Articolul de mai jos a fost scris in 2005, la moartea tatalui ei, Ion Mociornita. Aparut in Cotidianul atunci.
Esenta… cuvintul dat era lege, o stringere de mina, contract si onoare.

Vineri noapte a incetat din viata tatal meu, Ion Mociornita, ultimul descendent al unei familii de industriasi pentru care cuvintul era lege, o stringere de mina, contract si onoare, nume de familie. Moartea, acest hot care intra in viata tuturor la orice ora din zi sau noapte, a luat cu ea cel mai nobil si generos om pe care am avut onoarea sa il cunosc.

M-am nascut dupa ce el a iesit din inchisoare. Imi spunea des: “Viata mea s-a terminat cind s-a inchis usa de la Jilava in urma mea”. Unii copii erau dezmierdati cu povesti cu zine si feti-frumosi. Continue reading →

Exista organizatii spre care poti sa-ti indrepti banii daca vrei sa faci fapte bune. (in curand o sa fac niste sugestii)
Dandu-i efectiv pe strada, in general se poate intampla si ce vezi in articolul de mai jos.

Indreptandu-i spre organizatii, parerea mea e ca sunt mai chibzuit folositi.

Articol  via HotNews.ro in Adevarul.
Secretul cerşetorului milionar prins de poliţie cu plasa plină cu bani
Loredana Udrescu, Larisa Tătar; studente la jurnalistică
* Vineri 7 ian 2011

Click pe foto pentru galerii poze.

Este cunoscut cu porecla „Pisică” şi cerşeşte pe străzile Timişoarei. Spune că adună zilnic până la 150 de lei. Acum doi ani Poliţia Comunitară l-a prins cu o plasă plină de bancnote. În total, cerşetorul avea la el peste 35 de milioane de lei vechi. De 17 ori a fost amendat pentru cerşetorie!

Cerşetorul milionar de pe străzile Timişoarei a cumpărat o plasmă unui barman şi s-a relaxat la SPA

Click pe foto pentru galerii poze.

Numele lui este Ion Rădulescu şi secretul lui este respectul. Deşi cerşetor, a câştigat stima celor care îl cunosc. Pentru că face bani frumoşi îşi permite să ofere cadouri scumpe. Lui şi altora. De sărbători şi-a făcut cadou un concediu la SPA, în Banatul Montan. Unui barman i-a cumpărat o plasmă.

Dincolo de senzaţional

Dincolo de aceste extravaganţe pentru un cerşetor este povestea pe care o spune mâna întinsă a lui „Pisică”. Tânărul este cerşetor de când se ştie. Spune că nu a furat niciodată, iar personalitatea sa caldă îi face pe oameni să-i pună în palmă exagerat de mulţi bani.

Continue reading →

Comunitatile musulmane din Europa starnesc dezbateri periodice cu privire la compatibilitatea Islamului cu democratiile occidentale. Astfel, aproape jumatate dintre francezi si germani considera ca prezenta musulmanilor reprezinta o mare amenintare pentru identitatea tarilor lor, dezvaluie un sondaj realizat de IFOP (Institutul Francez de Opinie Publica) pentru Le Monde.
Via HotNews.ro, in Le Monde

Apropos si de studiul acesta al CNN-ului:
Mohammed, cel mai des intalnit nume in Anglia la bebelusi.

Sau de ce spunea Neagu Djuvara aici:

Proiectul european vi se pare viabil, dat fiind modul în care a răspuns UE crizei economice?

Dacă introduc cumva şi Turcia în Uniunea Europeană, atunci acest proiect nu mai e viabil deloc. Mă surprinde că unii politicieni europeni îşi pot închipui că Europa se poate întinde până în Iran. În plus, mai aduci în Europa vreo 70 de milioane de musulmani, după ce aici mai sunt vreo 25 de milioane. Prin urmare, continentul nostru va deveni majoritar musulman. O sută de milioane de musulmani în Europa înseamnă o sută de milioane de credincioşi practicanţi. Pe continentul nostru nu cred că sunt o sută de milioane de creştini practicanţi… Devenim minoritari.

Completare ulterioara:
Multumesc Adi pentru clip.
Cateva minute ce se bazeaza pe statistici de luat in calcul, ce demonstreaza cum datorita faptului ca noi crestinii nu facem destui copii + datorita imigratiei musulmane, lumea occidentala va deveni musulmana in 30-50 de ani.

Urmariti prezentarea in full-screen, click pe Meniu, in stanga jos, si apoi FullScreeen

JWT: 100 Things to Watch in 2011

Multumesc Dragos Novac!

Sa vorbesc cu oamenii des! Chiar si colindul pe mail e putin.

… Suntem inca o Romanie a miilor de minute de telefonie mobila de care nu avem neaparata nevoie, numai daca ar fi sa ne gandim ca tot grabiti am ramas la sfarsit de an. Ne multumim sa trimitem un sms la toate numerele din agenda, in loc sa schimbam doua vorbe cu fiecare om in parte. Si asa scapam “mai ieftin” cu un mesaj grabit trimis tuturor celor care ne-au fost aproape peste an, uitand ca la fel de ieftin il priveste si cel ce va citi mesajul pentru ca o va face pe masura efortului depus de cel care apasa doar un buton pentru cateva sute de urari. ….

Text complet Iulian Toma, AdPlayers

multumesc Laura Ruxanda

In Dilemaveche

Dilemele din viețile oamenilor

– interviu cu Cosmin ALEXANDRU, președintele Asociației „Erudio” –

De ce aţi ales tocmai acest nume care pare abstract şi oarecum elitist, Erudio?

Cred că aţi surprins foarte bine locul din care am plecat. Am plecat de la nevoia noastră ca oameni, ca manageri, să ne împrietenim cu lucruri care pînă atunci fuseseră mai curînd abstracte şi care ţin de latura culturală a procesului educativ prin care am trecut – şi în familie, şi în şcoală, şi în facultate. După ce am luat contactul cu societăţile vestice, am descoperit că ne lipsesc, în felul de comunicare şi relaţionare, tuşele calde, autentice şi care să transmită cu adevărat ceva. Ne-am pus problema cum am putea să răspundem acestei nevoi şi am creat modelele cu care Erudio a plecat la drum: scriere creativă, tehnici teatrale, vorbire in public, dialog şi dezbatere şi, nu în ultimul rînd, branding personal. Am încercat să „dezabstractizăm” nişte lucruri care păreau foarte departe; „erudiţia” părea un concept foarte accesibil cîtorva, puţini – şi cu un tip de efort care nu era din lumea noastră. Noi nu ne-am propus să devenim nişte erudiţi peste noapte, ci pur şi simplu să aducem nişte elemente de cultură, de cunoaştere – cu care lumea afacerilor nu era neapărat obişnuită – în lumea relaţiilor noastre de zi cu zi. Avantajele pe care le căpătăm nu ţin doar de lumea afacerilor – pentru că ne schimbăm şi relaţiile cu familia, cu prietenii, cu oamenii care ne sînt aproape.

După 5 ani, vi se pare că aţi avut succes?

Nu mi se pare. Sînt convins. Nu pentru că aşa cred eu, ci pentru că oamenii care au trecut pe la noi ne spun după aceea că viaţa lor se schimbă, şi ne întîlnim la diferite evenimente, şi aflu de la ei că au trecut printr-un anumit tip de îmbogăţire culturală şi sufletească la care nu mai sperau după ce au trecut prin parcursul educativ formal. Noţiunea de leadership creativ pe care am lansat-o şi pe care am înzestrat-o cu conţinut s-a referit mai degrabă nu la creativitatea „artistică” – înţeleasă îndeobşte ca „design” ori „publicitate” ori altceva – ci la creativitatea interioară: ce poţi face cu ce ai în tine? Ce mai trebuie să pui în tine în aşa fel încît tu în primul rînd să fii bucuros şi apoi să îi bucuri şi pe cei din jur? N-are legătură cu vreun domeniu sau altul, ci doar cu felul în care tu, ca persoană, înţelegi să te umpli cu lucruri bune.

Vă adresaţi unor manageri de vîrf. Sînteţi elitişti?

Sîntem elitişti, dar nu în privinţa funcţiilor sau a poziţiei sociale, ci în privinţa pretenţiilor pe care vrem să le avem de la noi. Vrem să ne trăim viaţa – şi să încercăm să creştem şi alţi oameni în acelaşi sens – cu anumite standarde şi valori. Adică să hotărîm ce e important pentru noi, cum anume putem să nu ne dezamăgim pe noi şi pe cei din jur şi să înţelegem cum putem fi mai buni în felul în care am văzut noi pe lumea asta că oamenii pot fi mai buni. Venim totuşi dintr-o istorie personală care n-a favorizat foarte mult acest lucru. Societatea românească n-a oferit – nici înainte de 1989, nici după – nişte modele foarte clare şi consistente. Fiecare ne-am ales modelele mai mult după ureche. Elita românească a fost decimată, eliminată la propriu, fizic – a fost foarte greu ca ea să se reconstruiască în perioada comunistă şi a fost şi mai greu ca ea să se exprime după 1989 şi să se constituie într-un model solid. Atunci, sîntem elitişti din această perspectivă: avem pretenţii de la noi şi vrem să ne construim nişte repere de valoare pe care să le putem susţine.

Continue reading →

Complex imho, dar frumos.
Idei din articol:
– Daca ne pierdem simtul umorului, am iesi din istorie. Bascalia nu e umor.
– Despre oamenii buni din tara: Bucăţelele acestea de ţesut sănătos trebuie să se adune. Trebuie să se adune ca să facă întregul sănătos.
– Despre unii intelectuali, citat din Tutea: „Domnule Ţuţea, sunt personalităţi?”. „Măi, ăştia sunt asistenţi universitari. Personalitatea se jertfeşte. Când i-ai văzut tu pe ăştia să se jertfească?”

Via HotNews in Adevarul

In această viaţă este „în turneu” în România, după cum însuşi mărturiseşte, dar a găsit răgazul de a se opri puţin şi pe la „Adevărul”. Ca în fiecare an, înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Este Dan Puric, actorul, regizorul şi oratorul care umple săli de spectacole. Uneori stârneşte rumoare, alteori nervozitate în spaţiul public, însă de fiecare dată când vorbeşte captează atenţia auditoriului. Incontestabil, Dan Puric trezeşte mult interes şi cucereşte cu verva sa. „La masa Adevărului” s-a revoltat, a spus lucruri incomode şi – poate – susceptibile de nuanţare, dar a oferit cititorilor, cu generozitate, un exerciţiu de conştiinţă. Dan Puric a fost şi rămâne tonic, incitant şi molipsitor în râvna sa faţă de teologia trăită.

„Noi n-am luptat pentru fuga din ţară”

„Adevărul”: S-a schimbat ceva în România de la ultimul nostru dialog, din decembrie 2009?

Dan Puric: Nu numai că nu s-a schimbat nimic, dar lucrurile s-au agravat. Oricum, în noul lagăr neocomunist, noi trăim un timp istoric relativizat. Adică trăim o simultaneitate unde trecutul nu mai are importanţă. Şi nici viitorul. Este un fel de „Trăieşte-ţi clipa şi aia este!” Memoria este exersată, cel mult, până la ziua de ieri sau până la ce-am făcut azi-dimineaţă. Am constat un lucru teribil. E o eroare – nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata şi văd că omul a murit în ’45 zic „A fost fericit!” După ’45 încolo a venit viitorul şi a fost o involuţie, o cădere în timp extraordinară. Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace. Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupaţiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, aşa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică” din istorie. Foarte bună remarca.

Citiţi şi:

Dan Puric va juca într-un spectacol şocant, la Ploieşti

Asta pare a fi percepţia generală…

Nu. Clasa politică e criminală, inconştientă şi deci ea a jefuit. Să gândim în termeni economici! Hai să nu trântim aşa anumite chestii – cu datoriile plătite, cu trei miliarde de dolari pe care puteam să le recuperăm de la URSS, Liban şi Irak, iar noi, în 17 ani, am ajuns la peste 30 de miliarde de euro datorii. Şi datoriile cresc pe zi ce trece. Dar nu trebuie să judecăm această clasă politică, aşa, cu ură. Sunt totuşi români, sunt ai noştri, sunt din ghetou. Problema este de studiu de antropologie. Ei vor trece. Sunt nişte „ţepe”, nişte „găuri” istorice. Cum au ieşit? Eu cred că ăsta este rezultatul experimentului comunist. Ăştia sunt oamenii.

„Omul nou”…

Spuneam undeva că domnul Mihail Manoilescu, în „Rostul şi destinul burgheziei româneşti” are o remarcă extraordinară. Spune aşa: „La prima generaţie se poate naşte un savant, se poate naşte un inginer foarte bun, chiar un artist”. Asta nu merge la clasa politică. La clasa politică, zice domnul Mihail Manoilescu în cartea asta teribilă, scrisă prin 1942: „selecţia este fantastic de aprigă, îţi trebuie vechime”. Eminescu dădea o vechime de aproape 250 de ani. Din clasa aia boierească îţi trebuie o vechime. Cei de azi au apărut dintr-o dată, a apărut această generaţie spontanee. Generaţia aceasta spontanee, din 1947 încoace, este din ce în ce mai involuată, mai rea. Pentru că, zicem aşa: Dej, cu toate crimele făcute, avea grijă să scape de ocupaţia sovietică. Ceauşescu trăia ideologia şi vroia să facă o forţă naţionalist-comunistă. Dar ăştia de după 1990 încoace sunt incalificabili, inscanabili. Deci este o involuţie, ei nu se rafinează în timp, precum clasa boierească. P.P. Carp spunea: „Nimic pentru noi, totul pentru ţară”. La ăştia a fost o răsturnare de paradigmă: „Totul pentru noi, nimic pentru ţară”.

Trăim o prăbuşire?

Continue reading →

Via HotNews in Evz

Marie Rose Mociorniţă: “De Crăciun toţi oamenii sunt egali”

Autor: Alina Vătăman

Nepoata industriaşului Dumitru Mociorniţă povesteşte despre sărbătorile petrecute în Marea Britanie, cu plăcinte de cocă pudrate cu zahăr, şi despre cele din Canada, cu oameni care-şi fac, stereotip, cadouri.

Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Pentru Marie Rose Mociorniţă, fiica avocatului Ion Mociorniţă şi nepoata industriaşului Dumitru Mociorniţă, spiritul Crăciunului rămâne strâns legat de perioada petrecută în Anglia. “Îmi amintesc de concertele de Crăciun de la biserica din comunitate. Am locuit într-un oraş mic de lângă Oxford, care era şi foarte pitoresc, cu aer de Ev Mediu, iar casele acelea ca de turtă dulce cu zăpadă făceau parte din cotidian. Pentru concertul din seara de Ajun se repeta cu luni înainte, ceea ce însemna că spiritul Crăciunului începea să se facă simţit în avans. Este, până la urmă, o poveste despre inocenţă”, spune Marie-Rose.
Dar Sărbătoarea Naşterii Domnului mai înseamnă pentru ea tradiţionala plăcintă din cocă şi stafide calde pudrată cu zahăr, care era servită cu vin fiert tuturor celor prezenţi la biserică, imediat după concert.

“Era unul dintre puţinele momente din an când se depăşeau toate aceste bariere emoţionale şi sociale şi toată lumea se simte la fel”, îşi aminteşte doamna Mociorniţă. Crăciunul britanic este modelul său de Sărbătoare “aşa cum se petrece ea” – “Puţine cadouri şi fără fast. Oraşul, pomii şi casele decorate, familia şi prietenii. Pentru mine asta însemna Crăciun”.

“În Canada nu-mi plăcea ideea de Crăciun”

La polul opus însă, este cea de-a doua ţară adoptivă a lui MarieRose – Canada, unde se stabiliea împreună cu mama sa în anii ’70, gonite de un regim comunist care le luase tot.

“În Canada nu-mi plăcea ideea de Crăciun. Aici se decorau brazii şi se scoteau în stradă la vânzare încă de la jumătatea lui septembrie. Din păcate lipsea stare de spirit pentru că sunt foarte mulţi oameni care împart aceeaşi sărbătoare, deci sunt solidari în ceva şi atunci există acea înclinaţie către politeţe şi, să-i zicem, umanizarea societăţii. Ori, în momentul de faţă, străzile sunt lipsite de zăpadă, oamenii sunt preocupaţi de problemele economice şi tocmai de aceea spritul Crăciunului este întunecat. Mulţi se gândesc încruntaţi cum vor face faţă la masa de Crăciun şi la cadouri”, apreciază Marie Rose Mociorniţă ce a mai rămas din spiritul sărbătorii.

Un efort de sensibilitate şi prietenie

În ceea ce priveşte cadourile de Crăciun, tot perioada petrecută în Marea Britanie îi trezeşte cele mai puternice amintiri. “E greu de spus ce tipuri de cadouri cumpără oamenii. Este cert însă că fiecare face cadouri în funcţie de posibilităţi”, spune nepoata celui care a pus bazele industriei româneşti organizate. Pentru ea, cadourile sunt mai mult un efort de sensibilitate şi de prietenie decât un obiect de valoare.

Continue reading →

De cand a lansat Mic.Ro, reteaua de magazine/dube de cartier, primim o lectie de PR de nota 10 de la Dinu Patriciu si echipa lui. Cate articole am citit despre ele, nu-mi aduc aminte sa fi vazut despre vreun alt business.

Degeaba, fiecare cu parti bune si rele, ce are bun, are bun, trebuie sa-i recunoastem lui Patriciu partile bune.

In Capital inca un articol.

Ce mai vinde Patriciu la mic.ro

După ce și-a declarat intenția de a face câte un magazin mic.ro la fiecare 800 de metri, Patriciu a început să atace timid farmaciile, iar mai nou încearcă să vadă dacă românii își cumpără electrocasnice de la băcănie.

În ultimele zile, românii au putut vedea la intrarea în magazinele mic.ro o reclamă la un produs electrocasnic. Ai fi tentat să crezi că Patriciu a început să atace marii retaileri de produse de profil și să vândă aparatură electrocasnică la băcănie.

“Este o promoție legată de sărbători. În fiecare zi, ne aduce câte un produs”, ne spune o vânzătoare dintr-un magazin mic.ro, însă tonul vocii ne face să credem că vânzările nu sunt satisfăcătoare.

Vorba “Ideas,  a dime a dozen” in romana suna cam asa: Ideile au valoare mica. Implementarea lor e de nepretuit. Sau cu alte cuvinte. Idei au multe persoane. Putini sunt cei care sunt in stare sa le si implementeze.

Astfel de la Springwise, de aici, aflu de un business din Viena, unde consultantii isi spun parerea despre ideea ta, pentru 99$. Sa stii daca mai o tii in cap sau renunti la ea.

Spor la implementat!

Site-ul biz-ului www.feedbackers.biz

Finding quality feedback and advice on the feasibility of their ideas has always been a challenge for entrepreneurs. Traditional consulting firms remain out of reach, while free advice from friends and family can lack true objectivity. Hoping to fill this gap, Austrian feedbackers.biz offers quick, professional advice on new business ideas.

The company employs a team of consultants who will assess an idea within 24 hours as part of a USD 99 ‘Quick Check’. Potential clients fill out a contact form and they are then contacted for a detailed discussion of the idea in question. At this point, they may request feedbackers.biz to focus on a particular area, such as design or competitors. The service — which is available in English, French, German, Russian and Spanish — promises to evaluate each aspect of a business plan, from the strengths, weaknesses and risk factors associated with the concept to the accuracy of financial calculations. A ‘Close Look’ option is also available clients who seek more comprehensive analysis of their plans.

The main challenge for feedbackers.biz is to prove that its advice is valid. For example by including client testimonials and offering more information about its consultants. And how about publishing a sample analysis? In order to succeed, it will also need to be able to reassure potential clients that it won’t ‘steal’ their ideas. That said, there’s definitely a market for professional advice with reasonable and transparent pricing.

Spotted by Marc Zafiriadis