olimpiadă, unii se lasă, alții încep. La cea de acum, avem totuși peste o sută de participanți. Sînt sportivi care ne reprezintă la foarte multe discipline și sînt sigură că România va lua și de data asta multe medalii. Bineînțeles că nu mai e ca în sistemul de tip comunist, cînd intram în cantonamente din toamnă pînă în primăvară, cu doar o săptămînă liberă la mijloc. E altfel. Acum au apărut și alte atracții. Pe vremea aceea nu erau cluburile de azi, discotecile, Internetul. Dar, pe de altă parte, acum motivația ar putea fi mai puternică pentru că premiile sînt mult mai mari la o astfel de competiție. Acum, un campion olimpic primește o mașină și vreo 30 de mii de euro. Pe vremea noastră, recompensele erau infime. Fiecare sportiv era angajat undeva și făcea sport beneficiind de așa-numita scoatere din producție. După fiecare concurs, primeam foarte puțini bani. Dar cred că noi nu făceam asta pentru bani. E adevărat că exista și toată propaganda care ne băga în cap în fiecare zi ce trebuie să facem și cum să facem. Dar nu putem să ne lamentăm acum, să tot vorbim de cum era pe vremea aceea, pentru că cine vrea să facă sport poate să facă și acum tot așa cum putea și atunci. Astăzi, sportivii care intră în lotul de performanță au condiții mai bune decît atunci. Camerele de la Snagov ale fetelor de la canotaj de acum sînt un lux față de cele pe care le aveam noi. Ceea ce lipsește acum, și e foarte grav, sînt cluburile sportive. Problema nu e la vîrf, ci jos, acolo unde trebuie selectați și încurajați copiii. Eu cu maratonul ăsta al Bucureștiului încerc să încurajez sportul de masă. Și constat că evenimentul crește în fiecare an și acum avem și o cursă de un kilometru pentru copii. E foarte important pentru ei și sînt mîndri cînd primesc cîte o medalie. Fiecare primește acolo cîte o medalie. Trebuie știut că așa, de exemplu, a fost selecționată și Gabriela Sabó cînd era mică, la o acțiune sportivă la Bistrița Năsăud.

Pare că în România e nevoie ca sportul de mase, mișcarea să fie încurajate și promovate mai mult decît în alte părți?

Da, și eu cred că trebuie început în școli, în primul rînd, să nu se scoată ora de sport pentru ca să se facă în schimb alt obiect, matematică sau mai știu eu ce. Ora de sport e vitală pentru copil. Educația sportivă pleacă din școală și din familie. Un copil cu un tată care nu stă decît în fața televizorului riscă să fie și el la fel, se va învăța leneș și va mînca numai cipsuri în fața televizorului. Pe de altă parte, părinții nici nu trebuie să-și forțeze copiii să facă ceva împotriva dorinței lor sau ceva pentru care nu au aptitudini. Nu mulți au calități pentru marea performanță. Uite, eu degeaba am încercat cu pianul pentru copiii mei. Nu s-a lipit de ei, nu le-a plăcut, au făcut doar atît cît să aibă niște noțiuni de bază, să cînte două cîntecele, dar nu au mers mai departe. În schimb, le-a plăcut mult baschetul. Iată, el e băiatul meu cel mic care are doi metri și cinci centimetri și face canotaj de performanță. Studiază în Olanda și face canotaj la un club de studenți. Și chiar m-a impresionat săptămîna trecută spunîndu-mi: „nu vreau să mor pînă nu ies campion olimpic“. Și cred că, dacă îl ajută sănătatea, va ajunge acolo pentru că el vrea asta. Și important e să vrei. Dacă vrei, faci, și asta cred că e la fel peste tot în viață.

În cele mai multe profesii, punctul maxim se atinge la 40, 50 poate 60 de ani. Un sportiv ajunge de foarte tînăr în culmea gloriei. E o problemă că, apoi, destul de repede intervine inerenta scădere de performanță și, deși încă tînăr, știe că niciodată nu va mai putea ajunge acolo?

Da, dar nu trebuie să trăiești în trecut, trebuie tot timpul să faci altceva, nu poți să zici „am fost campion olimpic și acum zac toată viața, nu mai fac nimic“. Trebuie să continui să faci ceva, să fii util societății, să studiezi ceva. Gloria e efemeră. Și uite, mai toate colegele mele sînt implicate în diverse activități, și Gabriela Sabó, și Elisabeta Lipă, și Laura Badea. Sînt foarte active. De asemenea, mulți foști sportivi au mare succes în business, pentru că au o anumită determinare, știu ce-i aceea o competiție…

Cum ați ajuns la canotaj? De ce nu la caiac canoe sau la alt sport?

Acolo am fost selecționată. A fost o mare acțiune de selecție în toată țara, în 1977, imediat după cutremur. Atunci făceam atletism la Arad, aveam aceeași înălțime ca acum 1,80 m și doar 50 de kg, din care cauză nimeni nu mi-a dat prea multe șanse la canotaj, dar mie mi-a plăcut, am învățat tehnica și am mers foarte bine.

Ați avut momente cînd v-ați spus „nu mai pot, mă las“?

Zilnic. Dar trebuie să ai o motivație și un obiectiv în față, pentru care să te antrenezi. Iată, acum am aceste campionate mondiale de seniori din septembrie.

a consemnat Andrei MANOLESCU
Foto: L. Muntean

Sursa.
Poza.

Dupa ’90 f.multi intelectuali su luat calea manastirii.
Mai jos aveti un interviu de 8 minute cu un profesor universitar monah, Pr. Iona Patrulescu.

Incerc cel putin prin el sa va spun de ce mai mult tac, si va dau de la altii.

Idei din inregistrare:
– despre ce e constiinta
– acelasi sitem de valori ar trebui sa fie si in lume si in manastire
– civilizatia noastra exersata intelectual
– comoditatea e un cuvant frumos, ca sa mascheze un pacat, lenevia

Audio pe trilulilu sau aveti MP3ul la acest link.
poza

Apa.
Ai mai jos un clip de 1 min.
N -ai fi crezut ca se intampla asa…
… cu toate ca vezi cu ochii tai.
Iar dupa clip, citeste despre ochii nostri bolnavi/limitati.
Si cum singura varianta de a-i vindeca e practicarea credintei.
Exact la fel cum te uiti si nu vezi, la fel e si cu duhovnicia.
Pana nu incepi sa-i cureti prin practica, nu vezi lucruri, de fapt nu iti sunt aratate.

Apa filmata cu 10.000 cadre pe secunda.

Ochii trupesti sunt închisi frumusetilor duhovnicesti Si asa cum cel ce are ochii trupului bolnavi nu poate privi nici macar întrucâtva o raza de soare ce straluceste limpede, ci, daca îsi va fixa privirea asupra ei, îsi va pierde îndata desavârsit si lumina pe care o avea, tot asa si cel care are ochii sufletului bolnavi si simturile împatimite nu poate sesiza în mod nepatimas si fara paguba frumusetea sau stralucirea unui trup, ci, zabovind în grija si preocuparea de patima îsi pierde si pacea gândurilor si linistea din partea poftei celei rele pe care le avea înainte de aceasta. Unul ca acesta deci nu poate sa-si dea deloc seama nici macar de propria lui boala. Un titan, Sf. Simeon, Noul Teolog

Clip via Sorin Tranca.

Blîndeţea […] ţine de puterea noastră de iubire (în sensul de agápe sau caritas) şi este una din manifestările ei, cum spune desluşit Sfîntul Pavel. Am putea crede că este o însuşire înnăscută şi desigur sînt oameni înzestraţi de fire cu mai multă blîndeţe decît alţii. Dar blîndeţea se poate şi cultiva, există înspre ea căi pe care, dacă vrei, le poţi străbate sau poţi fi ajutat să le străbaţi. Trebuie însă din capul locului să ne ferim de o greşită înţelegere: blîndeţea nu are nimic de-a face cu slăbiciunea, cu lipsa de fermitate, cu toleranţa vinovată sau cu nepăsarea. Numai că rigoarea morală e departe de a fi totuna cu rigorismul moral sau cu încruntarea justiţiară. De fapt, blîndeţea este înclinarea, firească la unii, dobîndită la alţii, de a evita violenţa. Atît cît este posibil şi legitim. Dar nu ajunge atît: e nevoie de o undă de căldură, de un anume fel de a privi şi de a zîmbi, de cunoaşterea acelui limbaj care este doar al blîndeţii, acela care îţi permite şi să dojeneşti cu blîndeţe. Şi mai este nevoie de ceva esenţial, care ţine de buna înţelegere a lucrurilor omeneşti: nu toţi sîntem la fel şi există o categorie de particularităţi ale fiecărui individ care nu au a cădea sub incidenţa nici unei cenzuri sau interdicţii, cu atît mai puţin sub aceea a unui alt ins, care trăieşte cu amăgirea că numai particularităţile lui sînt licite şi tolerabile, ba chiar că ele fac legea unei convieţuiri.

Omul blînd este deci tolerant cu tot ceea ce nu poate fi obiect de intoleranţă decît pentru oamenii închişi în sinele lor, exclusivişti şi autoritari. Pentru omul blînd chiar unele mici scăderi sau manii, sau obsesii mai mult sau mai puţin copilăreşti, unele deprinderi pot deştepta nu violenţa reprobativă şi represivă, ci o indulgenţă şi o înţelegere asociate cu duioşie şi cu umor, cu sentimentul slăbiciunilor noastre, ale tuturor, privite cu blîndeţe de ochii divini. În Evanghelia după Matei (5, 5), a treia fericire sună astfel: „Fericiţi cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul“, nu spre folosul lor, ca stăpînitori, ci ca trimişi ai Domnului, ca legislatori ai păcii şi ai îndurării, aşa cum spune Scrisoarea lui Iacob (3, 17-18): „Rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei ce aduc pace în lume“, imediat după ce arată că „înţelepciunea care vine din înalt este întîi de toate curată, apoi iubitoare de pace, blîndă, lesne de înduplecat, plină de milă şi de roade bune, fără părtinire şi fără făţărnicie“. Da, blîndeţea adevărată nu e un simulacru, nu este mieroşenie şi zîmbet calp şi autorulPrimei scrisori a lui Petru (3, 4) ştia bine aceasta: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară, ci aceea ascunsă în adîncul inimii omului, în incoruptibilitatea blîndeţii şi liniştii duhului său“. Să nu se creadă că duhul zavistiei lipsea din comunităţile creştine primitive. Altfel de ce ar scrie Sfîntul Pavel celor din Efes (4, 1-2) sau mai degrabă tuturor bisericilor din Asia Mică, ca un fel de enciclică, redactată în timp ce era întemniţat la Roma, prin 61-63: „Vă sfătuiesc… să vă purtaţi… cu toată smerenia şi blîndeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii cu dragoste… să nu apună soarele peste mînia voastră“. […]

Este deci nevoie de o anumită calitate a sufletului, mai degrabă înnăscută, cum spuneam, dar putînd fi şi cultivată, dobîndită ca disciplină interioară, sub puterea meditaţiei la cele omeneşti, a lecturilor, a exemplelor bune sau rele. Astfel că se cunosc cazuri de oameni care au devenit blînzi din neblînzi ce erau. Ceva a coborît asupra lor ca un har. Iar harul cel mai mîntuitor care a coborît asupra lor este blîndeţea faţă de cei slabi şi neapăraţi şi neştiutori. Nu e vorba numai de milă, ci de îndurare delicată şi tandră. A fi rău cu copiii neştiutori şi care vin spre tine cu încredere, a fi grosolan cu bătrînii năpădiţi de neputinţe, cu cei slabi de minte, cu cei speriaţi, cu umilii şi umiliţii pămîntului rătăciţi în Babilon, a răspunde vorbei gentile şi zîmbetului cu încruntare şi întrebării sfioase cu sudalmă, a înghionti pe cel istovit să meargă mai departe, a lovi cu cizma pe cel căzut, toate acestea şi altele ca acestea cîte se petrec la antipodul blîndeţii ne învaţă mai bine decît orice ce este blîndeţea. Şi dacă o echivalăm cu dragostea de care vorbeşte Sfîntul Pavel trebuie să repetăm după el: „Iar acum rămîn credinţa, speranţa, dragostea, acestea trei: dar, dintre toate, cea mai mare e dragostea“ (I,Corinteni, 13, 13). Contrariul ei l-am văzut operînd în lume – şi mirosea a infern. Infernul nu ca loc de pedeapsă: infernul ca virtualitate perpetuă a naturii omeneşti. Din păcate, cazurile cele mai frecvente de relaţii între oameni, fie în sfera privată, fie în cea publică, se desfăşoară sub semnul irascibilităţii şi violenţei. Nu mă refer la conflicte grave şi nimicitoare, la extreme brutalităţi, la bellum omnium contra omnes. Mă refer la violenţa măruntă şi cronică, la cîte vorbe grele sau muşcătoare schimbăm între noi, insulte, injurii, calomnii, imprecaţii, blesteme. Pentru pricini mărunte, şi care în cele mai multe cazuri revin în fiecare zi, umplînd cu zgomotul lor zadarnic şi strident anii şi vieţile noastre. Dumnezeule mare, cît de mult şi cît de prosteşte ne putem certa şi tot certa, şi pentru ce?

Sursa Petru Cretia. Via Anca H. Foto.

E aproape ca in clasa 1-a, cand faceam bastonase.
Cred ca-s putini cei ce le-au iubit.
Si totusi, le-am facut, fara sa le vedem imediata utilitate.
Roadele le-am vazut mai tarziu.
Citez de aici.

57% din elevi NU isi iau bacalaureatul?
Scandaluri politice pentru ca intalnim tot mai putini oameni buni?
Te invit sa fim noi un exemplu de bunatate.

25 de copii din Timisoara beneficiaza de asistenta zilnica, la Centrul Educational Antimis, pentru prevenirea abandonului scolar. Acum au nevoie de sprijin. Daca poti, te rog ajuta-i!
Cunosc oamenii şi activităţile de care beneficiază aceşti copii, aşa că pot să garantez personal că ajutorul tău va ajunge acolo unde trebuie.

In centru vin 25 de elevi cu varste cuprinse intre 7 si 12 ani, care sunt in prag de abandon scolar sau care provin din familii cu grad mare de risc, mai exact familii monoparentale, familii cu venituri foarte mici, parinti violenti, etc.
Programul centrului este de la 8-16, copiii stau in medie in centru patru ore pe zi.
Odata ajunsi aici li se serveste o masa calda, apoi incepe programul zilnic care consta din diverse activitati educationale si efectuarea temelor. Copiii sunt supravegheati de personal calificat.

Nevoile lor materiale sunt listate la finalul postarii. Poti ajuta in doua moduri:

1. cumperi tu produsele necesare si le duci la Centru sau ma anunti pe mine si le transport eu.
2. donezi bani:
   1. direct la Centru – iei legatura cu prof. Rodica Poganu (0729.944.488), coordonatorul centrului. Iti poate face contract de sponsorizare, daca doresti
   2. prin mine: cont ro52 ingb 0000 9999 0080 1001 la ING, pe numele meu. Se poate si cash – vin si te caut eu sa-mi dai banii, apoi ii transmit eu mai departe

Multumesc!

Suntem Centrul Educational “ANTIMIS”-Timisoara unul din cele cinci centre educationale din judetul Timis (celelalte fiind in Deta, Sannicolau Mare, Faget, Lugoj) din cadrul proiectului “Reţea interregională de centre educaţionale”.
Proiectul este finanţat de Fondul Social European prin Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale – Autoritatea de Management.
Scopul este prevenirea abandonului şcolar pentru 500 de elevi din Regiunile Vest şi Centru. La noi in centru vin 25 de elevi cu varste cuprinse intre 7si 12 ani, care sunt in prag de abandon scolar sau care provin din familii cu grad mare de risc, mai exact familii monoparentale, familii cu venituri foart e mici, parinti violenti.
Programul centrului este de la 8-16,copiii stau in medie in centru patru ore. Odata ajunsi aici li se serveste o masa calda, apoi incepe programul zilnic care consta din diverse activitati educationale si efectuarea temelor. Copiii sunt supravegheati de un personal calificat si anume:
un psiholog –  Florin Tarhon
un asistent social –Anca Daniela Sirbu
doi animatori socio-educativi –Gabriela Beleag si Cristian Rujoni
un profesor –Rodica Poganu
Adresa centrului nostru este Str.Gloriei nr.1, la subsolul Bisericii “Pogorarea Sfantului Duh” Fabric Vest.
Coordonator Centrul Antimis prof.Rodica Poganu

Nevoi identificate în centrul Antimis, pentru 2 luni:– produse de igienă, constând în :
– detergent maşina automată, 10kg
– balsam rufe, 5L
– dezinfectant, 8L
– pastă de curăţat, 2kg
– soluţie de curăţat gresia şi faianţa, 4L
– solutie de spălat pe jos (ciment, linoleum), 8L
– soluţie spălat geamuri, 2L
– soluţie curăţat mese, 4L
– soluţie spălat vase, 2L
– bureţi spălat vase, 4 buc
– săpun lichid, 4L
– şampon, 2L
– hârtie igienică, aprox. 60 buc
– şerveţele masă, 15 x 100 buc
– şerveţele umede pentru excursii, 5 pachete
– role prosop bucătărie, 6 buc
– perii şi pastă de dinţi, 25 buc
– periuţe unghii, 4 buc
– saci menajeri 60Lx60 buc; 35Lx120 buc
– mop, 2 buc
– găleată
– mătură

– încălţăminte de vară, pentru
– 15 băieţi: marimile: 32×2, 33×1, 34×1, 35×6,  38×2, 39×2, 41×1
– 12 fete: 31×1, 32×2, 34×2, 36×4, 37×2, 39×1
– rechizite
– toner imprimantă Samsung ML-1666/1660/ 1665

Poza1 si 2.