Povestea vasului crăpat
>
> O femeie bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate.
> Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu împerfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
> După doi ani de aşa zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor: Mă simt atât de rusinat, pentru ca această crăpătură face ca apa sa se scurgă pe tot drumul până acasă!
> Bătrâna a zâmbit, Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa.
> Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile şi defectele ne fac viaţa împreună atât de interesantă şi ne răsplătesc atât de mult! Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este bun în ea!
> Crăpătura vasului nu înseamnă sfârşitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!
Sursa poza.
E un text de sute de ani, scris de unul din Sfintii Parinti.
Putin anti prezenta atitudine de 150% non violenta. Dar de cand “modernintatea” a adus doar bine?
Oricum nu sunt eu in masura sa dau sfaturi despre educatia copiilor, deci va las in seama …
Luaţi aminte, voi , cu dinadinsul, la cele ce s-au zis, ca să daţi învăţătură copiilor voştri, din tînără vîrstă. Că zice înţeleptul : „Cela ce iubeşte pe fiul său, varga să nu o cruţă, ci îl pedepseşte pe el din tinereţe, ca , la bătrîneţile lui, să aibă odihnă.” Că se zice , la întîia Carte a împăraţiilor aşa : „ A fost în Ierusalim un oarecare preot, anume Eli, smerit şi blînd, plăcut lui Dumnezeu, la tot lucrulul bun. Şi acesta avea doi fii şi văzîndu-i pe ei că umblă rău, nu-i certa, nici nu-i oprea, nici nu-i învăţa să se teamă de Dumnezeu, şi nu-i pedepsea cu toiagul, ci îi lăsa pe ei în voia lor, iar ei, în nebunie şi nepedepsire fiind, făceau toate răutăţiile. Deci, a zis Dumnezeu, lui Eli, tatăl lor : „ De vreme ce nu ai învăţat pe fii tăi, vor muri ei de sabie. Şi tu însuţi şi toată casa ta va pieri acum, pentru fiii tăi, pentru că nu i-ai înăţat pe ei să se teamă de Dumnezeu.” Că, măcar că a fost mulţi ani preot în Israil şi după plăcerea lui Dumnezeu a vieţuit, însă, de vreme ce de fiii săi, nu s-a îngrijit, pentru aceea, rău a pierit. Auzit-aţi, oare, fraţilor, cum a făcaut Dumnezeu lui Eli în Legea Veche? Dar ce vom pătimi noi, cei ce sîntem în Legea Nouă, dacă nu vom învăţa pe fii noştri, spre bine ? Pentru aceasta şi Sfîntul Ioan Gura de Aur zice : „ Cel ce nu-şi învaţă pe fii săi, să fie înţelepţi, acela, mai amar decît tîlharii, se va osîndi, că tîlharul omoară trupul, iar, acela, sufletul.” Însă, voi, fraţilor şi fiilor iubiţi, învăţaţi pe fii voştrii din tinereţe, la toată legea lui Dumnezeu şi la obiceiul cel bunca, primind frica Domnului, să nu vă întristeze pe voi la bătrîneţile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii răi, apoi să nu cruţi varga ta. Fraţilor, învăţaţi pe fiii voştri să se teamă şi să părăsească obiceiurile cele rele, ca să nu pieriţi rău. Şi voi, preoţii, învăţaţi pe fiii voştri, cei duhovniceşti, legîndu-i prin canoane. Că, dacă voi nu-i veţi lega aici, apoi, vă aşteaptăpe voi legăturile nedezlegate. Iar, pe copiii voştri să-i învăţaţi, pedepsindu-inu numai prin cuvînt, ci şi cu toiagul, ca. Acum, să nu pătimiţi ruşine de la oameni, pentru dînşii, iar în veacul ce va să fie, osîndă, dimpreună cu dînşii. Dar aceasta nu numai preoţilor se cade, ci şi tuturor creştinilor, ca adică să-şi înveţe pe fiii lor spre bine.
Nu e uşor să fii credincios, nu e uşor să ştii ce înseamnă să fii credincios şi, cu atât mai mult, nu e uşor să te porţi ca şi om credincios. Deşi lucrurile sunt foarte simple, poate că tocmai în simplitatea lor constă greutatea.
Preasfinţitul Sofian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei
Ii multumesc Pr. Constantin Necula pentru ca a contribuit si la dezvoltarea mea, dupa ce ne-am intalnit in Timisoara prin martie cred, 2011.
Pana cand o sa-l ascultati live in Sibiu unde slujeste, va invit sa ascultati un moment cam rar intalnit, o adresare catre o adunare de penticostali.
Foarte frumoase cuvinte.
Daca vreti mai multe despre Pr, gasiti in Formula AS la acest link. Clip 40′
Baptisti, adventisti, penticostali?
Suflet.
Multa lume foloseste cuvantul, fara sa creada in El, sau fara sa stie ce inseamna.
Nici eu n-am habar mult, da’ citind de la altii, am aflat ca are niste puteri inimaginabile pentru mintea noastra.
El fiind limitat doar de trupul asta de pamant din care suntem facuti.
Astfel, in momentul in care el se va desprinde de trup, noi vom avea acces la toate puterile lui.
Inventia SuperMan a fost mic copil, pe langa ce-o sa putem face noi :).
Insa, pentru a fi pregatiti pentru acel moment, si a fi in stare sa-i stapanim toate puterile, Dumnezeu vrea sa ne pregateasca, prin anumite infranari.
Stiti si voi, nu fa aia, nu fa aia, si cealalta.
Ca altfel, sigur vom pati ca-n clipul de mai jos de 1 minut, in momentul in care vom avea acces la puterea sufletului! 🙂
Spor la invatat si voo, ca mult avem de lucru!
Cristi China e un Om cu cuvant greu in onlineul romanesc, pe care-l respect.
Pentru copiii + familia ce o are si pentru ceea ce face frumos.
Ieri a scris un articol zambaretzo chintesential despre ce inseamna sa ajuti un om, cand iti dai cu parerea.
Nu-s cuvintele cele mai crestinesti, dar esenta e minunata.
(Cristi astept cu interes un articol despre feed-forward 🙂 )
Dupa articolul lui, veti gasi o paralela, despre ce vezi cand te uiti la un om, scrisa de un mare parinte al omenirii, ce-a vietuit pe Muntele Athos pana in 1994, Pr. Paisie Aghioritul.
Despre feedback nu are rost să discutăm, căci, presupun, toți știți ce înseamnă în contextul ăsta 2.0 în care ne scăldăm noi. Eventual doar să menționez pe scurt, gen peluză, că s-ar traduce molcom prin io zic ceva și tu îmi spui ce părere ai și uite așa discutăm și ne feedback-uim de foioioi. Cam așa ceva. V-ați prins.
Cristi China Birta si minunile lui
Aș vrea să analizăm (vorba vine…), însă, o declinare a feedback-ului, o protuberanță comportamentală, o excrescență ontologică. Pe care am numit-o, în lipsă de altceva, feedcur.
Feedcur-ul s-ar putea defini (căci orice termen trebuie definit, vorba marelui gânditor pe care nu l-aș numi de frică să mă creadă lumea altceva decât aș vreau eu să mă creadă) ca acea atitudine unidirecțională în care un emitent de judecăți (vorba vine…) de valoare (vorba vine…) crede că a dialoga înseamnă să ridici standardul discuției la un asemenea nivel de imprecații/invective/sudălmi/ocări/suduituri și, mai rar, înjurături, încât celălalt (preopinentul potențial, dar niciodată manifestat, cum ar veni) se simte în imposibilitatea de a-și găsi resurse pentru a-și căuta cuvinte pentru a răspunde pentru a comunica bidirecțional.
Altfel spus, feedcuriștii sunt acei irefutabili viețuitori ai spațiului 2.0 (dar nu numai, firește) pentru care ”Măăăăh, morții mătii, adică io îți zic că tu nu scrii bine și vreau să te ajut, jeg uman ce ești, și tu, %&^#!$^% cu ^&#@^#*&@ ca daca iti &*(&^%$ apoi ^&^*%^%$^%”. Iar tu, firește, ești într-o culpă implicită căci nu ai înțeles că ce îți dă el este feedback. Din partea cu care gândește cel mai des. Adică curul. De unde (aș putea zice recte, dar în acest context…) feedcur.
Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc o zi cu mult feedback.
Gandurile in raport cu felul omuluiPr. Paisie Aghioritul. sursa
Dacă întrebi o muscă: „Sunt flori în latura aceasta?” -, ea îţi va spune: „Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurăţii”, şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat.
Pr. Paisie Aghioritul
Dar dacă vei întreba o albină: „Ai vazut vreo necurăţie în latura aceasta?” -, ea îţi va spune: „Necurăţie? Nu, nu am văzut nicaieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare” – şi îţi va enumera o gramadă de flori de gradină şi sălbatice.
Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă… După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, alţii cu musca.
Cei care seamănă cu musca, în orice situaţie, caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine.
Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există.
Omul stricat, stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le vede anapoda.
În timp ce acela ce are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gândul cel bun.
Anul trecut l-am alergat!
Anul acesta il sprijinim!
De ce sa vii?
iti maresti increderea in tine. Voluntariatul te face sa te simti mai bine in pielea ta. Cateva ore de voluntariat iti genereaza emotii pozitive. Sunt si studii ce spun asta 🙂 link.
ai un context unde poti sa-ti ajuti prietenii ce o fac deja, sau te vei simti bine alaturi de prietenii cu care vii
cunosti oameni noi si interesanti, ce impartasesc valorile si interesele tale
iti imbunatatesti CV-ul cu o experienta noua. Orice angajator apreciaza oameni ce au experienta si in voluntariat. Vei primi o diploma frumoasa!
poate inveti lucruri noi, ce pana acum nu le-ai mai facut.
sau pur si simplu iti place prezenta intr-un mediu de oameni ce traiesc sanatos si iubesc miscarea
vei primi un tricou unic al evenimentului care sa-ti aduca aminte ce emotii frumoase ai simtit
Iti plac gadget-urile? Device-urile? 🙂 toata lumea o sa aiba statii radio pentru comunicare.
vei percepe alergarea din mijlocul actiunii. Sanse mari sa te indragostesti de ea! Eu inainte sa
Splendoarea traseului
alerg un maraton oficial, am fost spectator la cel de la Viena. Tu ai sansa sa te implici!
participarea GRATIS la o petrecere faina in acel weekend
De ce e nevoie de oameni?
Treaba e usoara, dar e nevoie de multe brate.
prezenta in punctele de control ca observator
“bucatar” care sa taie banane, portocale, si ce mai primesc concurentii pe parcurs 🙂
ajutor la organizarea zonei de start/finish
fotografi pe traseu
munca de secretariat, la inregistrarea participantilor
Punct realimentare pe traseu
E nevoie de 2 tipuri de voluntari.
Care sa doarma in cort, sau care sa doarma jos in statiune.
Traseul maratonului e in muntii Cernei, pe drumuri si poteci forestiere. Link detalii.
Cei care vor dormi in corturi, sunt amplasati pe traseu, la punctele de revitalizare.
Ceilalti vor fi in zona de start/finish.
Cand?
Te rog confirma-ti prezenta pana vineri 18 mai.
O sa avem o intalnire de instructaj in Timisoara, candva pana marti 22 mai.
Obligatoriu prezenta in Herculane de vineri 25 mai.
Vineri seara va avea loc ultima intalnire de instructaj.
Transport si cazare trebuie sa rezolvam singuri.
Eu fac lista si in f. de cine vine, plasez lumea in masini, urmand sa ma interesez si de cazare.
Contact: cata(@)petru.ro sau 0723 209 715
Multumesc de ajutor!
Mai jos o selectia de poze de anul trecut, iar colectia completa, o gasiti la acest link.
Ne-intentionat s-au legat aceste 2 informatii deodata 🙂
Te rog, daca stii pe cineva interesat de achizitia BMW-ului meu ingrijit, da mai departe informatia. Toate detaliile le-am pus la acest link: cata.petru.ro/bmw
Separat, dintre toate mesajele inutile ce le forwardeaza lumea pe internet, am primit unul ce merita.
(cat rau imi/iti faci forwardand mesaje inutile afla la acest link)
PS si daca sunt inventii textele de mai jos, mesajul din imagini e valabil 🙂
Sa ai o saptamana cu spor!
Nici macar ateu nu te poti declara, daca n-ai habar ce inseamna Ortodoxia.
De ce-o popularizez?
Pentru ca in propriu-mi trecut m-am facut de ras avand pareri despre religie fara sa am habar cu ce se mananca.
Si-mi asum trecutul meu rusinos, de bagator de seama chibitzar. Imi doresc sa fie cati mai putini cum am fost eu.
Pentru ca la fotbal, agricultura si religie ne pricepem toti, nu?
Ei bine nu! Salut deschiderea in Timisoara a scolii primare ortodoxe Sfantul Antim Ivireanul, sub patronajul Arhiepiscopiei. (aveti detalii complete, tarife, dotari, cand, cum la ei pe site).
Da, perfectibila activitate, sunt convins, ca orice lucrare omeneasca, insa un pas inainte.
Iar despre viata Sfantului Antim Ivireanul, va rog ziceti-mi si mie ce inseamna c-a facut prima carte tipărita cu litere mobile din lume avand caractere arabe?.
Invatam si noi istorie? Detalii despre viata + ce minunatii a facut in Romania prin 1700 aveti aici si aici.
Va las cu un citat din Plesu, ce vi-l dadeam acum un an, complet e aici, despre educatia religioasa:
… Imi e, totusi, imposibil sä inteleg pe ce se bizuie alergia unora la ideea insasi a unei educatii religioase cuviincioase. ….
… E un principiu pedagogic aiuritor. Daca toti copiii ar fi invitati sã aleaga „liber” intre scoala si joaca, probabil ca majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se gasege nimeni care sä protesteze ca bietii elevi sunt obligati la o disciplina pe care n-au ales-o de bunavoie? Faptul de a invata ce inseamna liturghie, impartasanie,euharistie agnet, spovedanie, icoana s.a.m.d nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire…..
… Cat trebuie sa fii de simplificat launtric ca sa nu percepi amploarea nelumeasca a reflexiei teologice, a efortului ascetic, a aspiratiei ultime?….
Mie nu-mi vine decat sa strig cu patos, trezirea!
Articol original aici.
Da, suntem moderni și emancipați. Cu siguranță am învins natura, chiar dacă vorbim tot mai agramat și acultural. Utilizăm cu dexteritate instrumente noi. Magazinele debordează cu produse ieftine și performante. Tehnologii de ultimă oră oferă, astăzi, rezultate amețitoare. Găsești în case altminteri modeste telefoane cu funcții video & GPS sau plasme TV revoluționare. Avansăm, consumăm, progresăm, depășim bariere și, într-o creștere logaritmică, părem să cucerim universul.
Privite în sine, meritele rațiunii matematice sunt incontestabile. Este însă această aventură faustică a Occidentului și o experiență suficientă sieşi?Ne Avem oare acces mai uşor la cunoașterea de sine? Știm oare mai multe despre pulsiunile adânci ale psihicului uman? Suntem capabili să definim mai precis granița între umanitate și animalitate? Ne putem controla mai bine poftele stihiale? Înțelegem cu adevărat resorturile urii? Mai facem diferența între bucurie și plăcere? Dar virtutea carităţii o mai practicăm? Există, în viețile noastre, un loc pentru miracole și nevăzut? Cum interpretăm moartea și suferința?
Sunt întrebări greu de ocolit pentru cei care încă mai cred, mai speră și încă mai iubesc. Între Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare și noaptea Învierii, pătrund în mintea noastră o sumedenie de imagini stranii extrase din textele sacre ale creștinismului universal. Sute de milioane de oameni pe întreg mapamondul recunosc în moartea lui Iisus o catastrofă a istoriei antice – nu doar o anomalie morală asemănătoare condamnării lui Socrate, ci un eveniment teologic care, practic, resemnifică întreaga condiție umană.
Cel inocent, părăsit de apostoli și abandonat – cel puțin în aparență – de către Dumnezeu, ajunge să fie răstignit în marginea cetății. La capătul unei veritabile apocalipse a urii verbale orchestrată de fanatismul religios al Ierusalimului şi birocraţia oarbă a Romei, violența fizică năpădește asupra trupului nud, slăbit și lipsit de orice apărare al lui Iisus. Imnele bizantine merg mai departe şi vorbesc despre participarea plină de compasiune a întregului cosmos, văzut şi nevăzut, la drama Fiului lui Dumnezeu…
Chiar dacă, noi europenii, am abolit între timp pedeapsa cu moartea, greşim dacă vom crede că batjocura și scuipatul, tortura și deriziunea sunt apanajul unor „culturi primitive”, străine de lumea noastră. Secolul XX are toate atributele pentru a primi titlul de „cel mai sângeros veac” al istoriei europene. Dispreţul gratuit, plăcerea etichetării, demenţa umilirii celui fără vină – iată doar câteva elemente din ritualul dezumanizării găzduit la Treblinka şi Solovki, la Piteşti şi Dachau.
Resentimentul are gradaţii infinitezimale. Culorile urii descrise de Evanghelii sunt vii prin cruzime şi reci prin indiferenţă.
Ne este oare plăcerea destestării aproapelui atât de străină? Cât de încreştinat poate fi poporul care, într-un context paremiologic comparativ, se laudă cu următoarea zicală: „să moară şi capra vecinului”? De ce oare invidia alimentează uri imposibil de stins între familiile noastre? Până unde merge reflexul de politeţe şi cum se naşte încrâncenarea, împietrirea inimii şi duşmănia? Am fost vreodată martori la condamnarea, pe nedrept, a unui seamăn inocent? Suntem cu totul străini de practica delațiunii (contra-cost) asumată de Iuda? Dar lașitatea și potopul de frici din inima lui Petru? Ne-am spălat cândva pe mâini, precum Pilat din Pont, prefectul roman sceptic şi populist, dezinteresat sub raport politic să mai rostească adevărul despre Barabas? Păstrăm oare viu în inimă sentimentul dreptăţii, aşa încât sentinţele arbitrare acordate celor săraci şi fără putere să ne indigneze?
La toate aceste întrebări privind căderea firii umane și demonismul acut al urii, răspunsul trebuie căutat în atitudinea lui Iisus. Pe Cruce, pironit cu o coroană de spini, Fiul nu predică valori sentimentale, ci se roagă din Psalmul 22. Lovit cu suliţa în coaste, Iisus nu citează din „charta drepturilor omului”, ci preferă tăcerea. Abandonat de ucenici, El încă aşteaptă. În faţa morţii, prevalează curajul. În locul laşităţii, descoperim demnitatea. În locul urletului gregar şi al hărmălaiei zglobii, Iisus ne învață vorbirea în şoaptă.
Toate acestea se petrec sub chipul zdrobit al Iubirii infinite – dragostea pe care, răcoriţi şi luminaţi de minunea Învierii, merită s-o redescoperim.
Povestea vasului crăpat
