Prima carte i-am citit-o prin anul 2000.
E interesanta si frumoasa evolutia Parintelui, de la tanarul rebel razvratit, la ce e acum!
Ii multumesc.
Paste binecuvantat!
1. Să nu uiţi că trebuie să mori
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
4. Să nu crezi răul
5. Să nu te crezi pierdut
6. Să nu te crezi sfânt
7. Să nu te pui chezaş
8. Să nu te răzbuni de două ori
9. Să nu învingi cu orice preţ
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
Clip 44 minute.
Va spuneam eu mai demult ce mai face Virgiuliu Gheorghe, aici. … Virgiliu Gheorghe, cunoscut biofizician, cu o vastă experienţă în cercetare realizată în Statele Unite, cu numeroase volume publicate şi conferinţe susţinute la nivel internaţional. Cum se schimbă conexiunile neuronale ale creierului – atât la copii, cât şi la adulţi – în funcţie de numărul de ore petrecute în faţa calculatorului sau a televizorului? Fiind foarte preocupat de studierea efectelor pe care presiunea tehnologiei şi media le exercită asupra omului contemporan, invitatul lui Cătălin Ştefănescu face cunoscute riscurile acestora asupra sănătăţii mentale a oamenilor, asupra succesului şcolar şi profesional al tinerilor, asupra vieţii familiilor din societatea modernă. De altfel, în cărţile şi conferinţele sale, Virgiliu Gheorghe încearcă să ofere soluţii practice la problemele constatate. Biofizicianul Virgiliu Gheorghe este doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrării: „Televiziunea şi mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan”), autor al volumelor de ştiinţă „Efectele televiziunii asupra minţii umane” (4 volume), „Pornografia — Maladia secolului XXI”, precum şi coordonator al secţiunii ştiinţifice a revistei „Familia Ortodoxă”.via
Tripe and onions, in traducere un fel tocana de burta cu ceapa.
Sau lectie despre de ce sa nu-l judeci pe altul, cand despre tine habar n-ai cat de mult gresesti! Film mut comic, final surpriza 🙂
The Best Hungarian Short Film of 2007: TRIPE AND ONION The work of the young director was chosen as the best Hungarian short film by the Hungarian Film Critics’ Association in 2007. It also earned prizes at the Cleveland, Leuven and Vallaloid Film Festivals. The film was selected to more than 80 film festivals worldwide and was screened with success in German and French cinemas.
http://youtu.be/_6z0dUA8sZM
Cand am ajuns sa traiesc Biserica, si pe mine m-a uimit sa vad ca e altceva.
Sa fiu invitat Duminca la pranz, in casa lor, de oameni pe care ii cunoscusem cu 2 ore inainte.
Sentimentul de familie.
Si multe altele de nescris virtual.
Curtea de Apel Targu Mures a stabilit, intr-o cauza judecata in contencios administrativ, ca pagina de Facebook este spatiu public, nu privat. “Reteaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o casuta postala electronica. Profilul sau personal pe Facebook chiar daca este accesibil doar prietenilor adica unui grup restrans de persoane, tot public este, oricare dintre <<prieteni>> putand distribui informatiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunostea”, se arata intr-o decizie pronuntata de Curtea de Apel. Este vorba de un dosar in care fostul director de cabinet al prefectului din Targu Mures a contestat o sanctiune primita de la Consiliul National pentru Cobaterea Discriminarii din cauza unei postari pe pagina personala de Facebook.
In timpul protestelor din iarna anului trecut impotriva Guvernului Boc, mai exact pe 19.01.2012, Mircea Munteanu Nicolae, fostul director de cabinet al prefectului din Targu Mures, a postat pe pagina personala de Facebook un mesaj: “Arbeit macht frei – asta sa inteleaga protestatarii”.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) l-a sanctionat in februarie 2012, ca urmare a autosesizarii Consiliului, cu amenda contraventionala in valoare de 1.000 de lei, pe motiv ca “fapta constituie o propaganda nationalista care aduce atingere demnitatii umane si creeaza o atmosfera degradanta, umilitoare si ofensatoare indreptata impotriva grupului de protestatari”.
Munteanu a atacat hotararea in instanta, considerand-o nelegala din mai multe motive, invocand intre altele si faptul ca pagina sa de Facebook, unde a postat mesajul incriminat, ar fi spatiu privat, nu public. Instanta i-a respins contestatia fostului director de cabinet.
“Utilizarea in sine a afirmatiei <<Arbeit macht frei” intr-un cadru public sau accesibil publicului cu ocazia exprimarii unei opinii referitoare la o anumita categorie de persoane (protestatarii), provoaca fara nici un dubiu asocierea acesteia cu sentimente de dispret, repudiere, intoleranta, asa incat, reclamantul nu poate sustine ca a actionat fara vinovatie. Pe de alta parte, nu pot fi retinute nici sustinerile potrivit carora prin postarea mesajului nu a urmarit lezarea demnitatii umane cata vreme, asa cum s-a aratat mai sus, utilizarea acestui slogan, asociat in constiinta populara cu ororile nazismului, dovedeste intoleranta acestuia fata de drepturile civile ale protestatarilor, consecinta fiind lezarea demintatii acestora”, se mai arata in decizia Curtii de Apel Targu Mures.
Hotararea a fost pronuntata in 17 ianuarie 2013, iar intre timp a fost publicata si motivarea. Hotararea poate fi atacata cu recurs.
In Romania, cazul este o premiera, insa situatii similare au fost judecate si in alte state europene. Justitia franceza a condamnat in ianuarie 2012 la amenda de 500 de euro un slariat al unei operator Call center care postase pe Facebook expresii injurioase la adresa angajatorului sau.
Update 2013.03.08, 23:00 Cristi imi multumeste ca am o parere atat de buna despre el, insa adauga ca nu e deloc milionar 🙂
E de-o varsta apropiata mie.
Crestinismul corect.
“Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită.” (Galateni 6:1)
Nicio comunitate nu este uniformă. Unii sunt mai înaintați duhovnicește, alții începători. Unii greșesc mai des, alții mai puțin.
Privirea noastră este de multe ori asimetrică. Îndreptată asupra aproapelui, vede defectele și limitările. Îndreptată asupra noastră, vede calitățile.
Cu fratele este aspră și rece. Cu sine este îngăduitoare și caldă. Căldura focului părerii de sine.
Cu aproapele își aduce de grabă aminte de tot felul de răutăți și necazuri pricinuite. Cu sine, uită repede și alege să își amintească numai de cele bune săvârșite.
Pentru sine găsește scuze și justificări. Pentru aproape privirea noastră judecă superficial și fără să ezite.
Un om cu părere de sine nu suportă prezență celor care, își închipuie el, sunt mai slabi, inferiori. Cei care greșesc.
Un om care se crede drept, va simții întotdeauna nevoia acidă de a corecta pe cei din jurul său. Nesuportând prezența lor, cu ale lor defecte, va dori să îi facă pe cei din jurul său la fel ca el. El este acum modelul după care este judecat aproapele.
Uită că judecata este doar a lui Hristos fiindcă Hristos este Dumnezeu-Om, Cel care ne-a dat nouă posibilitatea să ne facem oameni-dumnezei prin asemănarea cu El.
Și uitarea aceasta face loc gândului că suntem ceva, că avem deja o statură. Mintea nefiind preocupată de propriile-i defecte și păcate, se va năpusti în afară și se va preocupa cu defectele celorlalți.
Împărăția cerurilor este înlăuntru nostru. Înăuntru trebuie să privim. Și să vedem întunecimea și murdăria care încă există și pe care doar pocăința le poate curăța.
“Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”. Este primul îndemn pe care ni l-a dat Hristos, Dumnezeu și Om, care S-a întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Și mântuirea este împreună locuirea cu Dumnezeu și vederea lui Dumnezeu. Iar cei ce Îl vor vedea pe Dumnezeu sunt cei cu inima curată, cei ce și-au curățit inimile prin plânsul permanent al pocăinței. Pocăința nu este un moment din viața noastră. Este o stare, pe care o avem sau nu o avem. Dacă ne vom înfățișa înaintea lui Hristos în stare de pocăință, vom intra în Împărăția cerurilor. Dacă ne vom apropia de Judecător în stare de nepocăință, adică de judecare a aproapelui și de auto-justificare, nu vom intra în Împărăția cerurilor.
Cel care caută corectitudinea, nu va găsi sfințenia. Cel ce împlinește regulile, nu va respecta legea iubirii. Hristos nu ne-a poruncit să fim corecți unii cu alți. Ci să ne iubim unii pe alții.
„Hristos a înviat!”, de Vasile Militaru
Clip
