All posts by Catalin

OK, sfintii sunt “povesti”, dar de “nebunii” astia din muntii Bucovinei ce zici? Reportaj feb 2012

Nebuni pentru Hristos?
Si totusi noi ce facem pentru El?

Ne auzim dupa Inviere.
Spre toata lumea urez multa
Lumina de la Dumnezeu sa ne putem vedea pacatele.
Abia cand incepem sa le vedem, incepe adevarata lupta!

Pana atunci letargia-i la putere!

Pustnicii nevazuti din Muntii Bucovinei

Articolul complet cu multe imagini il gasiti in Formula AS.
Cei ce isi prorocesc moartea

Pustnicul Zosima a murit de curand, in octombrie 2008, la varsta de 129 de ani. Un om pe nume Ioan Baron l-a ingropat, in taina, intr-un loc inalt; fratele Ioan, cum i se zice aici, unul dintre putinii oameni care i-a cunoscut pe acesti sihastri cu aura de sfintenie din muntii Rarau-Giumalau, care i-a vazut, care i-a auzit, care a fost ingaduit sa urce pana la ascunzisul lor din padure. Marturiile sale sunt halucinante: de pilda, acest pustnic Zosima si-a “hotarat” exact ziua in care va muri, cu un an inainte. Si-a sapat singur groapa, asteptandu-l apoi pe ucenicul sau in ziua prorocita, ca sa il culce in mormant si sa aseze tarana peste dansul.
A spus sa nu i se puna cruce deasupra, ca sa nu afle nimeni unde a fost ingropat. A dat canon cu limba de moarte sa nu fie dezvaluit locul ingropaciunii, pentru ca ucenicii sai din munti sau eventualii pelerini sa nu-l tulbure nici dupa trecerea dincolo. “Un om cu viata ingereasca” a fost socotit schimonahul Zosima. La fel pustnicul Nectarie, mutat la viata vesnica in anul 2002, pe cand avea 108 ani. L-a chemat tot pe fratele Ioan, cu multa vreme inainte, fix in ziua pe care si-o sorocise pentru a muri. Era lucid, senin, inainte de a se aseza in groapa proaspat sapata cu mainile. Si-au mai fost! Multi alti anahoreti, cu duh puternic, din muntii acestia, bucovineni, n-au vrut sa ramana nimic pamantesc dupa dansii. Doar rugaciunile lor. Padurile Raraului si Giumalaului sunt pline de asemenea morminte nestiute, de oameni indumnezeiti – unii poate chiar sfinti -, dar si de sihastri vii (multi dintre ei tineri), ce-si duc acelasi trai auster, in gropi, sub pamant, chiar si-n acest strasnic de geros inceput de an 2012. Pustnici multi, si doar intr-un singur munte? Cine ar fi crezut
Nimeni nu stie astazi groapa sihastrului Zosima. Nici macar cei cativa ucenici de-ai sai, care traiesc ascunsi prin codrii din jur. O groapa peste care poti sa calci nepasator, atunci cand umbli dupa fragi sau ciuperci, prin cine stie ce coclauri ascunse. Un singur om stie locul acestor morminte. Unul singur cunoaste aproape toate locurile unde traiesc ascetii din Rarau-Giumalau: acest Ioan Baron, care, pentru viata sa cuminte si pioasa, fiindca a trait el insusi multi ani in singuratate, dupa toate regulile ascezei crestine, a primit binecuvantarea de la duhovnicii pustnicilor si chiar de la Biserica Ortodoxa Romana, de a-i vizita pe multi dintre schimnici, de a-i ajuta si a le duce uneori cateva merinde la bordeiele lor tainice. Un singur om. Singura legatura de azi cu lumea pustnicilor din acesti munti ai Bucovinei de miazanoapte. Fratele Ioan Baron. Cel caruia toti calugarii manastirilor din jur ii zic “ingrijitorul sihastrilor”.

Fratele Ioan

In Campulung Moldovenesc, oraselul cotropit de frig si zapezi de la poalele Muntilor Rarau, aproape nimeni n-are habar ca acolo, sus, deasupra capetelor tuturor, se mai ascund inca asemenea sihastri ciudati, traitori in salbaticie. Aveam sa-i intreb pe multi localnici dac-au auzit de asa ceva. “In pamant?! Cine, Doamne iarta-ma, poate sa stea acolo pe gerul asta?”, a fost replica. Si ziceau ca nu stiu, nu exista. De Zosima inca se mai zvoneste, datorita longevitatii sale, ca despre un calugar teribil de batran si “paranormal”, care bantuie de peste un secol padurile dimprejur, cu parul si barba pana aproape de pamant, pe care unii l-au vazut ca pe o fantasma, caci el are capacitatea “de a se face nevazut” (“cand apare, cand dispare printre copaci, nici nu stii daca-i om sau naluca”), nevoind sa vorbeasca sau sa vada alti oameni. Se mai stie ca Raraul e o veche si insemnata vatra sihastreasca, inca din veacurile XIV-XV, din vremea Cuviosilor Chiril si Sisoe, ucenici ai Sfantului Daniil Sihastrul, ca din acele timpuri tot muntele a fost continuu plin de pustnici. Dar astazi? Tocmai astazi?! Si tocmai pe Rarau, acum, cand se construieste un drum european spre o partie imensa de schi, de peste 5 kilometri, cea mai mare din tara, si cand Raraul a fost defrisat si a inceput sa se umple de multimi de turisti?… Campulungenii sunt instariti, au supermarketuri ca-n Bucuresti, merg in restaurante luxoase, la sauna, fitness si bazine de inot acoperite, multi muncesc jumatate din an doar prin tari straine. Cui ii mai sta capul la ce se petrece pe sus, in negura padurilor? Noroc de un localnic, bunul meu prieten Nicolae Iurniuc, om credincios si umil cu semenii, el insusi iubitor de singuratate, caruia i-a placut de zeci de ani sa cutreiere toate piscurile dimprejurul Campulungului, in cautare de comori ascunse sub pamant, dar si de povesti ale oamenilor. Asta e azi, “de profesie”, Nicolae Iurniuc – cautator de comori, cu-n detector de metale sau urmand indicatiile batranilor de prin munti. Lui i s-a intamplat asa, acum, nu de mult: l-a prins o furtuna teribila prin muntii Raraului si, chiar cand si-a dat seama ca se ratacise, i-a pus o mana pe umar un om. De unde aparuse? Zice ca “parca din pamant”, in spatele lui. Omul i-a facut semn sa vina dupa dansul. L-a dus prin vifor pana la o casuta singuratica din padure, la ferestrele careia ardeau cateva candele.

In fata casei se afla o troita, in spate se legana o toaca de lemn, atarnata de un brad enorm. Barbatul i-a pus hainele la uscat si l-a asezat la masa. Mamaliga, supa de zarzavat, hribi de padure. Si ceai. In cele doua odaite de sus erau gazduite doua femei, care aratau ca niste maici. O singura data au coborat si, trecand pe langa el, au iesit pana afara, unde au stat vreo doua ore, apoi s-au intors. El le-a spus “buna seara”, dar ele nu i-au raspuns. Omul din padure i-a zis ca femeile acelea nu prea vorbesc cu nimeni. Ca sunt doua pustnice de la manastirea Petru Voda, care s-au “zavorat” sa nu vorbeasca mai mult de sapte cuvinte pe zi, si doar dupa amiaza. Sapte cuvinte. El nu avea voie sa le intrebe, sa le zica nimic. Doar ele, uneori. Sapte! I-a mai spus ca acea casa a lui e facuta pentru drumeti rataciti, dar si pentru a primi, uneori, unii pustnici, mai ales pe cei care abia vor sa se retraga in sihastrie si au nevoie de un timp pentru a-si sapa bordeiele pe vreme urata si-n locuri greu accesibile. El, omul acela, doar ii gazduia. Se numea Ioan Baron. Ce facea el? Le ducea mancare sihastrilor. Mergea zeci si zeci de kilometri prin viscole si ploi, cu traiste de merinde in spate (pesmeti, malai, orez, fasole, cartofi, toate cumparate din pensia lui) pe care le lasa in locuri anumite, la poalele povarnisurilor unde pustnicii isi aveau ascunse chiliile subpamantene, sau chiar pana la bordeiele lor, daca acestia ii ingaduiau sa urce. Le sapa el insusi bordeiele – era mare mester la asta -, le taia lemne, atunci cand trebuiau sa mai aprinda cate un foc, in iernile grele. Ajuta peste tot, in tot muntele. Asta facea. I-a zis lui Nicolae Iurniuc ca poate sa mai vina acolo, la casuta lui. El mi-a povestit mie toata aceasta intamplare. Si am hotarat sa mergem impreuna.

Calatorie in munti

Drum greu, pe-o zapada tare ca sticla, de-a lungul albiei paraului Valea Seaca, ce urca spre munti, chiar din mijlocul orasului Campulung. Dupa vreo opt kilometri, masina nu ne mai foloseste. Casele se raresc, e placut sa le vezi, cu hornurile lor prin care ies varcolaci de fum, la marginea padurii. O ultima ulita se termina, urcam pieptis. O padure intinsa, “apocaliptica” parca, pustiu inghetat si fantastic, cu cioturi prelungi de arbori rupti de vant, ca dupa un razboi atoatepustiitor, sub un cer alburiu. Am trei pulovere pe sub haina groasa de iarna, abia primita de la Mos Craciun, si ma-ntreb mereu cum or fi traind insinguratii aia acolo, in pustiu, la minus zece grade Celsius (si oare chiar or fi existand?), daca mie, dupa doar o ora de mers, imi tremura barbia, de-abia mai pot vorbi. Trecem apoi de o culme a potecii, moment in care prietenul meu, Nicolae Iurniuc, se uita in toate departarile, neintelegand parca. Pentru cateva minute mi-e teama ca ne-am ratacit, asa cum a patit-o si calauza mea, altadata. De frig mi-e frica. Cel mai mult de frig! Insa Iurniuc se mai invarte pe vreo cativa zeci de metri, uitandu-se cu mana streasina la ochi, si-n cele din urma isi da seama: da, acolo este! Undeva, pe celalalt versant. Nu se vede, fiindca e ascunsa de brazi. Dar acolo este. Casa cu sihastri

Cel ce vorbeste cu sfintii

E un omulet vanos, parca fara varsta, cu o cusma de oaie pe cap, un spiridus al padurii, ce ne sfredeleste din cap pana-n talpi, zambind cu ochii lui micuti si rotunzi. Ioan Baron nu are barba, nici plete calugaresti. Mereu rade cand oameni-i zic ca “si-l inchipuiau altfel”, “mai monahal, asa”.
Pustnicii nevazuti din Muntii Bucovinei

Ce conteaza, a avut candva, a avut si barba, si plete, in anii cat a stat la manastirile Pojorata sau Sihastria, dar si le-a tuns aspru, scurt, ca de ostas, fiindca nu i-a placut sa i se zica “sarut mana”, n-a vrut nicicand sa fie “cineva”, sa fie bagat in seama, ci doar sa ajute din umbra, nestiut. Unii monahi ii zic si azi “parinte”, iar el aproape se amuza – “habar n-am de ce-mi zic asa!” -, insusi Inaltul Pimen i-a propus sa-l preoteasca in calugarie, dar el este inca mirean, chiar daca s-a desprins de mult de sotie si cei doi baieti ai sai, acum barbati, cu deplinul accept al acestora, care i-au inteles “dorul de singuratate”. Un “dor” pe care l-a avut inca din copilarie, care e “innascut”, crede, caci nu i-au placut niciodata asezarile omenesti, nici orasele, nici satele, niciodata!, ci s-a jertfit din greu sa traiasca atatia ani printre oameni, pana cand a hotarat ca gata, si-a facut datoria, si trebuie sa sfarseasca cu lumea pentru totdeauna. De atunci a trait multi ani complet singur, intr-un bordei in pamant, de pe Giumalau, ducand intocmai acelasi mod de viata ca ceilalti sihastri. Tacere si izolare depline. Casuta in care sta acum i-au ridicat-o abia de curand credinciosii locului si calugarii manastirilor, ca sa se poata ocupa mai bine de toti schimnicii pe care-i are in grija. Un bun crestin localnic, Constantin Arsene, a ajutat cel mai mult la facerea acestei case, cu lemn si doua hectare de pamant, fara a cere nimic in schimb. Localnicii au nevoie mare de rugaciunile acestor sihastri, de aceea il ajuta pe Ioan, in semn de pretuire pentru eforturile neostenite si voluntare pe care acesta le-a facut spre ocrotirea lor.
Ca un arhondaric de manastire arata cabanuta de pe Rarau. Cu doua chilii la etaj si fratele Ioan la parter. Lui nu prea ii prieste confortul acestei case. Se simte doar “un administrator”, deloc la locul lui, care sta aici doar “cu ascultare”. Zice ca daca ar fi dupa el, ar trai mai departe tot in “groapa” (chilia) lui din varful Giumalaului, unde “era asa o liniste, din octombrie si pana in ianuarie nu vedeam om…”. Linistea asta. Pacea asta. Asta ne transmite, zambind, poftindu-ne la masa, dandu-ne mereu de-nteles ca nu trebuie urgent “sa dam raportul” de ce-am venit, chiar daca stie ca o sa-l iscodim pentru un ziar, despre lucruri “delicate”, dar nu-l intereseaza asta acum, ci doar sa ne lasam impreuna prada starii de bine ca ne-am intalnit, ca ii suntem oaspeti si el gazda. Caci de vorbit vom avea tot timpul. Deocamdata: bulz. Mamaliga aurie, aburinda, cu straturi de branza ciobaneasca inauntru. Inaintea mesei, o mica rugaciune. In soba jarul tresare mocnit. Afara, viscolul loveste in ferestrele casutei, din toate partile.

O aratare a muntilor

Nu stiu daca ne-a placut in mod special pe noi, sau daca asa se poarta cu toti pribegii ce trec prin munti si-l intreaba curiosi despre ce inseamna pustnicia. Cert este ca, pana la urma, a recunoscut… “Da, l-am cunoscut pe schimonahul Zosima. L-am gasit, in ziua in care mi-a zis dinainte sa vin, intins langa mormantul sau si asteptand. Abia murise. Linistit, moale, parca s-ar fi cufundat intr-un somn. Cand l-am ridicat in maini sa il pun in mormant, am vazut ca trupul lui era foarte usor si frumos mirositor.

A fost unul din pustnicii vechi, cu har mare, recunoscut in ortodoxie ca mare profet si vazator cu duhul. Apropiat de-al lu’ parintele Daniil-Sandu Tudor de la Rugul Aprins. Impreuna au fost “ca o manusa”, la manastirea Rarau, dar Zosima era chiar mai in varsta decat Daniil. S-a retras in munti, cu decretul acela din ’59, prigonit de comunisti, si-a stat in stanci. Toata lumea a dat zvon c-o murit. Dupa un timp, securistii nu l-au mai cautat, iar el a ramas in pustie pentru totdeauna. Eu l-am vazut abia prin anul 2000. E adevarat ce zice lumea: parca “se facea nevazut” din calea ta. Stiai ca-i acolo, undeva, ii simteai cumva duhul, dar nu-l vedeai. Asa imi disparea si mie, la inceput. Pe urma, poate ca m-o cercetat el mai bine din umbra, si-o-nceput sa-mi mai apara mai mult. Avea un par maaare, roata-mprejur, ii curgea in vale, ca o umbrela, roata. Parca era o aratare a muntilor, cu cetina in par, cu frunze, cu barba care-i ajungea pana la brau. Umbla in doua bete, nu vorbea cu oameni, putini i-au auzit vocea. Greu, foarte greu, m-o ingaduit langa el, chiar daca aveam blagoslovire de la manastiri si duhovnici. Mereu descult, n-avea nevoie de hrana aproape deloc, merindea mea ramanea uneori aproape neatinsa, cand veneam data urmatoare. Da, am apucat sa vorbesc cu el, m-a lasat de cateva ori chiar in chilia lui, era departe tare, cu viziunea lui a reusit sa-si gaseasca, cred, cel mai izolat loc din tot muntele. Doar cu elicopterul ajungeai la el, iarna. Nu prea pot sa va zic asta, ce-am vorbit. Multe nopti am stat langa el, caci el vorbea numai noaptea. Atatea vorbe cu duh, atatea vorbe de folos!… N-as vrea sa va zic. Sunt vorbe atat de puternice, ca ar putea fi asa usor rastalmacite… Mai ales daca le zic eu, un nepriceput. Cine sunt eu, sa-mi permit sa spun vorbele lui? Eu doar am facut ascultare, am fost trimis sau chemat. Va zic doar ca a prorocit unele evenimente foarte importante pentru Romania si lumea intreaga. De unde stia toate astea el, care nu coborase din muntele asta de peste-o suta de ani? A lasat aici putini ucenici, eu ii cunosc doar pe doi. Sihastrul Calinic si inca unul… Degeaba intrebati. N-o sa va pot duce la bordeiele lor, iarna asta…”
Pe varful cel mai de sus al Giumalaului este o cruce alba, inalta, de piatra. Intr-o nisa dreptunghiulara sapata in aceasta cruce sunt bagate cateva lumanari, o sticluta de ulei, o cutie de chibrituri mereu uscata si o candela. Alaturi, pe piatra alba, e scris: “Nu luati uleiul de candela si chibritul. Aici se intalnesc sfintii pustnici si se roaga pentru noi”. Intr-adevar, un loc de intalnire. Doar cateva zile pe an, sihastrii urca din ascunzisurile lor spre crucea aceea, si se roaga impreuna. Stau acolo, unul langa altul, sub cruce. Probabil canta. Ii poti vedea uneori, invaluiti in ceturi, de pe Mestecanis, celalalt pisc, cu binoclul.

Femeile “zavorate”

Mereu ma gandesc: ce sansa a avut, totusi, omuletul asta ascultator sa-i cunoasca pe acesti vestiti anahoreti cu vietuire ingereasca! Ce comoara trebuie sa fi preluat de la ei in sufletul sau!… Chiar calugarii vrednici din manastiri ii vorbesc deseori cu reala invidie: “Mult ti s-o dat, frate Ioane, da’ si mai mult o sa duci pe lumea ailalta, pentru asa noroc!…”. La toate astea, el rade. Are doar 65 de ani acum, e total sanatos, poseda o forta fizica cam cat trei barbati de varsta lui, n-are nimic de pierdut. Isi poate duce prin munti sacii lui cu pesmeti inca multi ani de acum inainte, nici nu-si imagineaza ca asta ar fi vreo cazna. Si cand n-o sa mai poata? Doar n-o fi o gaura-n cer. S-o gasi altul in locul lui. El chiar nu face mare lucru. Doar cara.
Pustnicii nevazuti din Muntii Bucovinei

E formidabil cu cat firesc vorbeste despre “vecinii” lui din munti, insi parca desprinsi din Pateric, care sunt chiar aici, la doi pasi de dansul, nevoindu-se afara, in frig, dupa toate regulile severe si stravechi ale schimniciei. Privindu-l pe Ioan, in casuta lui din inaltimi, parca aluneci spre basm, prin vremurile cele dintai ale pustniciei egiptene. Intr-adevar, un Pateric viu sunt astazi acesti doi munti apropiati, pe care el ii cunoaste palma cu palma. Imi arata pe ferestrele cabanei, prin viscol, anumite puncte din munti, anumite directii pe care le ia el catre pustnici: “Acolo-s doi parinti, dincolo alti trei sihastri La Piatra Rosie, la Pietrele Doamnei, la Slatioara, in codrii seculari… Spre Piatra Zimbrului e Calinic, ucenicul lui Zosima, si-un parinte de 86 de ani sta si acuma acolo, in pamant, bagat intr-un cojoc de oaie, fara foc, fara nimic. Slaaab, facut parca numai din oase si duh. Ce face acolo? Se roaga. Cu rugaciunea se hranesc oamenii astia – au simturile zavorate si reusesc sa treaca cumva dincolo de lume, unde nu mai au nevoie de hrana sau apa. Pustnicul asta nu mi-a dat voie nici sa privesc in odaia din pamant unde doarme si se roaga. El e cunoscut prin manastiri, dar putini au vorbit cu el, putini ii stiu numele. Se zice ca unii nu reusesc nici “sa il vada”.
Ca asemenea schimnici tari au puterea de-a merge chiar la slujbe in manastirile din munti si acolo sa nu ii vada nimeni. Trec printre oameni, printre fratii manastirilor, iar acestia nu-i vad. Stau la Liturghie in biserica, in umbra zidurilor, si nu-i vede nimeni ca sunt acolo. Da, mai exista inca schimnici din astia si azi, infocati, care nu coboara din munte niciodata, acolo mor si nici nu stii c-au murit. Sunt vesnici. Femei sunt si mai multe decat parinti. Mucenite! In Rarau, numai eu cunosc cinci, la distante mari unele de altele. Femei cu viata foarte imbunatatita. Cu unele nu poti vorbi decat in ziua de miercuri, o jumatate de ora. Atat. In Giumalau sunt mult mai multe. Pustnice “zavorate”, retrase acolo de la manastiri mari, precum Dragomirna, Neamt, Agapia, Vladimiresti-Galati, de la Piatra Fantanele – Nasaud, chiar fosta stareta de la manastirea Pasarea din Bucuresti. Si altele si altele… Zeci si zeci de maici, numai eu cunosc bine… exact douazeci si opt de pustnice. Acuma, in decembrie, am mers acolo, pana la o maica batrana, sa o mai ajut. La vreo 15 kilometri de-aici – eu fac cam o ora. Si am inteles de la ea ca inc-au mai venit alte sihastre noi…”.
Chiar in timp ce vorbeam, l-a sunat pe-un telefon rebegit insusi marele duhovnic Iustin Parvu de la Petru Voda, cu care e vechi prieten. I-a zis ca ii va trimite doua calugarite din Manastirea Poiana Maicilor – undeva sub Ceahlau -, una absolventa de Medicina, alta de Teologie, femei ce vor sa se pustniceasca aici, in Rarau. De poimaine, fratele Ioan le va gazdui in casuta lui si va incepe sa le sape bordeiele.

Urcusul spre Rai

Treptat, imi dau seama ca nu degeaba il “aleg” pe Ioan acesti anahoreti cu viata sfintita. In primul rand, fiindca stie muntii.
A fost mereu acolo, intre ei. L-au urmarit de atata vreme, pandindu-l din intunecimile padurii, i-au vazut faptele, comportamentul neprihanit, bucuria cu care se duce sa ajute pe oricine, sfant sau pacatos deopotriva. De cincisprezece ani sta neclintit in pustietati, neabatandu-se un moment de la viata lui supusa si crestina. A locuit candva in orasul Iasi, peste o jumatate de viata, la apartament de bloc, perioada pe care o considera “crucea” sa, pe care a trebuit sa o duca. Cand, prin 1998, a vrut sa renunte total la lume, familia a zis “bine”, dar nimeni n-a crezut ca o sa reziste singur acolo. “Ce, crezi ca pustnicia e asa, pentru oricine?”, i-au zis sotia, baietii, prietenii. A coborat din tren in gara la Pojorata si s-a uitat la piscuri – sapte
ore avea de urcat pana la locul unde se hotarase sa-si faca bordei. Si, chiar cand a pornit spre inaltimi, o furtuna teribila s-a napustit asupra-i, cu gheata, cu ploi si vanturi grozave ce-i raneau chipul, cu brazi smulsi din radacini, picand imprejurul lui. De cateva ori si-a spus: “Nu o sa pot ajunge sus! Ce-ar fi sa ma intorc in gara aia, sa plec inapoi la Iasi?”. De cateva ori a avut ispita asta. Dar nu s-a mai intors.
Trei ani in manastire, cinci in bordeiul de pe Giumalau. Forfota manastirii, obstea, nu prea i-au placut. In schimb, zice ca anii petrecuti in singuratatea friguroasa a bordeiului sau din munti au fost fara indoiala cei mai fericiti ai vietii. Mai mult decat fericiti – sublimi, dumnezeiesti! 380 de zile a muncit la chilia aceea, s-o sape in piatra. Trei sferturi bagata in pamant, camuflata cumva, cu-n acoperis pe care-a apasat pamant si muschi, ca sa nu fie observata, din orice directie ai veni. Inauntru, pe-un perete, a batut intr-un cui un carton cu regulile lui de asceza, Pravila Sfantului Vasile si a Sfantului Antonie cel Mare. Si a pornit sa traiasca in curatie si simplitate, asa cum si-a dorit dintotdeauna. In prima iarna, chiar daca ar fi vrut, nu s-ar fi putut intoarce. Si-a luxat grav un picior in padure, i se umflase tare, nu mai putea merge. Trei luni a stat acolo, singur, sub zapezi. In ultimele doua saptamani, nu mai avea nimic ce manca, incepuse sa scormoneasca prin pamant, sa roada scoartele copacilor. Spre primavara, cand l-au vazut calugarii de la Pojorata, coborand schiopatand spre manastire, s-au mirat foarte: “Cum ai rezistat, omule bun?!”. Dar el venea zambind, abia asteptand sa-si ia ceva merinda si sa urce inapoi.
Zice ca urmatoarele ierni n-a mai simtit nici lipsuri, nici insingurari. C-a stat acolo, in bordeiul lui, ca-ntr-o alta existenta, paradisiaca, pe care doar o banuise c-ar putea fi, dar niciodata atat de la indemana. “Va spun: eram deasupra lumii. Vedeam privelisti care te ameteau cu frumusetea lor… Uitai de foame, de frig. Muntii astia… Frumusetea pura, curata. Stiam deja toate animalele care-mi erau vecine, ma uitam prin gemuletul ala prafuit de la bordei si vedeam caprioare, mistreti, lupi, trecea ursul chiar pe langa bojdeuca mea, cu cerbu’ de-a dara… De nimic nu ma temeam, animalele parca imi erau prieteni. Si reuseam sa ma rog la Dumnezeu… nu stiu cum sa va zic… cu bucurie! Fara nici un efort, fara truda. Puteam cuprinde cu mainile toti muntii! O bucurie pe care n-am trait-o nici cand am fost copil…”.

Maica fara nume

Adevarata rugaciune a invatat-o de la o femeie. O pustnica ce traia nevazuta prin padurile Giumalaului, considerata prin manastirile imprejmuitoare “foarte speciala”. Intr-o zi, staretul de la Pojorata a trimis pe cineva dupa Ioan, sa-l cheme din munte. “Frate Ioane”, i-a zis, “eu stiu ca dumneata cunosti muntii astia mai bine decat noi, calugarii. Avem mare nevoie de o maica, s-o cunoastem, sa ne dea si noua o vorba de folos, ca sunt timpuri grele pentru manastiri acuma.
Pustnicii nevazuti din Muntii Bucovinei

N-are nume. N-ai vrea sa te duci dumneata sa o cauti, sa-i spui ca noi am chemat-o aici?”. Ioan, ce sa zica? A zis da, n-a cartit. Era un sfarsit de toamna, pe la mijlocul Postului Craciunului. La iesirea din manastire, un parinte duhovnic s-a apropiat de el si i-a spus: “Vezi ca daca nu ti-i dat s-o gasesti, n-o s-o gasesti pe maica aceea. Chiar daca va fi langa tine, tu tot n-o vei sti. Trebuie sa pornesti cu post, cu rugaciune multa. Sa te invredniceasca Dumnezeu, caci nu oricui “i se arata” sihastrii astia cu viata nelumeasca…”. S-a dus chiar in ziua aia. Se gandea c-o va gasi repede, poate-n cel mult cateva zile, avea o idee din drumurile sale, de pe la ceilalti sihastri pe care-i cunostea, cam prin ce parte a muntelui ar putea sa fie. S-a dus chiar in ziua aceea…
Patru ani de zile a cautat-o. Patru ani, zi de zi, dintr-o parte in alta a Giumalaului. Culme cu culme, valcea cu valcea, pestera dupa pestera. “Asta a fost canonul meu cel mare. Am rupt nu stiu cate perechi de incaltaminte, ploi, viscole, oboseala, foame… Pe rape, prin desisuri neumblate, pe muntii cei mai de sus. Intr-o vreme, mi-am zis ca nu sunt vrednic, ca Dumnezeu randuieste sa nu o gasesc. Si totusi, erau unele zile in care parca “o vedeam”, simteam ca trebuie sa fie acolo, undeva, imediat in preajma, ca mai e doar putin si trebuie sa o vad. Nu stiu cum sa explic. Parca o stiam ca-i la doi pasi si mereu imi scapa. Poate ca ea m-o fi vazut mereu, in toti anii astia, si n-a vrut sa-mi iasa in cale. Nu stiu. Poate ma observa asa, m-o pus la o proba, sa vada cat rezist, cat mai am rabdare sa umblu de nebun prin munti. Ma intorceam la bordeiul meu tot mai obosit, tot mai abatut. La un moment dat, m-a prins uratul. Uratul, ispita grea. Era un inceput de iarna, trei saptamani a fost numai burnita si ceata, udeala in aer, nu vedeai la doi pasi. Daduse un urat peste mine, ca nu mai stiam ce sa fac, nu-mi gaseam locul, turbam. Ma invarteam prin jurul bordeiului, imi gaseam motiv sa fac ceva, sa merg dupa lemne, sa-mi fac niste mancare, dar parca nimic nu avea rost. Si, intr-o seara, cum stateam eu asa afara, in fata bordeiului, vai de capul meu de mahnit, numai ce aud un fasait prin tufisuri si vad o umbra cum se misca pe acolo. Am zis ca-i ursul, o salbaticiune ceva, ca cine putea sa fie in varful muntelui, pe ceata si burnita aia? Am pus mana pe tarnacop. Si-atunci vad umbra cum se opreste langa un bradut. M-am uitat mai bine: o femeie, o maica. Mi-am facut cruce. Cum a putut ajunge pana aici?… Se uita la mine, eu la ea, cu tarnacopul in mana. Parca impietrisem. La un timp, maica se apropie si zice: “Doamne ajuta”. O intreb: “Nu sunteti cumva maica fara nume?”. Ea, c-o voce asa, pierduta: “Nuuu, is o biata maica ratacita pe-aicea…”. Eu stiam deja, de-acuma, tot rostul muntelui, nu ma mai inselai asa usor. Zic: “Nu, n-ai cum sa te ratacesti, ai venit pe-o poteca pe care n-o stie nimeni in muntii astia!…”.

Fratele Ioan si pustnica Serafima, venita din Rusia

Si-n sinea mea ma tot gandeam ca s-o fi facut Diavolul in chip de maica, ca sa ma ispiteasca. Cand vezi asa, o femeie singura noaptea, in varful muntelui, ce sa mai crezi? Citisem si prin carti despre diavoli care iau infatisari de femeie, de calugarite, tot felul de naluciri… Parca mi-era si frica. Ea era palida la fata si tot venea catre mine. “Da’ de ce tot te dai in spate, de ce te temi?”, zicea. Ma dadeam in spate, spre bordei, si parca simteam ca n-are cum sa-mi faca nici un rau, imi dadeam seama undeva inauntrul meu, dar tot mi-era teama. Cumva n-as fi vrut sa plece, da-mi era si rusine sa-i zic ca mi-e frica. Cand a ajuns mai aproape de mine, maica mi-a soptit: “Ai ispite, nu? Ti-e tare urat aicea, saracutu’ de tine…”. Am lasat tarnacopul jos, mi-a cazut din mana. Ca paralizat am ramas. Si am izbucnit in lacrimi. Am pus capul in piept, si stateam asa, plangand, in fata ei. Eu cred ca nu am plans niciodata in viata in felul asta, cu lacrimi multe. Cand am fost copil poate, nu-mi amintesc. Maica m-a luat pe dupa umeri si m-a dus incet, sa intram in bordei. “Hai la rugaciune”, a zis. “Hai la rugaciune…”, ca o mama.

Doi ani de zile am stat cu ea in sihastrie. M-a primit in bordeiul ei, unul micut, pitit sub o stanca pe langa care trecusem de atatea ori pana atunci. Si acolo a inceput ea sa imi spuna, cate putin, despre ce inseamna rugaciunea “cu toata fiinta”… Trei-patru ore aveam de mers pana la dansa, seara de seara, prin padure. Ajungeam frant de oboseala, uneori numai ca s-apuc sa ma uit la ea cateva clipe. Atat. Si apoi ma intorceam iarasi, cincisprezece kilometri prin noapte. Ea statea doar in metanie si rugaciune. Nu dormea. Parca era total rupta din lumea asta. Si se ruga… cu lacrimi. Plangea la rugaciune acolo, in grota ei, in frig. N-am vazut niciodata ceva mai impresionant, mai sincer. Nu trebuie sa-ti fie rusine niciodata de lacrimile tale, domnule. Niciodata! Patru ani de zile am cautat-o pe maica cea sfanta. Patru ani! Ea este inca acolo…”, si-mi arata cu mana, prin fereastra, spre culmile involburate de zapezi ale Giumalaului.

Florii florii, dar sa stim si noi ce sarbatorim. Stiai toate detaliile astea?

Peste o saptamana Sfanta Inviere a Domnului, iar azi Sarbatori fericite Catolicilor!

Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.
Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti: “Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim”.

In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: “Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).

Floriile si manzul asinei

In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

“Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui”. In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Sfantul Ignatie Brancianinov vede in “Manzul asinei” si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.

Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: “Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: “Rastigneste-L! Rastigneste-L!”.

Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.

In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.
Sursa

Retete colorate, vegetariene, sanatoase, de post, etc. Meniu ingrediente restaurant BioFresh Timisoara

Recent am fost la o petrecere unde s-au servit chestiile de mai jos.
Pregatite de restaurantul BioFresh Timisoara.
Il recomand cu incredere.

Multumesc Daria pentru culegerea datelor despre ingrediente.

Recenzii pentru restaurant gasiti la Adelina si FoodCrew.

Meniul complet cu preturi il gasiti la ei pe site:
bio-fresh.blogspot.com

Salată de dovlecel cu rucola (dovlecel, rucola, roşii uscate, usturoi, condimente, ulei de măsline)

-Rucola- Frunzele de rucola contin betacaroten, vitaminele A, B9, luteina, calciu si vitamina K. Foarte bogata in vitamina C, este buna pentru imunitate, sporind capacitatea organismului de aparare si aparandu-l de infectii.

– Usturoiul- Pe langă rolul deosebit pe care îl are in buna funcţionare a sistemului cardiovascular, usturoiul posedă un puternic efect antibiotic, contribuie la procesul digestiei şi ofera protecţie faţă de agenţii cancerigeni. Contine vitaminele A, B1, B2, C şi substanţe minerale utile printre care: fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu.

Salată de conopidă cu broccoli (crude) (conopidă, broccoli, morcovi, capere, germeni de grâu, maioneză vegetală)

-Broccoli- contine pe langa calciu si vitaminca C care ajuta la absorbtia calciului in oase. Este bogat in antioxidanti, are o mare putere de detoxifiere a organismulu, intareste sistemul imunitar, protejeaza impotriva razelor solare si a afectiunilor cardiovasculare.

-Conopida- bogata in acid folic, tine cancerul deoparte si previne bolile de inima. Este o leguma vestita si in prevenirea bolilor de cancer. Enzimele care se gasesc in conopida ajuta la detoxificarea organismului prin eliminarea compusilor toxici. Se recomanda consumul de conopida in stare cruda pentru a beneficia de aportul substantelor nutritive pe care aceasta le contine: vitaminele C, K, complexul vitaminic B si minerale precum potasiul, calciul, manganul, zincul sau cuprul.

-Germeni de grau- o sursa importanta de nutrienti, germenii au o cantitate de substante anticancerigene mult mai mare decat planta matura! Embrionii semintelor de grau sunt bogati in proteine, fibre, grasimi nesaturate, vitamina E, vitamina B1, B2, B6, fosfor, zinc, magneziu si antioxidanti.

Salată de morcovi (ceapă, morcovi, curry, tofu, busuioc, portocale, ţelină, ulei măsline)

-Morcovi- o sursă importantă de fibre, vitamina B1, B2, B6, vitamina C, vitamina K, biotină, potasiu, tiamină si beta-caroten. Beta-carotenul conţinut de morcovi poate fi transformat cu uşurinţă în vitamina A de către corpul nostru, o vitamină esenţială pentru creşterea celulară sănătoasă şi întărirea sistemului imunitar.

-Curry- un mix de mai multe condimente: coriandru, schinduf, predominant fiind insa sofranul de India. Praful de curry contine antioxidanti si compusi antiinflamatori, despre care se stie ca imbunatatesc functia cognitiva, previn aparitia cancerului de piele si stimuleaza buna functionare a creierului.

-Telina- radacina de telina este o sursa excelenta de vitamina B1, B2, B6 si C, dar si de potasiu, acid folic, magneziu, calziu, fier, fosfor, sodiu si o multime de aminoacizi. Alte beneficii ale telinei: reduce colesterolul, scade tensiunea arteriala, ajuta la detoxifierea organismului.

Tabouleh (cous-cous, pătrunjel, mentă, ceapă verde, lămâie, roşii, ulei de măsline)

-Patrunjel- are un nivel ridicat de betacaroten, vitamina B12, acid folic, clorofila, calciu si mai multa vitamina C decat citricele, dar si multe alte substante nutritive esentiale. Patrunjelul consumat regulat previne cancerul pulmonar si ajuta la regenerarea celulara.

Salată verde de sezon (peste 20 de feluri de salate, avocado, germeni de grâu, ceapă verde, ardei, ulei de măsline)

-Avocado- – este o buna sursa de vitamina K, are fibre, vitamina B6, vitamina C, acid folic si cupru. Are si mult potasiu, depasind banana din acest punct de vedere; Un avocado mediu are in jur de 30 de grame de grasimi, dar 20 de grame dintre acestea sunt mononesaturate (bune), printre care se numara si acidul oleic.

Asta este incredibila!!!!!! -> Zacuscă nefiartă (nuci, in, roşii uscate, ardei, ţelină, usturoi, miere)

-Nuci- fructe oleaginoase deosebit de hranitoare, foarte indicate mai ales in perioada rece a anului. Contin proteine, lipide, glucide si celuloza si sunt bogate in minerale ca sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor, fosfor, sulf, fier, cupru, zinc si iod. Au in compozitie vitaminele C, B1, B2, B5, vitamina si caroten. Datorită conţinutului ridicat în acizi graşi omega-3, specialiştii ne recomandă să consumăm în fiecare zi câte un pumn de nuci crude.

-Semintele de in- cea mai bogata sursa vegetala de acizi grasi Omega 3, antioxidant bine-cunoscut deja pentru beneficiile pe care le aduce inimii. Scad colesterolul vizibil, prevenind tensiunea arteriala, au proprietati anti-inflamatorii, mentin o inima sanatoasa. De asemenea sunt bogate in fibre si au proprietati anticancerigene.

Pateu din spanac (spanac, seminţe de cânepă, roşii, usturoi, lămâie, condimente)

-Spanac- contine o multime de fitonutrienti, substante care incetinesc procesul de imbatranire. Este bogat in amino acizi esentiali, vitamina A, vitamina C, fier, beta-caroten si acid folic. De asemenea, spanacul este o excelenta sursa de fibre insolubile, care sunt benefice inimii.

-Seminte de canepa- unul dintre alimentele cele mai nutritive, datorita continutului ridicat de proteine, uleiului bogat in acizi grasi polinesaturati omega 6 si omega 3 si fibrelor insolubile. De asemenea, constituie o sursa buna a antioxidantului vitamina E. Mineralele prezente in semintele de canepa includ potasiu, magneziu, fier, zinc, calciu.

Pateu de smochine (smochine, roşii uscate, ardei, usturoi, curry)

-Smochine- Toate smochinele, uscate sau proaspete sunt foarte hranitoare. Au un continut ridicat in calciu si fosfor, de doua ori mai mult decat laptele, sunt bogate in vitaminele A, B1 si B2. Sase smochine contin 891 mg de potasiu, adica aproape 20% din nevoia zilnica si de doua ori continutul de potasiu dintr-o banana mare.

-Usturoi- contine vitamina C, B6, seleniu, magneziu, potasiu, calciu, mangan, flavonoide si alicina. Alicina ofera proprietati antibiotice, antivirale. Este renumit pentru abilitatile sale de de scadere a colesterolului si a tensiunii arteriale in mod natural.

Pateu de ardei (ardei, roşii uscate, migdale, usturoi, curry, nucşoară)

-Migdale- contin o combinatie ideala de grasimi: monosaturate impreuna cu polisaturate. De asemenea, sunt bogate in vitamina E (un antioxidant puternic si eficient) si magneziu, fiind in acelasi timp si adevarate surse de proteine si fibre. Consumarea a catorva migdale pe zi intaraste sistemul imunitar, prevenind aparitia asteniilor si a anemiilor.

Humus (pateu de năut) (humus, măsline, usturoi)

-Naut- Conținutul ridicat de proteine al năutului este perfect pentru persoanele care doresc să înlocuiască carnea roșie în dieta lor. Năutul este de asemenea bogat în fibre, ceea ce ajută la scăderea colesterolului. Fierul din boabele de naut produce energie, iar magneziul sporeste cantitatea de enzime care produc antioxidanti.

Paste cu ciuperci (paste integrale, ciuperci, usturoi, ulei de măsline, parmezan vegetal, condimente)

-Ciuperci- bogate in proteine, fier, potasiu, acid folic. Ciupercile contin si vitamine precum A, B1, B2, C, D. Dintre toate legumele existente pe Pamant, despre ciuperci se spune ca ar fi cel mai bun substitut pentru carne. Au gustul si toate celelalte calitati ale carnii, doar ca le lipseste colesterolul rau 🙂

Orez cu tofu (orez basmati, tofu, ciuperci, roşii, ceapă verde, condimente)

-Tofu- produs din boabe de soia, bogat in proteine si fier. Este o sursa buna de calciu si seleniu si lupta impotriva bolilor de inima.

-Ceapa verde- “medicamentul primaverii” – scade glicemia, reduce tensiunea sângelui, scade riscul dezvoltării cancerului de colon şi a altor tipuri de cancer; scade colesterolul şi reduce inflamaţia. Toate aceste se datorează faptului că, este săracă în calorii, nu are colesterol, sodiu şi grăsimi.

Quinoa cu legume (quinoa, dovlecel, vinete, ardei, ţelină, morcovi, condimente, ulei de măsline)

-Quinoa- proteina furnizata de quinoa este una completa, aigurand toti cei noua amino acizi esentiali. Proteinele din quinoa sunt mai usor de digerat decat cele din carne. Este si o sursa buna de mangan, magneziu, cupru, fier si fosfor (potasiul si magneziul ajuta la circulatia optima a sangelui, prevenind ingrosarea arterelor).

Surpriză cu ciocolată (caju, seminţe de cânepă, miere, prune uscate, ulei de cocos, cacao pură)

-Caju- nucile caju au o cantitate mare de grasimi sanatoase, monosaturate cum ar fi acidul oleic, prezent si in valorosul ulei de masline, care ajuta la diminuarea nivelului de cholesterol rau – LDL si cresterea nivelului de colesterol bun – HDL. Totodata, cantitatea mare de magneziu si antioxidanti contrinuie la reglarea tensiunii arteriale si scade semnificativ riscul de boli cardiovasculare.

– datorita continutului mare de fosfor, calciu si magneziu, consumul regulat de nuci caju intareste sistemul osos si ne mentine dantura sanatoasa mai mult timp.

-Prune uscate- bogate in antioxidanti, beta-caroten, potasiu, fibre, vitamina C. Ajuta tranzitul intestinal si astfel scade riscul aparitiei cancerului de colon.

-Ulei de cocos- desi relativ nou in Romania si destul de rar intalnit, a fost folosit de catre comunitatile din zonele tropicale, inca de acum 4000 de ani. Ajuta la imbunatatirea sistemului digestiv si la o mai buna absorbtie a mineralelor, vitaminelor si aminoacizilor.

– Este foarte popular printre atleti deoarece contine mai putine calorii decat alte uleiuri vegetale, continutul sau de grasime este convertit rapid in energie si nu duce la acumularea de grasime in artere si inima. Sporeste rapid nivelul de energie si enduranta, si deci performantele sportive.

Creole (fulgi de ovăz, nuci, seminţe de floarea soarelui, vanilie, seminţe de in, miere, germeni de grâu, roscove)

-Fulgi de ovaz- contin fibre insolubile, care lupta impotriva cancerului, adica dilueaza carcinogenii din intestine, si fibre solubile, care reduc nivelul colesterolului rau. Este o sursa buna de elemente nutritive, precum vitamina E, zinc, seleniu, cupru, fier, mangan si magneziu. De asemenea, ovazul este o sursa buna de proteine.

-Roscove- o bogata sursa de vitamine si minerale (in special de calciu), precum si unele oligoelemente. Este un inlocuitor bun pentru cacao, avand numeroase beneficii in comparatie cu aceasta:
– nu contine cofeina – imbunatateste digestia – scade nivelul colesterolului din sange – actioneaza ca un antioxidant

De ce va recomand sa mergeti la Timisoara Business Days 2012? Incepand din 29 martie! Pen’ ca:

Pentru ca incet incet creste si mediul de biz local, chiar daca ora exacta se da de la Bucuresti.

Iar seria nationala de evenimente Business Days contribuie mult la intarirea lui.

Mergeti sa interactionati cu oamenii, ca impreuna se realizeaza mai multe decat solo!

De la bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, am auzit o vorba:
si numai daca te freci de domni, o sa te domnesti putin!

Felicitari Laszlo si tuturor participantilor!

Programul conferintelor si lista invitatilor Timisoara Business Days 2012, le gasiti la acest link.
Vorba lui Bleau, 4 conferinte, 16 workshop-uri, peste 500 de participanti.

Clip australian 5mins, despre unele carnuri din magazine si ce lipici/chimicale au in ele

OK, trecem peste procentul de validitate al textului de mai jos, stie toata lumea ce contin mezelurile.

Buba e alta, ca statul trebuie sa joace un rol de politai, intre toate firmele.
Politati care de fapt e platit de “hot”.
Viitorul suna bine nu?
Spune-ti parerea, tu ce solutie vezi, macro-economic vorbind?

Vedeti cum carnea macra este de fapt facuta din resturi lipite intre ele!

Un reportaj socant realizat de cei de la Australia’s TodayTonight TVshow despre lipiciul introdus in carne dezvaluie secretele murdare din aceasta industrie. Iar, daca folosirea acestor enzime – asa-numitul meat glue – este practicata in Marea Britanie, probabil ca asa se face peste tot. Daca le vezi in galantare, esti convins ca ceea ce cumperi sunt bucati de carne macra. De fapt, sunt resturi de carne tinute laolalta de acest lipici. Vita, porc, peste, orice… Ceea ce este grav este ca, odata gatita, te expui bacteriilor continute de bucatile de carne lipite…
Pudra alba vanduta la kilogram este secretul murdar din industria carnii. Lipiciul acesta face ca resturi de vita, miel, gaina sau peste, ce de obicei sunt aruncate, sa devina ceva ce pare o bucata de carne macra. Restaurante si macelari pot vinde asa ceva. Uimitor este ca pana si bucatari profesionisti nu pot face diferenta odata gatita aceasta carne din resturi.
Ce este transglutaminase
Lipiciul pentru carne este o enzima sub forma de pudra, derivata din plasma din sangele vitelor si porcilor. De asemenea, contine si maltodextrin si sodium caseinate, o proteina din lapte.

Clip via Florin F.
Poza.

Te invit la o lansare de carte, sambata, Timisoara, om ce-l apreciez, Mihail Neamtu – Zeitgeist: tipare culturale si conflicte ideologice

Va ziceam eu mai demult despre Mihail Neamtu.
Si daca tot il apreciez, va invit la BookFest, la lansarea cartii lui.

Detalii:
Adevărate exerciţii de admiraţie, eseurile derutează la prima vedere prin eterogenitate. Mihail Neamţu este un „extremist de centru“ neliniştit şi curios, atent la parfumul vernacularului şi atras de promisiunile universalului. Dincolo de eclectismul ei, această carte conturează o perspectivă creştin-democrată care proclamă dimensiunea publică a binelui, a frumosului şi a adevărului. Mihail Neamţu ne invită să apreciem virtuţile şi limitele democraţiei la „firul ierbii“, fără a uita că viaţa omului se desfăşoară nu numai pe orizontala exteriorităţii, ci şi pe verticala interiorităţii. Prof. Aurelian CRĂIUŢU -Universitatea Indiana, Bloomington

Am vorbit de câteva ori despre noua şcoală de gândire a dreptei. Formula a părut pretenţioasă. Nu voi descuraja şi o voi susţine în continuare. Această carte fundamentează speranţa mea. Autorul surprinde structura esenţială care leagă faptele, le structurează, le dă un sens. Grila prin care priveşte realitatea românească de azi este rezultatul unor acumulări culturale succesive, în care predomină evidenţierea rădăcinilor creştine ale lumii occidentale. Nu întâmplător, Mihail Neamţu s-a afirmat ca unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai doctrinei creştin-democrate. Prof. Valeriu STOICA -Universitatea din Bucureşti

De la Carturesti citire.